EVENIMENT Festivalul “Hora” de la Pãdureni, sãrbãtoarea uneia dintre cele mai frumoase comune din judetul Vaslui, a împlinit 40 de ani de la debut, fapt ce a fãcut ca petrecerea aniversarã de anul acesta sã fie parcã mai mândrã decât toate! Pãdurenii au cântat, au dansat si, drept rãsplatã pentru cele mai bune rezultate, copiii olimpici, dascãlii care i-au îndrumat si nu numai, au fost premiati la scenã deschisã!
Pãdureniul si-a sãrbãtorit, la finele sãptãmânii trecute, oamenii comunei, roadele muncii unui an întreg, dar si împlinirea unei cifre rotunde – 40 de ani – de când festivalul “Hora” strânge laolaltã gospodarii locului! Anul acesta, alãturi de minunatul ansamblu “Stejãrelul”, au suit pe scena mare reprezentanti îndrãgiti ai folclorului de la Chisinãu, dar si artisti de top de la Bucuresti. S-a cântat, s-a dansat pânã seara târziu, au avut loc întreceri sportive, care au dat antren evenimentului, iar, în final, pãdurenii au concluzionat: “A fost o petrecere pe cinste!” Au suit pe scenã ansamblul “Stejãrelul”, Zenaida Bolboceanu de la Chisinãu, ansamblul “Joc”, dar si cântãreata Ami, precum si trupa Mandinga. Muzica de fanfarã, atât de plãcutã de bunicii comunei, nu a putut lipsi, la eveniment participând fanfare de la Chetris. “Ne bucurãm cã am putut fi împreunã la aceastã sãrbãtoare, cã oamenii nostri au petrecut si, mai ales, cã am avut pentru ce ne bucura, având în vedere roadele unui an de muncã. Festivalul “Hora” a împlinit 40 de ani, o cifrã rotundã, care meritã evidentiatã. As vrea sã felicit oamenii comunei, gospodarii care se implicã mereu, care ajutã, care fac voluntariat pentru ca Pãdureniul sã fie o comunã frumoasã. Lor li se cuvine tot respectul si mã mândresc cu oamenii comunei noastre”, a spus primarul Temistocle Diaconu.
Cei mai buni elevi si profesorii lor au fost premiati!
Sãrbãtoarea a fost amplificatã anul acesta, cred pãdurenii, de un moment la care multi nu s-au asteptat: premierea celor mai buni elevi ai comunei, dar si a îndrumãtorilor lor. În aplauzele si admiratia consãtenilor, elevii olimpici au fost distinsi. La olimpiada nationalã de matematicã, elevii Grecu Denisa Maria, Grecu Maria Timeea, Ciulei Radu Iliutã si Stan Sorin Marian au obtinut locul I. Stan Ionut a primit premiul II, tot la olimpiada nationalã de matematicã. Cu totii au fost pregãtiti de un cadru didactic foarte bun, învãtãtorul Buciumas Silviu. La limba românã, eleva Iftene Mãlina Cãtãlina a ocupat un onorant loc 2 la faza judeteanã a olimpiadei, având-o ca profesor îndrumãtor pe Corina Marina. La matematicã, eleva Grecu Alina Andreea s-a clasat pe locul al III-lea, la faza judeteanã a olimpiadei. Ea a fost îndrumatã de profesorul Felician Hututui. De asemenea, tot premiul III a fost obtinut de Mãlina Iftene, elevã pregãtitã de doamna profesoarã Bulai Cipriana. Cu totii au primit aplauze si felicitãri, pentru rezultatele lor. “Suntem mândri de rezultatele lor, de munca lor, de succesele cu care ne-au bucurat. Am considerat cã meritã premiati în fata tuturor, atât copiii, cât si profesorii. De asemenea, am mai premiat un om gospodar de la noi din comunã, Caranfil Valericã, pentru cã a investit în comuna noastrã si are un minimarket, unde oamenii pot gãsi un comert cu adevãrat civilizat. Tuturor le multumesc pentru toate eforturile si rezultatele acestea si îi asigur cã reusitele lor conteazã mult pentru comuna Pãdureni”, a spus primarul Temistocle Diaconu.