DECIZIE… Conform modificărilor legislative aprobate ieri de Guvern, prefecții vor deveni demnitari de stat și vor putea face parte dintr-un partid politic. De același statut se vor bucura și subprefecții. De asemenea, la nivelul Prefecturilor se va înființa și funcția de secretar general al Instituției Prefectului, funcție de înalt funcționar public.
În urma modificării Ordonanței de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ prefecții devin, din înalți funcționari publici, în demnitari publici. Altfel spus, aceștia vor putea fi numiți politic, iar legăturile lor cu anumite partide nu vor mai trebui ascunse. Decizia a fost luată ținând cont de faptul că măsura privind transformarea funcțiilor de prefect și subprefect în funcții de demnitate publică a fost asumată de Guvern încă din anul 2016, prin aprobarea Strategiei privind dezvoltarea funcției publice și ținând cont de faptul că această măsură este în acord cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Astfel, prefectul și subprefectul devin demnitari publici, iar salariile sunt stabilite prin reglementările privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cine poate fi numit prefect sau subprefect
Poate fi numită în funcția de prefect sau subprefect, persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este cetățean român și are domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, are capacitate deplină de exercițiu. De asemenea, nu a suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, nu se regăsește în cazurile de incompatibilitate stabilite de lege, are studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcție de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Național de Administrație, cea din urmă condiție considerându-se îndeplinită în situația în care persoana care poate fi numită în funcția de prefect sau subprefect a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, precum și dacă persoana a ocupat cel puțin un mandat întreg funcția de senator sau deputat. Prin derogare, poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect, o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență să absolve un astfel de program. Pe perioada exercitării funcției de prefect sau subprefect, se suspendă contractul de muncă, respectiv, raportul de serviciu al acestuia. De asemenea, la nivelul instituției prefectului se înființează funcția de secretar general al instituției prefectului. Secretarul general al instituției prefectului este înalt funcționar public și se subordonează nemijlocit prefectului. Acesta trebuie să fie absolvent de studii superioare juridice, administrative sau științe politice și asigură conducerea operativă a instituției prefectului, precum și stabilitatea funcționării acesteia, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele instituției. Secretarul general al instituției prefectului sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuțiilor și coordonează structurile de specialitate prin care se realizează aceste atribuții. Salarizarea funcției publice de secretar general al instituției prefectului se stabilește la nivelul salarizării funcției publice de director general din cadrul administrației publice centrale de specialitate.