CONDAMNARE.. .Un cunoscut iubitor de animale din Vaslui a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce în urmă cu doi ani a fost prins de jandarmi cu droguri la Open Camp, unde desfășura o activitate de strângere de fonduri pentru cățeii abandonați. 5 grame de cannabis i-a adus condamnarea lui Daniel Șerban, Dan Șerbi, așa cum este cunoscut el în spațiul public. Nu a negat consumul, afirmând că fumează “iarbă” pentru a-și calma durerile.
La ediția din 2023 a festivalului Open Camp, printre voluntarii care au desfășurat diverse activități civice s-a aflat și Dan Șerbi, cel pe care vasluienii îl cunosc pentru implicarea sa în salvarea animalelor fără stăpân. Președinte al Asociației Șerby Rescue & Adopt, Dan a participat la festivalul Open Camp în calitate de voluntar, desfășurând o activitate de strângere de fonduri. „Ajută-ne să construim un adăpost sigur și să găsim cămine iubitoare pentru căței! Serby Dan este un om cu o pasiune deosebită pentru animale, iar dedicarea sa față de protejarea și îngrijirea câinilor fără adăpost este remarcabilă. În prezent, în curtea familiei sale, găzduiește peste 100 de căței care au fost salvați de pe stradă sau din câmp. Pentru a face față nevoilor acestor animăluțe și pentru a le oferi un refugiu sigur, Serby Dan lucrează la construirea unui adăpost special dedicat lor”, anunțau organizatorii festivalului înainte de eveniment. Activitatea s-a bucurat de succes, după cum arată imaginile surprinse atunci, printre donatori numărându-se și oameni ai legii. Totuși, ochilor vigilenți ai jandarmilor nu le-a scăpat duba cu care Dan Șerbi venise la festival. „La data de 15.07.2023, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, aflată în executarea misiunii de asigurare a ordinii la Festivalul “Open Camp” desfășurat în municipiul Vaslui, pădurea Paiu, au depistat autoturismul cu nr. VS-66-DOG, staționat, aparținând inculpatului Șerban Daniel. Cu ocazia efectuării unui control al autoturismului, pe bancheta din spate a fost găsită o folie de staniol în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, susceptibilă a constitui drog”, au reținut procurorii în actul de acuzare. În urma analizelor, s-a constatat că substanța respectivă este cannabis, iar bărbatul de 38 de ani a fost pus sub acuzare pentru deținere de droguri, fără drept, pentru consum propriu.
Inculpatul a recunoscut că fumează cannabis, dar se jură că nu știe de unde le-a luat
Audiat în calitate de suspect, Șerban Daniel a declarat că în data de 14 iulie 2023 a participat la festivalul “Open Camp” organizat la Poligonul Paiu, ocazie cu care a avut loc un târg pentru adopții animale, fiind implicată asociația non-guvernamentală pe care o deține. În noaptea de 14-15 iulie 2023, a parcat autoutilitara cu care s-a deplasat la festival în parcarea amenajată la intrarea în Poligon, iar în aceeași noapte, cu ocazia unui control efectuat de organele de ordine, jandarmii au găsit în interiorul autoutilitarei cantitatea de aproximativ 5 grame cannabis, droguri pe care a susținut că și le cumpărase cu 250 de lei cu câteva zile înainte. Șerban a susținut în fața anchetatorilor că nu cunoaște identitatea celui de la care a cumpărat cannabisul. El a declarat că era consumator ocazional de cannabis iar drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu, “în scopul de a-și calma durerile”. Chiar dacă a recunoscut și a prezentat și o justificare pentru consumul de cannabis, Daniel Șerban nu a scăpat de acuzație, câtă vreme consumul de cannabis este incriminat de legislația românească.
Instanța, miloasă cu inculpatul. A reținut că e un consumator ocazional de cannabis, din cauza unor dureri cu care a rămas de la niște accidente
IERTAT PARȚIAL… Trimis în judecată, Daniel Șerban a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Asta înseamnă că dacă în perioada de 2 ani, cât va trebui să respecte un program de supraveghere, nu va comite alte fapte, condamnarea nu va fi consemnată în cazier. “Instanța reține că inculpatul, potrivit declarației sale, a avut mai multe accidentări care au lăsat urmări ce îi generau dureri, acestea din urmă fiind atenuate de consumul de cannabis, astfel că a devenit consumator ocazional de cannabis. Cu toate acestea, însă, instanța nu poate face abstracție de împrejurarea că fapta inculpatului de a deține droguri de risc în vederea consumului propriu, chiar dacă ar fi justificată de anumite efecte medicale, nu devine permisă de lege în absența unei prescriptii medicale sau a unei autorizatii legale”, au motivat judecătorii Tribunalului Vaslui decizia de condamnare. Instanța a subliniat că în trecut Șerban a mai avut o condamnare, pentru o infracțiune de furt, însă față de aceasta a intervenit reabilitarea.
Tarani de Văsui! Marleti de taranoaia, care beti posirca si inhalati mamaliga, din mosi stramosi! In toata lumea civilizata exista posibilitatea de a consuma canabis recreational, de a-l folosi medicinal, de a bea o bere doua si de a conduce fara probleme, numai in RO nu! Mai plimbati-va si voi prin Europa, mai iesiti din cotet! Romanii analfabeti sunt extravirgini in lege si putrezi pana in maduva oaselor in comportament! Mergeti la tara sa vedeti cum conduc marletii fara carnet si isi babardesc fetele din clasele I-IV, de cele mai sarace zone din RO sunt campioane la mame minore! Din gura sunteti extravirgini, dar din comportament sunteti niste tarani cocliti! Sa va dea D-zeu dupa comportamentul vostru si nu dupa morala afisata! Baiatul asta consuma, nu vinde, iar ce face ca salveaza caini este peste puterea de intelegere a taranilor care sunt niste brute nesimtitoare de la facerea lor, nenorociti care trateaza animalele ca pe gunoaie!
Schimba legea mârlanete si apoi poti fuma. Pana atunci esti exact ca aia de care vorbesti.
gras curcanul .5 grame …..5 grame imi pun in 3 stouri
😂😂 in Vaslui 7 din 6 tineri ce frecventează Secu, Bliss , Mehentor e doar alcool acolo nu își permite patronu 🤣parcarea de Kaufland „open câmp ” asta. fumează iarba ca turcii , nici liceul Kogălniceanu nu mai e ce a fost vedeți dimineața și în pauza cum stau la țigară ,. Înjură …fin pe trotuar pe unde trec părinții cu aia mici , in ritmul asta in maxim doi ai va fi ca la Procopiu /Mincu , sau agricolul de la Negrești. Mai nou am văzut că ăștia de 10/11 ani fumează electronice pe strada , totul pleacă de acasă ….așa că nu vă plângeți
Pentru cei care comenteaza sigur sunteti de la coada vacii,cannabis-ul este considerat medicament! Si daca a fumat bravo lui,cata munca si sacrificii face omul ala ca sa aiba grija de toti cateii din judet,nu e usor!
Pana una alta, e doar un drog ilegal dar ce sa stie votanții lui Georgescu de lege.
M-ați futut cu niste javre de câini, tot ii pupați in cur atât.
Omorâți, iar cei care lasă câini liberi , sa fie spânzurați. Ce tot furați banii oamenilor, animalelor😡
Ești bolnav cu capul. Nici cu tratament nu-ți trece! Faci umbră pământului degeaba, și meriți tu spânzurat!
Un jeg ordinar😡😡 toate ong urile , sunt loc de spălat banii , numai donati la ong uri. Cel mai simplu mod de a spala banii , chipurile donează pentru o cauza nobila🤮🤮
Ia uitati pentru ce ați donat, prostilor. Avea dureri, ce sa zicem. Mama are dureri de spate și picioare de 30 de ani, dar nu i a trecut prin cap sa tragă pe nas sau sa fumeze marijuana.
In poza, nu prea se vede că are dureri, din contra, e vânjos omul.
Se fumează în Vaslui de se rupe. Și nu doar iarbă. Măcar daca-i prindeți pe traficanți. Așa cu 1g….
Desteptilor el a falimentat ecarisajul din Vaslui la câți câini aduna
Donați-i bani in continuare ca el își ia droguri pe spinarea fraierilor iubitori de animale. Munca nu-i prea place.
bai boule … vezi-ti de fanul tau
Voi sunteti cu iarba… Deci probabil the uiti in oglinda cand vezi boul.
Păi nu avea dreptate dl Jenică Rusu??
Cam avea…