spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

PRETUL UCIDERII LUI MARARU 780.000 DE EURO SI 12,8 MILIARDE

- Advertisement -

• la atît se cifrează daunele cerute de Alina Mararu si cele două fiice, precum si de Bogdan Mararu • Chilat ar trebui să plătească si datoriile mortului către ANAF • în cauză se doreste proces cu usile închise • avocatul lui Chilat a cerut judecarea pe procedura simplificată •

La cel de-al treilea termen al procesului uciderii lui Gheorghe Mararu, familia victimei si-a exprimat pretentiile materiale fată de autorul omorului, Cristian Chilat, zis si „Falău“. În documentul înaintat instantei de apărătorul părtilor vătămate, Alina cu cele două fiice minore, dar si fratele victimei, Bogdan Mararu, au cerut de la Falău nu mai putin de 780.000 de euro. În plus, sotia a cerut instantei de judecată să-l oblige pe ucigasul sotului la plata dărilor pe care mortul le avea către Fisc, 1,28 milioane de lei noi (12,8 miliarde vechi). Rămîne de văzut si dacă judecătorii nemteni vor acorda aceste daune de proportii, dar si dacă Cristian Chilat are suficiente resurse materiale pentru a plăti măcar prestatia perioadică lunară pentru ele două fiice minore ale victimei pînă la data majoratului. De asemenea, Alina Mararu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu 30.000 de euro daune materiale si 150.000 de euro daune morale. Pentru fiecare din cele două fiice minore femeia a mai cerut de la Chilat cîte 150.000 de euro, cu titlu de daune morale, plus cîte 1.500 de lei noi, prestatie perioadică lunară. Tot la cererea Alinei Mararu, Chilat ar trebui să plătească datoriile defunctului către Fisc, 1,28 milioane de lei noi. Bogdan Mararu s-a constituit parte civilă cu numai 300.000 de euro, daune morale. Avocatul celor doi a solicitat instantei de judecată ca pe viitor procesul să se judece în sedintă secretă. Cererea a fost motivată prin aceea că mediatizarea excesivă ar crea un disconfort major pentru fetele minore ale victimei. După două termene Chilat a renuntat la apărătorul din oficiu si si-a angajat avocat ales. Cum reprezentantul Parchetului nu s-a opus la un proces cu usile închise si a lăsat acest lucru la latitudinea instantei, a venit rîndul lui Falău să fie întrebat dacă vrea proces cu public sau nu. În urma discutiei între patru ochi cu avocatul Mihai Sava, Chilat a declarat nu are nimic împotrivă. Desi Falău putea beneficia de la bun început de un proces rapid, în unul, cel mult două termene, el a încercat strămutarea cauzei. A fost refuzat de Înalta Curte si abia ieri apărătorul ales al inculpatului a cerut judecarea pe procedura simplificată. Avocatul Sava a invocat articolul 320, alineatul 1 din Codul de Procedutră penală care stipulează că „pînă la începerea cercetării judecătoresti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaste săvîrsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală“. Cum însă era lipsă de procedură cu toate părtile civile, si lipseau pretentiile spitalului si ale ambulantei, cererea nu a fost acceptată, momentan. Altfel, în cazul în care cele două unităti s-au fi constituit părti civile, pretentiile lor ar fi fost considerate tardiv introduse. Completul de judecată a dat un nou termen, pentru data de 20 iulie. Pînă atunci, spitalul si ambulanta vor fi citate prin adresă si se pot constitui părti civile pentru a cere bani de la inculpat. Este vorba de contravaloarea serviciilor medicale oferite celor două victime, în urma atacului. Asa cum se stie, la locul crimei s-au deplasat mai multe echipaje de ambulantă, iar cadrele medicale au încercat să resusciteze victima. Rămîne de văzut dacă nu se va constitui parte civilă si Inspectoratul Judetean de Politie Neamt, dat fiind faptul că Bogdan Mararu, rănit si el de Falău, a fost transportat la spital de un echipaj al politiei care se afla în zonă. După clarificarea acestor aspecte se va putea trece la judecata pe procedura simplificată, cu atît mai mult cu cît niciodată Chilat nu a negat că l-ar fi ucis pe Gheorghe Mararu. Conform noilor prevederi, dacă acuzatul recunoaste fapta beneficiază de un proces rapid, dar si o reducere de pedeapsă. Partea civilă a cauzei poate fi disjunsă si judecată separat. Chilat este acuzat de omor calificat asupra lui Gheorghe Mararu, tentativă de omor calificat, victimă fiind Bogdan Mararu si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Atacul a avut loc pe 14 noiembrie anul trecut, în localul Caffe Latino, din Piatra Neamt. Chilat s-a prevalat de dreptul de a nu da declaratii, atît la urmărirea penală, cît si la primul termen de judecată. Totusi, în fata instantei Falău a zis: „Îmi pare rău, dacă nu era el (Gheorghe Mararu n.r), eram eu“ si „Sînt constient de fapta mea“. Dealtfel, în interceptările convorbirilor de la dosarul cauzei Falău sustine că nu-i pare rău de ce a făcut si că oricînd ar proceda la fel dacă Mararu ar trăi.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.