NOI INVESTIȚII LA CELE VECHI… În anul 2016, o centrală termică dezafectată din municipiul Vaslui era transformată într-un modern centru social de zi pentru copii. Cu fonduri de la Ministerul Muncii și din bugetul orașului, fostul primar Vasile Pavăl reușea să dea o nouă față clădirii respective, câștigând inclusiv premii naționale pentru reconversia acestor puncte termice vechi. După nici zece ani de la realizarea acelei investiții, Primăria Vaslui și-a propus includerea clădirii respective într-un nou proces de modernizare, de data asta urmărindu-se reabilitarea ei termică. Cum era firesc, opoziția din Consiliul Local a pus mai multe întrebări cu privire la garanția lucrărilor efectuate în trecut. “Cred că fiecare dintre noi, cei prezenți în sală, dacă vrem să ne ridicăm o casă, nu ne gândim ca după 5-6 ani de la finalizarea lucrării să intervenim din nou la acoperiș, să facem alte lucrări. Dacă se ajunge în această situație, atunci cei care au avut grijă să fie respectată calitatea lucrării ar trebui să dea niște explicații”, a declarat Cristian Brânză, consilier AUR.
Nu este prima dată când Primăria Vaslui procedează de asemenea manieră. Și în trecut, aceeași instituție a pus pe lista priorităților unele clădiri din oraș care fuseseră deja modernizate, în timp ce alte unități au fost așezate mai la coadă, pe lista așteptărilor. În mandatul trecut, s-au purtat discuții intense pe marginea acestui subiect, chiar dacă PNL și USR formau majoritatea în legislativul local. În luna aprilie 2023, consilierul Valentin Dragomir atrăgea atenția că în timp ce cluburile pensionarilor sunt incluse în programul de reabilitare termică, în municipiul Vaslui sunt școli care încă mai au ferestrele bătute în cuie și unde facturile la gaz, în anotimpul rece, ajung și la 20.000 de lei. “Trebuia acordată o atenție deosebită școlilor și mă refer aici la Școala nr. 7, de exemplu. Eu am cerut la un moment dat și mi s-a dat de către cei din primărie situația școlilor din punct de vedere al pierderilor energetice și cred că ar trebui să se țină cont de această situație. Am dat exemplul Școlii 7 pentru că acolo geamurile sunt bătute în cuie. Factura la gaz după câteva luni din timpul iernii a fost în jur de 20.000 de lei. Sunt copii și de școală, dar acolo este și grădinița. Banii sunt cîți sunt, s-au stabilit anumite priorități, dar ar trebui să avem în vedere și școlile, în special Școala nr. 7”, cerea, în urmă cu doi ani, consilierul liberal.
Între timp, lucrările de la centrul modernizat în 2016 au cedat, iar infiltrațiile au apărut
În ultimii doi ani, Primăria Vaslui a început să acorde o atenție mai mare și unităților de învățământ din oraș, iar dovadă stă șantierul de la Școala nr. 10, clădire care trece printr-un amplu proces de modernizare. Pentru că Uniunea Europeană pune, în continuare, la dispoziție fonduri pentru reabilitarea termică a clădirilor, Primăria Vaslui și-a propus să nu piardă nicio oportunitate, iar zilele acestea a inclus pe lista priorităților și Centrul social pentru Copii “Bucuria”, clădire care a fost deja reabilitată în anul 2016, cu peste 700.000 de lei. Numai că lucrările au fost făcute de mântuială pentru că ele nu au ținut nici opt ani de zile. În prezent, acolo sunt probleme cu acoperișul, apa rezultată în urma ploilor își face loc până în interiorul clădirii, motiv pentru care se propune o nouă reabilitare termică a clădirii. În cadrul celei mai recente ședințe de CL, consilierii din opoziție au întrebat aparatul de specialitate al primarului cât a fost termenul de garanție a lucrărilor. “În 2016, la acest centru s-a făcut o renovare completă. Din câte știu, fiecare lucrare are un termen de garanție. Din cadrul primăriei ni s-a comunicat că de trei ani de zile, la acel centru se tot fac reparații. Dacă scădem cei trei ani din anul 2024, observăm că lucrarea făcută în 2016 a ținut vreo 5-6 ani de zile. Nu credeți că este un termen prea mic pentru a interveni din nou la acel obiectiv?” a întrebat consilierul Ionel Sandu, AUR. Acesta a primit răspuns de la Oana Dumitriu, șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Vaslui. “Garanția la lucrare a fost de trei ani, iar intervențiile pe care le-am făcut prin reparații au fost următoarele: una la nivelul anului 2022 care a costat 2100 lei fără TVA și una la nivelul anului 2024 care a costat 6050 de lei fără TVA. Din cauză că aceste intervenții au fost la un interval de doi ani, am considerat că este nevoie de intervenția specialiștilor pentru că sunt îndrituiți să ne dea soluția corectă pentru a remedia problemele la hidroizolație.
“Nu este în regulă să facem lucrări noi la un obiectiv abia dat în folosință”
Consilierii din opoziție nu au fost mulțumiți de răspunsul primit din partea șefei DAS Vaslui și au cerut Primăriei Vaslui să verifice cu mai mult profesionalism calitatea lucrărilor efectuate de firmele de construcții la obiectivele pe care instituția le finanțează. “Atunci când construiește o casă, nu cred că cineva din sala asta își propune ca în 5-6 ani să intervină din nou la acoperiș, să facă alte lucrări. În cazul de față, noi ne întrebăm doar cum s-a făcut acea lucrare și cum s-a făcut recepția ei? Noua reparație trebuie făcută, noi nu ne opunem acestui lucru, vrem doar să atragem atenția că atunci când ea va fi finalizată, primăria, prin specialiștii ei, trebuie să facă recepția ca la carte pentru că nu este ok să facem noi reparații după 5-6 ani de când am dat în folosință un obiectiv”, a atras atenția consilierul AUR Cristian Brânză. Pe finalul dezbaterilor, primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a dat de înțeles că la centrul Bucuria nu se va repara doar acoperișul, ci se va reabilita întreaga clădire, instituția pe care o conduce fiind în acest moment în etapa de realizare a documentației pentru asigurarea finanțării lucrărilor. “Acel centru, la momentul actual este, într-adevăr, afectat de fenomenul de infiltrații din cauza precipitațiilor, însă garanția lucrărilor a expirat, conform contractului. Dacă acel contract spune că am termen de garanție trei ani, eu nu mă pot duce după 7 ani la constructor să-i spun că nu a făcut bine acoperișul. La acea vreme, din comisia de recepție cu siguranță a făcut parte și un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții. Acei speciliști pot să certifice mult mai bine calitatea acelei lucrări decât o putem face noi. Nimeni din cadrul Primăriei Vaslui nu putea să își dea seama că în 7-8 ani, acel obiectiv va avea nevoie de noi reparații. Noi trebuie să avem în vedere că prin acest proiect de hotărâre introducem acest obiectiv într-un program de finanțare cu fonduri europene privind eficientizarea acelei clădiri. Noi acum facem o documentație, urmând ca apoi să găsim și o sursă de finanțare pentru a eficientiza energetic acea clădire la fel cum am procedat cu celelalte patru centre. Ne-am propus să aducem și al cincilea centru la un anumit stadiu în ceea ce înseamnă consumul de căldură și restul dotărilor. Acolo nu ne-am propus să facem o simplă reparație punctuală, ci ne dorim să reabilităm energetic acest obiectiv care deservește acestei comunități”, a precizat primarul Braniște.
Centrala termica din cartierul 13 decembrie nu se reabilitează, arata ca după război, se afla în spatele restaurantului ambasador