ZECE FRATI NECAJITI
Cezara Mironicã (Bârlad), Cristina Gavrilenco (Chisinãu), Irina Staver (Chisinãu)
AMBITIE Fratii Ungureanu din comuna Voinesti pot oferi oricând, nu doar copiilor de vârsta lor, dar chiar si celor mari, o uriasã lectie de ambitie! Nãscându-se într-o familie extrem de sãracã, în care pânã si mâncarea de zi cu zi reprezintã o realã problemã, copiii merg la scoala din sat si, fãrã sã tinã cont de diferenta dintre ei si alti colegi, acestia sunt premiantii scolii! Nimeni nu ar bãnui cã, dincolo de notele de 9 si 10, acesti copii învatã la lumina unei candele sau a unei lãmpi cu gaz, iar cã masa zilnicã este un efort incredibil pentru pãrinti! Ei si-au pus în gând sã ajungã oameni mari, cu carte, si nimic nu pare sã îi opreascã din drumul lor!
Familia Ungureanu, din comuna Voinesti, are o poveste care te înfioarã si te pune pe gânduri. Daniela si Constantin au zece copii. Cinci dintre copiii familiei Ungureanu sunt elevi la scoala din sat, doi la clasele I-IV si trei la clasele V-VIII. Merg la şcoală, deşi s-au născut şi trăiesc în beznă. Părinţii sunt zilieri la oamenii din sat si ar scoate râme şi viermi din pământ ca să le cumpere rechizite; pentru cã toti cei cinci scolari sunt exceptionali la scoalã, iau premii an de an, iar fata cea mijlocie, Andreea Georgiana, din clasa a VI-a, are note numai de 10, una singurã fiind de 9, la matematicã. Povestea tristã a celor zece frati Ungureanu am aflat-o ieri, la scoala din Voinesti, când în cadrul actiunii „Scoala Altfel”, directorul institutiei scolare ne-a relatat povestea lor. „Copiii acestia au o situatie precarã acasã, asta însemnând cã sunt zile când nu au ce pune pe masã de mâncare. Si totusi învatã extraordinar de bine, au medii mari, sunt premianti toti, care premiul II, care premiul III, care mentiune. Cea mai bunã dintre ei, Andreea, a avut anul trecut numai medii de 10, una singurã de 9 la mine la matematicã. Si nu cã nu ar fi bunã ci pentru cã la matematicã eu nu pun zece ca sã fie copii si mai buni. Stiu cã ei provin de la tarã si trebuie sã facã fatã unor provocãri când merg la liceu si de aceea îi ambitionez. Andreea are si anul acesta medii peste 9 la toate materiile, este una dintre cele mai bune eleve. Ei nu au acasã nimic de mâncare de multe ori, nu au curent electric, pentru cã pãrintii sunt sãraci si nu au bani de bransament. Sunt zece copii si tatãl copiilor lucreazã cu ziua si nu stiu dacã la sfârsitul zilei are sã punã pe masã pâine la copii. Însã copii sunt toti foarte, foarte buni la scoalã”, a spus prof. Valeriu Novac, directorul adjunct al scolii din Voinesti.
„Se ajutã unii pe altii”
Pentru familia Ungureanu, pentru cei doi pãrinti fiecare zi este o imensã provocare: trebuie sã asigure masa copiilor. Chiar si în aceste conditii, acesti copii merg zi de zi la scoalã, îsi fac lectiile si iau note maxime. Cum e posibil, i-am întrebat pe pãrinti! „Le-am spus cã cel mai important este sã învete carte pentru cã, dacã învatã, o fac pentru ei. Noi nu avem timp sã-i ajutãm. Se ajutã întrei ei, cei mai mari pe cei mai mici!”, ne-a spus mama copiilor!
EDITORIAL
Cu jurnalistele din Chisinãu, direct în realitatea Vasluiului: Presa altfel!
Gelu Irimia
(Redactor SEF)
Coincidenta a fãcut ca ieri sã se suprapunã douã activitãti „extracurriculare” în munca de ziarist. La invitatia directorului adjunct de la scoala din Voinesti, am tinut o prelegere elevilor din comunã. Tot ieri, am primit vizita a douã colege din presã din Republica Moldova, Cristina Gavrilenco de la Moldova 1 TV si Irina Staver, director de programe la National FM. Împreunã, am intrat direct în realitatea Vasluiului, mergând în una din cele mai sãrace comune ale judetului. Am descoperit, astfel, cât de asemãnãtoare este munca unui ziarist din România cu cea a unui ziarist din Republica Moldova. Am descoperit cã, desi trãim în douã tãri diferite, avem de-a face cu aceeasi realitate: locuri frumoase, peisaje idilice, oameni muncitori si conducãtori idioti! Am descoperit, împreunã, o familie cu zece copii frumosi si inteligenti, cu pãrinti care ar face orice pentru ca acsti copii sã aibã un altfel de viitor. Colega mea, Cristina, îmi spunea, în timp ce frãmântam noroaiele din Voinesti, cã are un deja-vu. Bine, s-ar putea spune cã e vorba de ghinion! În loc sã le arãtãm colegelor noastre realizãrile judetului Vaslui, s-a întâmplat sã nimerim în epicentrul sãrãciei, pe o vreme bacovianã cu nori plumburii si o ploaie interminabilã. Singura luminã am gãsit-o în ochii copiilor de la scoala din Voinesti. Am concluzionat, împreunã, cã existã o sperantã. Stiu cã pare un cliseu, dar singura investitie pe care o putem face acum, fãrã frica de a pierde, este în educatie. Din pãcate, pentru conducãtorii idioti pe care i-am amintit, ultima lor grijã este „educatia”. De aceea, noi trebuie sã ne îngrijorãm! Si, de fiecare datã, când vedem un copil necãjit care vrea sã învete trebuie sã facem tot posibilul sã îl ajutãm. Pentru elevii din Voinesti, ieri a avut loc o lectie din „scoala altfel”. Pentru noi, adicã pentru mine, pentru colegii mei si colegele din Republica Moldova, a fost „presa altfel” si am avut si noi lectia noastrã: oricât ar încerca unii sã ne despartã prin minciuni, politicã sau granite false, niciodatã nu vor reusi. Vã multumim, dragi colege, pentru lectia de ieri!
