Primaria si Consiliul Local Bacau au sarit in ajutorul profesorului de sport care si-a pierdut o mina in urma unui accident de tren. In sedinta Consiliului Local de luni, alesii bacauani au aprobat sa i se aloce acestuia suma de 20.527 de lei, echivalentul a 5.000 de euro. Banii ar trebui sa contribuie la acoperirea unei parti din cheltuielile prilejuite de achizitionarea unei proteze bionice brat sting – ortotech.
Marius Vrinceanu a ramas fara mina dupa ce a fost accidentat de un tren in apropierea barierei de linga sediul Politiei Bacau. Imediat dupa accident, barbatul si-a luat bratul in cealalta mina si a incercat sa se indrepte spre Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Nu a mers mult si s-a prabusit dupa circa o suta de metri, fiind transportat in unitate cu o ambulanta. Pacientul a ajuns in cele din urma la un spital din capitala, insa prea tirziu pentru a se mai poate face ceva pentru recuperarea bratului. Imediat dupa acest eveniment oamenii au sarit sa-l ajute. Chiar Gigi Becali a anuntat ca ii doneaza 5.000 de euro pentru achizitionarea bratului bionic.
- Advertisement -
- Advertisement -