spot_img
spot_img
-3.1 C
Vaslui
13-feb.-2025

Primăria Huși, fără arhitect-șef! Primarul Ciupilan: „Mă gândesc cu groază ce facem de mâine”

- Advertisement -

EFECTE… Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că un funcționar public care are pe numele său o decizie de pensionare, nu poate lucra în administrația publică, nu putea rămâne fără urmări și în Primăria Huși. Una dintre cele mai importante direcții din instituție, Direcția de Urbanism, a rămas astfel fără arhitectul-șef. Marius Ailenii, un specialist care a fost găsit destul de greu pentru a lucra acolo unde locuitorii orașului au cele mai multe solicitări, nevoi, probleme privind terenurile sau spațiile locative, a fost nevoit să plece acasă. Primarul Ioan Ciupilan a spus că situația pune în mare dificultate instituția, întrucât nu doar Hușul, ci chiar și Consiliul Județean sau alte instituții, nu reușesc prea ușor să angajeze arhitecți, mai ales în funcția de arhitect-șef, de vreme ce condițiile impuse la astfel de concursuri nu sunt accesibile tinerilor absolvenți. Arhitecții cu experiență sunt puțini și preferă, de regulă, mediul privat, în locul administrației publice.

Decizia Înaltei Curți din data de 29 ianuarie 2025 (dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial), de a nu le mai permite funcționarilor publici cu decizie de pensionare, să rămână angajați în administrația locală, a avut efecte și la Huși. Marius Ailenii, un profesionist în zona construcțiilor și, implicit în postura sa de arhitect-șef al Primăriei Huși, a înțeles că trebuie să plece acasă. El este ieșit la pensie, însă nu neapărat dorința sa de a mai lucra, cât, în primul rând, faptul că Primăria Huși avea mare nevoie de serviciile sale, în coordonarea Direcției de Urbanism, Administrare și Dezvoltare Locale, au făcut ca acesta să își continue serviciul. Decizia ICCJ însă nu prevede nicio excepție, așa că instituția a rămas fără unul dintre cei mai importanți angajați, în chestiuni privind numeroasele cerințe, probleme, solicitări, reclamații, venite din partea locuitorilor orașului, domeniul terenurilor, al spațiilor locative etc.

Exigențele impuse de Minister la concursurile pentru recrutarea funcționarilor publici îi descurajează pe tinerii absolvenți

Primarul Ioan Ciupilan a comunicat acest lucru plenului Consiliului Local, menționând că nu va fi deloc ușor de găsit un arhitect-șef, fără de care Primăria ar putea avea multe blocaje. Instituția scoate la concurs astfel de posturi esențiale, însă, din cauza exigențelor standardelor impuse de Minister, rar se prezintă vreun candidat la concurs. „Domnul Ailenii pleacă. Noi am mai avut postul scos trei ani la concurs. Condițiile pe care le impune Ministerul Dezvoltării sunt, între altele, 7 ani vechime și nu vine nimeni. Doi, am un alt exemplu, pentru postul de director economic, care, până la ora actuală a fost scos la concurs de două ori, la fel, nu vine nimeni. Apoi, vă mai spun altceva: post în contabilitate, nu vine nimeni. Dar ca arhitect-șef, cu chiu, cu vai, de abia am obținut într-o întrunire a primarilor de municipii, împreună cu Consiliul Județean, să obținem o derogare de la nivelul Ministerului Dezvoltării, ca să poată ingineri constructori, cu vechime, să poată să dea examen pentru acest post. Eu mă gândesc cu groază, începând de mâine… Dacă Consiliul Județean nu știu dacă și-a rezolvat și ei problema, dar din câte știu, nu. Și ce vom face? Vom merge la Ministerul dezvoltării, poate, nu știu”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Iar „mănânci gogoși „Ciupilane.
    Instituția e plina de pensionabili,de la Călinescu,Trofic etc .
    Cum sa se prezinte cineva la un concurs ca tot orașul știe cum se fac angajările, pe ce criterii, numai pe vechimea ceruta nu și apoi unde sa facă vechime tinerii absolvenți de studii superioare când orașul este în „moarte clinica”!
    .
    În timp ce tineri capabili nu au un loc de munca .

  2. Iaca fâs!!! Nu mai mancati căcat!!!
    Cu celelalte funcții ocupate de pensionari cum procedați??? Când le eliberează??? Soții Trofin…… și multi alții….. asistenta sociala – juristul Liviu, apa canal – Antohi….. și multe altele……..lasati locurile libere sa la ocupe cei ce au nevoie de un serviciu, nu pensionarii…..
    Tot timpul sunt alții mai buni ca cei ce ocupa funcțiile…..
    Lasă condițiile, că dacă cei ce vor, nu au cum să ocupe o astfel de funcție, unde sa facă vechime în muncă?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.