spot_img
spot_img
1.1 C
Vaslui
16-nov.-2024
spot_img
spot_img

Prima pedeapsă pentru „violență spirituală”, dispusă de o instanță din România. Ce implicații are cazul

- Advertisement -

În premieră naţională, Judecătoria Oradea a emis un ordin de protecţie pentru a ţine la distanţă un tată acuzat de violenţă socială şi spirituală asupra băieţelului său de 6 ani, pe care l-a obligat să vorbească doar ungurește, dar l-a și izolat de mamă și de prieteni.

Obligaţi de instanţe să împartă custodia băieţelului lor după despărţire, doi părinţi orădeni nu au reuşit să se înţeleagă niciodată în privinţa educaţiei copilului. Mama, care se declară româncă, dar e vorbitoare și de maghiară, a vrut ca micuţul să urmeze cursuri în limba română însă tatăl, care e maghiar, l-a înscris, pe ascuns, la o grădiniţă maghiară.

Femeia a cerut ajutorul judecătorilor, care, până la un verdict final, au decis ca micuţul să facă naveta între cele două grădiniţe. „Instanţa nu identifică niciun pericol real pentru dezvoltarea ulterioară a copilului dacă el merge cu mama la o grădiniță și cu tata la o alta. În schimb, pericolul unor deficiențe în educație date de nefrecventarea cursurilor niciunei grădinițe este foarte mare”, se arată într-o decizie a  Curții de Apel Oradea.

Pe 22 mai anul trecut, Judecătoria Oradea a decis că este în interesul copilului să înveţe într-o grădiniţă şi o şcoală cu predare în limba română, „pentru ca ulterior să aplice mai uşor pentru orice liceu sau facultate din România, dacă nu va dori să plece în străinătate”, verdict menţinut şi de Tribunalul Bihor, în februarie 2023, care a precizat că acest lucru nu îl opreşte pe copil să îşi „conserve şi propriile valori etnice prin păstrarea limbii maghiare în comunicarea personală cu familia paternă”…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/prima-pedeapsa-pentru-violenta-spirituala-2309516.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.