POVESTE… Preotul Vladimir Beregoi, cel care de zece luni este considerat “mâna dreaptã” a Episcopului Ignatie al Husilor, si cãruia i se datoreazã multe dintre initiativele filantropice, care au ajutat în acest timp sãrmanii din judet, este el însusi un personaj de poveste. S-a nãscut în Basarabia si, la numai 12 ani, mama sa a murit, lãsând în urmã patru copii, Vladimir fiind cel mai mare dintre frati. Încã de pe atunci a prins o sensibilitate aparte pentru copiii si bãtrânii care au nevoie de ocrotire. “Mi-am spus cã voi face totul în viata asta ca sã îi ajut pe cei în suferintã”, spune preotul Vladimir Beregoi. A fãcut scoalã în România, iar la un moment dat a ajuns paroh la Rãzboieni, judetul Alba. Multi i-au spus cã nimic nu va face, cãci sunt doar câteva familii de români si, în rest, sute de tigani. Vorbele acelora însã aveau sã rãmânã în van, cãci în câtiva ani, pãrintele Beregoi a transformat comunitatea, a umplut biserica de enoriasi, a readus copiii la scoalã si a fãcut centre sociale, unde cei mai necãjiti erau ocrotiti si primeau masã zilnicã. “Când am ajuns eu acolo, pe copiii tiganilor nu îi bãga nimeni în seamã, considerându-i ratati. Eu le-am demonstrat ce oameni minunati pot fi ei. M-au întrebat pânã si jandarmii: pãrinte, care este secretul? Le-am spus: sã îi iubesti! Ei i-am simtit ca pe niste prieteni ai mei dragi”, spune pãrintele Beregoi.
Desi reusise sã schimbe complet comunitatea din parohia Rãzboieni, judetul Alba, unde initial nimeni nu îi dãduse vreo sansã de izbândã, preotul Vladimir Beregoi a lãsat totul, si anul trecut, în primãvarã, a venit la Husi. Noul Episcop, Ignatie, avea nevoie de un om care sã pornescã mecanismul acesta filantropic, în baza cãruia copiii, bãtrânii si toate categoriile vulnerabile, sã gãseascã alinare si sprijin. Vestea cã preotul de la Rãzboieni a fãcut adevãrate minuni într-o comunitate cu mari neajunsuri si profund marcatã de probleme sociale, l-a determinat pe Episcopul Husilor sã îl vrea la Vaslui. “Mi-a fost greu sã plec de acolo. Eram implicat în toate proiectele, aveam centrele pentru copii, pentru bãtrâni. Si eram atasat de toti. Si ei erau foarte atasati de mine. Dar pânã la urmã, pentru Preasfintitul Ignatie am venit, cã e un om deosebit, cu care poti sã faci asemenea activitãti social-misionare”, spune preotul. Despre Vaslui nu stia mai nimic, dar vãzuse la televizor stiri despre sãrãcia de aici. “În urmã cu vreo 2 ani mã uitam la televizor, si am vãzut la o emisiune despre judetul Vaslui, un reportaj cu niste copii sãraci. Si în gând am spus atunci: cred cã mi-ar plãcea sã fiu preot misionar în Vaslui. Vã dati seama cã în momentul în care a venit Preasfintitul, mi-am adus aminte de gândul meu. Si zic, Doamne, dacã a fost o rugãciune gândul meu, uite s-a împlinit. Si-am zis, fie ce-o fi, gata, vin”. Ezitarea sa era justificatã, cãci lãsa în urmã sute de suflete care vedeau în el salvarea. Bãtrânii singuri, copiii si, de altfel, toti enoriasii care stiau cã preotul le este sprijin, s-au întristat când au auzit cã Vladimir Beregoi va pleca atât de departe. Sotia preotului si cei trei copii ai sãi l-au urmat la Husi, chiar dacã nici lor nu le-a fost usor sã se rupã de locurile natale.
Rãzboieni, povestea unei comunitãti transformate într-o singurã familie!
“Doar 10-12 oameni erau în bisericã, la slujbã, când am ajuns eu acolo. Când am plecat, în bisericã erau la slujbã peste 350 de oameni. Gãsisem o comunitate de oameni reci, foarte reci. Dar eu am fost un nonconformist asa într-ale preotiei. Când auzeam cã se sfãdeste cineva, eu eram în casa lor. Apoi când auzeam cã o familie tânãrã vrea sã divorteze, mã duceam si îi tineam pânã dimineata de povesti. Si asa ei uitau sã se certe, apoi mai fãceau un copil si tot asa, rãmâneau împreunã. Când copiii aveau probleme cu pãrintii, mã duceam la ei. Pe copii îi încurajam sã meargã la facultãti. Nu mai spun numãrul celor pe care i-am ajutat sã meargã la facultate, sã termine si sã devinã oameni. Au învãtat sã fie recunoscãtori, iar acum doi ani, si-acum trei ani, chiar si acum patru ani, am fost în vacantã cu 70 de copii din parohie, cu banii pe care i-am primit de la copiii pe care i-am crescut în centre, care au ajuns la serviciile lor. Deci, cam acestea sunt bucuriile. Degeaba au spus ei cã e comunitatea de tigani si cã e totul în zadar, cã ei nu stiau decât sã primeascã, eu cu ei am reusit sã fac biserica, i-am învãtat sã punã în grãdinã, sã aibã zarzavaturi, sã aibã gospodãria lor, sã aibã pui, sã îi creascã. Venea la noi cu drag si ÎPS Irineu si mã întreba cum am reusit. Eu am mers pe conceptul de familie. La mine parohia a însemnat familie. Si oamenii au înteles lucrul acesta. Eu stiam când e ziua de nastere a cuiva, când are cineva un examen, când cineva pleca în cãlãtorie. Stiam totul despre ei. Eram primul care sunam, ca sã îi felicit de ziua lor si apoi, în Bisericã îi felicitam pe cei care îsi sãrbãtoreau ziua de nastere. Si în bisericã cântam cu tot poporul pentru sãrbãtoriti “la multi ani”, spune preotul Beregoi.
Secretul preotului care a învins toate prejudecãtile: “iubeste oamenii si vezi doar bunãtatea lor”
“Copiii de tigani erau acolo si nu îi bãga nimeni în seamã. Si lor li se spunea cã sunt tigani si sunt ratati. Eu am fost cel care le-a denonstrat multora contrariul. Eu asa si eram numit în Ardeal, “popa tiganilor”. Nu mã supãram, mã bucuram. Si asta pentru cã avea un succes grozav la educatia lor. Si le-am demonstrat cã acei copii de tigani, pe care i-am format eu din 2000 încoace, vor fi recunoscãtori. De exemplu, am plecat de la un simplu gest, când sotia mea s-a dus cu ei la un magazin, ca sã le cumpere primele haine noi. Apoi, pe copiii care nu mergeau la scoalã sau care pânã la 14 ani, mergeau în clasa a IV-a, tot repetând clasele, i-am convins cã scoala e bunã. Am reusit asta, deschizând acolo un centru de zi, care a prevenit abandonul scolar si asa gimnaziul din comunã a început sã aibã alte rezultate. Eu sunt mândru, duhovniceste vorbind, foarte bucuros, cã am reusit sã fac toate aceste lucruri bune. Eu cred ce spun si o spun cu toatã responsabilitatea si am declarat peste tot pe unde am fost întrebat, eu le-am spus care este secretul pastoratiei mele: îi iubesti pe oameni, iar ei simt asta. Asa eram iubit de ei, de nu vã puteti închipui. Erau 300 de rromi si 70 de români. Spuneau cã sunt ca un tatã pentru ei. Eu le-am spus cã niciodatã nu îi voi trata decât ca pe niste crestini, prieteni ai mei dragi. Pentru cã Hristos nu m-a trimis sã slujesc tiganii si românii, m-a trimis sã slujesc oamenii. Oricum, Dumnezeu nu va cãuta decât la suflet, sã vadã dacã suntem oameni de omenie.
Principiul meu este: omul este asa cum îl vezi tu cu ochiul tãu! Eu, oamenilor mei din parohia de la Rãzboieni, le spuneam: haideti sã-i vedem pe toti ceilalti buni, iar Dumnezeu va lucra si îi va face asa cum îi vedem noi”, spune preotul Vladimir Beregoi.
