spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Prima operatie „cu laser” la Husi!

- Advertisement -

VESTE O premierã medicalã s-a înregistrat, ieri, la Husi: s-a fãcut prima operatie cu laparoscopul, iar rezultatul a fost un succes! Colecistectomia laparoscopicã a fost realizatã de chirurgul Nelu Tãtaru, cel care, de altfel, a si adus în spital laparoscopul, în luna februarie a acestui an.

Desi a venit într-o stare criticã la spital, bãrbatul în vârstã de 34 de ani, din comuna Duda Epureni, va putea pleca acasã, pe picioarele sale, peste 3 zile. Asta datoritã faptului cã interventia chirurgicalã s-a realizat cu laparoscopul, unul din aparatele moderne, cu care se pot rezolva, în conditii de sigurantã si cu eficientã, o serie întreagã de probleme medicale. „Într-adevãr, astãzi am operat pentru prima oarã cu laparoscopul la spitalul din Husi. Este vorba despre un pacient în vârstã de 34 de ani, care suferea de colecistitã acutã. Operatia nu dureazã mult, câteva zeci de minute, iar avantajul e cã recuperarea este mult mai rapidã si fãrã durerile caracteristice interventiilor prin metoda clasicã. Mã bucur mult cã este posibil ca si la spitalul nostru sã se facã astfel de operatii. Imaginati-vã cã acest om nu ar fi avut posibilitãtile materiale pentru a merge la Iasi, de exemplu. Iar acesta este un argument bun sã fim cu atât mai bucurosi, cã putem ajuta oamenii chiar aici în oras”, a spus medicul Tãtaru. Acesta nu a lucrat acum prima oarã cu un astfel de aparat medical. În cei cinci ani (2001 – 2006) de activitate avutã la Spitalul Clinic de Urgentã „Sfântul Ioan ” din Iasi, medicul Tãtaru a cãpãtat experientã în laparoscopie.

Si spitalul vrea sã îsi cumpere un laparoscop!

MOBILIZARE Laparoscopul a fost achizitionat în luna februarie, în nume personal, de chirurgul Nelu Tãtaru, care însã a primit aprobare din partea conducerii unitãtii spitalicesti sã fie utilizat în cadrul institutiei. De altfel, medicul Lucia Rotaru, managerul spitalului, a anuntat cã a început demersurile pentru achizitionarea unui laparoscop, care sã facã parte din dotarea institutiei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

38 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.