AJUTOR… Primăria Huși vrea să îi încurajeze pe localnicii care au datorii acumulate la bugetul local, să își achite integral dările, așa că recent a propus spre dezbatere publică un proiect de hotărâre de scutire de la plata majorărilor de întârziere, calculate ca urmare a neplății la termen a obligațiilor fiscale restante, pentru orice contribuabil care va veni să își achite integral datoriile principale. Procedura dezbaterii publice a unei inițiative presupune ca localnicii care au o părere sau o altă abordare pe această temă, să și-o exprime în scris, prin depunere la sediul Primăriei Huși sau pe e-mailul instituției. Ceea ce se remarcă și de această dată este faptul că facilitatea se acordă doar persoanelor fizice, nu și persoanelor care desfășoară activități economice, cum ar fi PFA-urile, asociațiile familiale, cabinetele individuale, inteprinderi sau alte persoane fizice care obțin venituri din activități economice. Acest aspect ar putea face subiectul unor discuții, întrucât mediul economic local are mare nevoie de susținere. Firmele cu greu fac față provocărilor actuale și, cel puțin în ultima perioadă, multe societăți au avut probleme. Și nu doar cele mici, dar importante pentru locurile de muncă pe cale le plătesc, pentru taxele achitate, dar și cele mari, precum a fost cazul SC Petal SA. Practic, Primăria Huși sau măcar Consiliul Local ar trebui să îi mai includă și pe agenții economici din Huși în diversele soluții de facilitare a achitării taxelor și impozitelor, pentru că ei, atât de puțini câți mai sunt pe piața locală, susțin economia orașului și mai crează câte un loc, două de muncă.
Primăria Huși, o nouă facilitate pentru contribuabilii persoane fizice. Agenții economici, excluși din nou!
- Advertisement -
- Advertisement -