Ministerul Finanţelor Publice continuă şi în acest an Loteria bonurilor fiscale, prima extragere fiind programată duminică, 22 ianuarie 2017, pentru bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016, potrivit Agerpres.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 22 ianuarie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerea de duminică va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:00. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.