TRISTEȚE… Momente dureroase au fost trăite la Biserica Sfântul Anton din municipiul Huși, unde trupul neînsuflețit al preotului Ieronim Enășoaie a fost adus pentru un ultim „bun rămas”. Un număr impresionant de credincioși catolici, dar și ortodocși au venit cu flori, să aducă cel din urmă omagiu parohului care le-a fost alături în ultimii ani, ca un părinte bun. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca boala pe care o descoperise de numai câteva luni să aibă o asemenea evoluție galopantă. Au curs lacrimi și, mai mult decât atât, oamenii s-au înfiorat la gândul că, iată, cancerul lovește pe tăcute și, din păcate, cei mai mulți prinși de grijile de zi cu zi, nu ajung la timp la medic, pentru analizele de rutină, salvatoare adesea. Înmormântarea preotului Enășoaie va avea loc pe 6 octombrie, în satul său natal, din județul Neamț, Buruienești.
Despărțirea de credincioșii din Huși a fost una emoționantă și tristă, căci marea majoritate a credincioșilor catolici din comunitatea hușeană nu au știut ca preotul Ieronim Enășoaie să aibă vreo problemă medicală. Îl vedeau mereu activ, preocupat de oameni, de Biserică și foarte cald cu cei care aveau nevoie de el. Nu sunt puțini cei care acum, lângă sicriul parohului, povestesc în șoaptă despre ajutorul material pe care l-a dat unora, despre sprijinul acordat altora, despre faptele bune pe care preotul Enășoaie le făcea într-o discreție absolută. „Era un om bun și calm, care ajuta mult în tăcere. Știu oameni care nu aveau de pâine la copii sau care ajungeau în impas și care mergeau la părintele Enășoaie. Nu cerea garanții pentru necazul pe care i-l povesteai, ci îți dădea ce aveai nevoie și spunea doar să te îngrijești ca totul să fie în ordine, cu credință în Domnul. Nu ai cum să nu plângi un asemenea om, când știi că te-ai dus la el, ca să îi spui că nu ai ce să pui copiilor pe masă de Paște, iar el a făcut în așa fel încât am avut cele mai frumose sărbători. Era un preot pentru care nu conta că ești catholic sau ortodox. Ne spunea să credem în Dumnezeu, că El e acolo sus pentru toți. Plâng pentru că nu mai avem acest sprijin, acest suflet deschis”, a spus Anton Gabriel, un hușean în vârstă 36 de ani.
Înmormântat în satul natal din județul Neamț
Episcopia Romano-Catolică Iași a precizat că înmomântarea va avea loc pe 6 octombrie, ora 11.00, în județul Neamț, în satul natal al preotului Enășoaie, Buruienești. Acolo, la Biserica „Sfântul Iosif Muncitorul”, trupul neînsuflețit se află depus începând de azi. Preotul Enășoaie s-a născut la 29 mai 1957 la Buruienești – Neamț. A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1972 la Buruienești, Școala de Cantori în anul 1976 la Iași, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași în anul 1983. A fost sfințit preot la 29 iunie 1983 la Iași de către ep. Iakob Antal. A activat ca vicar la Butea (1 august 1983 – 28 aprilie 1985), Bârgăuani (28 aprilie 1985 – 31 iulie 1986), paroh la Traian-Neamț (1 august 1986 – 3 septembrie 1996), Mărgineni (3 septembrie 1996 – 31 august 2000), Valea Seacă (1 septembrie 2000 – 31 august 2015), Huși „Sfântul Anton” (1 septembrie 2015 – 2 octombrie 2021)”. „A fost un șoc pentru noi, credincioșii. Era un preot foarte bun, foarte calm. Niciodată nu am auzit să se plângă de ceva. Noi îl prețuiam și îl respectam foarte mult. Am rămas fără cuvinte când am aflat că a încetat din viață, la numai 64 de ani. Dumnezeu să îl odihnească! E o veste dureroasă și neașteptată”, a spus Veronica Pascal, unul dintre membrii comunității catolice din municipiul Huși. Referitor la funeralii, reprezentanții Episcopiei Catolice Iași au menționat faptul că vor reveni ulterior cu detalii.