UPDATE! Prefectul județului Vaslui, Marcel Lăudatu, a fost demis în această după-amiază, de către premierul României. Alături de el, alți 13 prefecți și 28 de subprefecți din țară au mai fost demiși. Potrivit prim-ministrului Florin Cîțu, atribuțiile prefecților vor fi preluate de subprefecți. În județul Vaslui, cel mai probabil, atribuțiile de prefect vor fi preluate de subprefectul Mircea Gologan.
“Am aprobat și eliberări de prefecți, și de subprefecți, sunt 42 de decizii, 14 prefecți și 28 de subprefecți, dar MAI va emite 14 ordine de ministru prentru preluare de atribuții. Nu numim alţi prefecţi sau alţi subprefecţi, vor fi preluate atribuţiile. Doar rămân posturile libere şi se preiau din atribuţii”, a precizat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Așteptarea a luat sfârșit. Premierul României, Florin Cîțu, i-a demis, seara trecută, pe toți secretarii de stat USR PLUS, iar astăzi pregătește demiterea tuturor prefecților, a subprefecților și a directorilor de deconcentrate. „În momentul în care ai negociat cu AUR și cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu știu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”, a precizat, la Digi24, Florin Cîțu.
În Vaslui, singura instituție unde USR PLUS și-a numit membri în conducere este Prefectura. Momentan, prefectul Marcel Lăudatu se află în concediu până luni, astfel că, cel mai probabil, va primi vestea demisiei prin telefon. Acesta va pleca împreună cu membrii din cabinetul său, format din Alin Moldoveanu – director Cancelarie, Alexandru Luca – consilier și Ionuț Vintilă – purtăror de cuvânt.
Viceprimarul cînd?
Se preface că este plecat, hapsin după funcții ca și usr istii care au consilier jud o abonată la contracte de consultanta cu toate uat urile din județ, lași, mincinosi…