NOUTĂȚI… În anul în curs, dat fiind faptul că vor avea loc alegeri succesive – europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, Sfântul Sinod a stabilit din timp care trebuie să fie conduita preoților, în raport cu credincioșii chemați să voteze, dar și cu politica și politicienii antrenați aproape pe tot parcursul anului în campanii electorale. Concret, spune Sfântul Sinod, „din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) față de viața politică și campaniile electorale”, s-a stabilit o serie de reguli, între care primează hotărârea mai veche a BOR, prin care „Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie (…) și va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale”, se arată în comunicatul oficial al Bisericii Ortodoxe Române. Interesant este că Sfântul Sinod le permite, totuși, preoților și diaconilor să candideze la Consiliile Locale și Consiliile Județene, dar din postura de candidați independenți.
„În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, se precizează în comunicatul BOR.”
Iată în ce condiții preoții și diaconii pot candida la alegerile locale
„Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuși ca preoții și diaconii să candideze, însă doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local și consilier județean în România, în următoarele condiții:
- a) lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregătiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență intră credincioși ortodocși;
- b) încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase;
- c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți”, se mai arată în hotărârea sinodală din 29 februarie 2024, conform informațiilor prezentate pe site-ul episcopiahusilor.ro.
Mă uit pe comentarii…e greu.
Unde trage Satana? La putere și bani, acolo trag și popii
La parale cu bunul Dumnezeu înainte, că sunt tare necăjiți
membru AUR finanteaza din greu o biserica , o face dezinteresat ? mai ales ca vrea sa candideze pentru primar …..
Vor 💰 și putere. Curat murdar! Și când te gândești că Hristos a fost umil, mergând pe un măgar.
Numai ei mai lipseau, noroc ca e greu de lăsat borcanul cu miere unde nimeni nu știe cati bani nefiscalizați fac, dar la ce puzderie de popime tot iese pentru multi fără biserici va fi mare interes sa se bage si aici