spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Presa internaţională, despre transferarea lui Adrian Năstase la Rahova. AFP: A părăsit spitalul afişând un zâmbet

- Advertisement -

Presa internaţională a acordat spaţii largi acestui subiect. Dacă jurnaliştii din Germania au încercat să demonstreze că tentativa de sinucidere a fost o înscenare, cei de la agenţia Reuters au vorbit despre o victorie a justiţiei româneşti. Iar corespondenţii Agenţiei France Press au remarcat faptul că fostul premier a zâmbit în momentul în care a fost externat.  Cazul fostului prim-ministru român, Adrian Năstase, care s-a împuşcat în gât miercurea trecută, a făcut înconjurul lumii, în presa internaţională. Jurnaliştii de la AFP au scris că fostul prim-ministru „a arborat” un zâmbet, în momentul în care a fost externat din spital şi transportat spre penitenciarul Rahova.

Reuters, în schimb, apreciază că verdictul primit de Năstase reprezintă un pas important pentru ţara noastră, considerată una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană. Tot Reuters scrie că Adrian Năstase este cel mai important politician român condamnat pentru corupţie după căderea comunismului. Totodată, presa germană a descris succint argumentele care susţin ipoteza potrivit căreia Adrian Năstase ar fi încercat să îşi însceneze sinuciderea. Pentru că împuşcăturile nu s-au auzit, deşi în faţa reşedinţei lui erau foarte mulţi jurnalişti, dar şi faptul că hainele fostului premier nu erau pătate cu sânge atunci când a fost dus la spital îi fac pe aceştia să se îndoiască de faptul că Adrian Năstase s-ar fi împuşcat.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.