spot_img
spot_img
1.1 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Presedintele Sectiei Penale din Tribunalul Vaslui, cerere de transfer

- Advertisement -

Luminita Niculache, presedintele sectiei penale a Tribunalului Vaslui, doreste sã plece din institutie, dupã aproape un an de când se aflã în judet. Magistratul a cerut transferul la Tribunalul Tulcea, fiind numitã la Tribunalul Vaslui, ca judecãtor, în iunie 2009. Anul trecut, când a fost numitã pe functia de presedinte al sectiei penale, în plenul sectiei pentru judecãtori din CSM, judecãtoarea sustinea, în planul sãu de management: “M-as referi la provocãri si nu la probleme, si anume lipsa de personal, legislatia care ne creeazã probleme. Încercãm sã depãsim toate aceste provocãri si sã îndeplinim actul de justitie asa cum trebuie. Comunicarea cu colegii este foarte bunã”. În cererea cãtre CSM, judecãtoarea Niculache a invocat motive de ordin profesional, în conditiile în care încãrcãtura de dosare pe judecãtor, în Tribunalul Vaslui a ajuns de 1095 de dosare, fatã de 959, media nationalã. Prin plecarea presedintei de la Sectia Penalã a Tribunalului, institutia ar rãmâne cu sase posturi neocupate, ceea ce va bloca si mai tare activitatea la instantele de judecatã. Atât Tribunalul Vaslui, cât si Curtea de Apel Iasi au dat aviz negativ si se împotrivesc plecãrii judecãtoarei, în conditiile în care Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Tulcea sunt de acord cu mutarea. Propunerea Directiei Resurse Umane din CSM este de respingere a cererii, pe motiv cã douã posturi de judecãtor efectiv vacante sunt indisponibilizate pentru concursul de promovare organizat la data de 8 mai 2011, iar prin plecarea magistratului situatia posturilor vacante de la Tribunalul Vaslui ar deveni explozivã. Nu este pentru prima datã când magistratul face cerere de transfer, solicitarea fiind respinsã. Luminita Niculache a lucrat la procuror la Parchetul de pe lângã Tribunalul Tulcea, fiind numitã pe functia de presedinte al sectiei penale a Tribunalului Vaslui în 20 mai 2010, pe un termen de trei ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.