spot_img
spot_img
0.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Preot nou la Gherghesti

- Advertisement -

CREDINTÃ… Credinciosii din comuna Gherghesti au un preot nou. Se numeste Sabin Alexandru Apopei si a fost hirotonit duminicã, în cadrul Sfintei Liturghii. Episcopul Husilor l-a instalat apoi, ca paroh al comunitãti Gherghesti, înmânându-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce si cheile bisericii. Din soborul slujitorilor au fãcut parte si pãrintele secretar eparhial Alexandru Bahnar si pãrintele protopop Andrei Mereutã.

În cuvântul adresat celor prezenti, Ierarhul Husilor a explicat de ce Sfântul Apostol Pavel spune cã noi suntem temple ale lui Dumnezeu: „Prin Taina Sfântului Botez, cu totii am devenit bisericile cele vii ale lui Dumnezeu. Constiinta noastrã ne spune cã Biserica este locul prezentei lui Dumnezeu; asa simtim si asa mãrturisim ori de câte ori ne îndreptãm pasii înspre casa lui Dumnezeu. Din pãcate, nu reusim sã constientizãm cã fiecare, în parte, suntem biserica lui Dumnezeu. Preasfânta Treime, prin Botezul pe care l-am primit, S-a sãlãsluit în adâncul inimii noastre, si oriunde locuieste Dumnezeu, acel spatiu poate fi numit Bisericã. Însãsi rânduiala de sfintire a unei biserici – la care probabil, unii dintre dumneavoastrã ati participat -, este o repetare, în anumite puncte, a rânduielii Tainei Sfântului Botez. Atunci când se sãvârseste slujba de sfintire, biserica este, mai întâi, stropitã cu apã sfintitã si imediat, episcopul o sfinteste cu Sfântul si Marele Mir. Este aceeasi succesiune ca la rânduiala Botezului: întâi pruncul este cufundat, de trei ori, în cristelnitã, rostindu-se: „Se boteazã robul lui Dumnezeu, în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh”. Cufundãrile acestea sunt indiciul, iar nu o simplã metaforã, al mortii si al învierii în Hristos. Adicã „murim omului vechi”, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani, capitolul 6), adicã fatã de pãcat; devenim insensibili fatã de pãcat, fiindcã acest lucru înseamnã moartea: o insensibilitate”, a explicat Ierarhul Husilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.