spot_img
6 C
Vaslui
10-nov.-2024
spot_img

Preşedintele CJ Argeş, luat cu targa de la Tribunal, în urma unui atac de cord

- Advertisement -

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, luat cu ambulanţa după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă pentru 29 de zile. Nicolescu a suferit un atac de cord şi a fost transportat cu targa. La scurt timp, şi soţia lui a leşinat în incinta tribunalului şi a fost luată cu ambulanţa, iar una dintre fiicele sale a avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE: Constantin Nicolescu este transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.

La puţin timp după ce Tribunalul a dat sentinţa de arestare preventivă pentru 29 de zile, preşedintelui CJ Argeş i s-a făcut rău. El a fost preluat imediat de o ambulanţă, iar cadrele medicale au încercat să-i acorde primul ajutor la faţa locului. Soţia preşedintelui CJ a leşinat în momentul în care a aflat că soţului ei i s-a făcut rău şi a fost şi ea luată cu salvarea. UPDATE: Constantin Nicolescu este transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Preşedintele CJ Argeş urma să fie transportat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, după ce Tribunalul a dat sentinţa de arestare preventivă pentru 29 de zile. Nicolescu a fost reţinut miercuri în urma unor percheziţii efectuate de DNA.

Ordonanţa de reţinere a lui Constantin Nicolescu a expirat joi în jurul orei 17.15 şi până la aflarea verdictului preşedintele CJ Argeş a stat alături de familia sa.

Avocaţii apărării aşteaptă motivarea instanţei pentru a formula un recurs, ce va fi judecat la Curtea de Apel din Piteşti, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit DNA, Nicolescu e acuzat că în 2006 a accesat fonduri europene de 880.000 de euro pentru reabilitarea a patru şcoli, după ce a pretins că şcolile au fi fost afectate de inundaţii. Toţi banii au fost încasaţi de o firmă care ar fi avut contracte cu familia lui Nicolescu. Procurorii mai spun că acuzatul ar fi primit mită 66.000 de lei de la Cornel Penescu, iar, în schimb, Consiliul Judeţean a achiziţionat bunuri de la firma acestuia.

realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.