Ceea ce urmărim în aceste zile pe scena politică din Moldova nu are nimic comun cu ideea de stat european, cu ideea de clasă politică responsabilă.
Tensiunile legate de desemnarea noului premier par să-şi atingă apogeul, după mai multe săptămâni în care partidele angajate în discuţii nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Şi pe măsură ce termenul-limită rezervat formării noului guvern se apropie, luciditatea şi măsura îi părăsesc pe unii jucători politici.
PLDM, după ce s-a consultat de mai multe ori într-un format mai larg în cadrul partidului, insistă în continuare pe depolitizarea şi eliberarea din captivitate a instituţiilor de drept din Moldova şi vrea un premier independent, neafiliat politic. Condiţii care îi lasă timoraţi şi inhibaţi pe ceilalţi parteneri din fosta guvernare. Ei nu acceptă aceste schimbări radicale, pentru că ar surpa influenţa cvasitotală a Partidului Democrat. Blocajul a deschis pistele de şantaj şi presiune ale planurilor „b”, „c” şi „d”, cu care se laudă trăgătorii de sfori din politica moldoveană.
În ultimele zile a ieşit în prim-plan preşedintele Nicolae Timofti care, învinuit de pasivitate şi neimplicare, nu a avut, din păcate, nimic de obiectat în momentul demiterii guvernului Streleţ. Acum domnia sa încearcă să-şi repare greşeala, să recupereze terenul pierdut ca moderator al disputelor politice. Preşedintele trebuie să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, după consultările pe care le poartă cu partidele din fosta alianţă. Noutatea bulversantă pentru unii dintre aceşti interlocutori ai săi este că domnul Timofti ar fi gata să nominalizeze o persoană din afara „ţarcului politic” moldovean, presa invocând numele lui Ion Sturza.
