COMUNICARE DEFECTUOASĂ… Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, refuză să comunice presei și implicit cetățenilor județului Vaslui care sunt rezultatele controalelor efectuate în azilele de bătrâni. La începutul acestei săptămâni, după ce armata de inspectori trimisă pe teren a finalizat verificările, reprezentantul Guvernului în județ a considerat că singura informație care trebuie să ajungă în spațiul public este cea referitoare la numărul de sancțiuni și valoarea totală a amenzilor aplicate. În loc să prezinte situația pe fiecare centru în parte, așa cum s-a procedat în alte județe, instituția condusă de Daniel Onofrei a preferat să pună batista pe țambal, considerând probabil că vasluienii nu trebuie să știe ce se întâmplă în azilele din județul Vaslui. Redactorii cotidianului Vremea Nouă au intrat în posesia listei cu primele 37 de centre verificate, pe care a prezentat-o săptămâna trecută. În județul Vaslui sunt însă 54 de centre rezidențiale. Azilele unde în ultimii ani au fost semnalate cele mai mari probleme, cum ar fi cel de la Mălăești sau de la Huși, au fost verificate abia spre finalul săptămânii trecute, pentru ca cei de acolo să aibă timp să-și rezolve problemele.
Prefectura Vaslui ascunde rezultatele verificărilor efectuate săptămâna trecută în centrele de bătrâni din județul Vaslui. Deși echipele de control și-au încheiat misiunea, instituțiile care și-au trimis inspectorii pe teren au refuzat să transmită informații, susținând că relația cu presa în cazul acestui subiect este menținută de Prefectura Vaslui. Numai că instituția condusă de prefectul Onofrei aruncă cu cifre și texte generalizate în ochii vasluienilor, fără să transmită lista completă a tuturor centrelor în care au fost găsite probleme și unde au fost aplicate avertismente și amenzi. Nu știm de ce azilele de bătrâni din județul Vaslui au devenit subiect strict secret pentru instituțiile din judet, mai ales că în țară, majoritatea prefecților au organizat conferințe de presă și au transmis presei situațiile defalcate pe fiecare centru în parte. La Vaslui, se pare că prefectul Daniel Onofrei nu vrea să îl pună într-o încurcătură prea mare pe Dumitru Buzatu, cel care cu directorașii săi numiți politic controlează tot ceea ce înseamnă asistența socială în județ. Instituțiile noastre, în loc să trateze problema acestor centre într-un mod transparent, cu informații cât se poate de punctuale, preferă să ascundă toată mizeria sub preș, cu scopul ca nu cumva vreun director sau șef de centru să fie zburat din funcție. N-am fi scris acest text dacă săptămâna trecută, toate aceste instituții care au efecat controale nu ne-ar fi trimis de la Ana la Caiafa, ca, într-un final, să fim direcționați către Prefectură. Contactată telefonic pentru a o ruga să ne ofere informații despre un centru care tocmai fusese amendat de ISU, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii ne-a asigurat că va reveni cu un răspuns, ceea ce nu s-a mai întâmplat. La fel s-a întâmplat și la începutul acestei săptămâni, când o colegă de la un alt site de știri a cerut reprezentanților Prefecturii Vaslui să nominalizeze centrele unde s-au găsit probleme. Inutil probabil să mai spunem că și solicitarea acesteia a rămas în aer. Lipsa aceasta de transparență este cu atât mai revoltătoare cu cât, în mijlocul unei situații fără precedent ce a scandalizat o țară întreagă, atât presa locală cât și cetățenii acestui județ suntem ținuți la distanță de informații publice foarte importante. Cu toții avem dreptul să știm ce s-a descoperit în centrele rezidențiale din județ, chiar dacă divulgarea acestor informații ar putea supăra pe unul sau pe altul.
Comunicatul sec al Prefecturii Vaslui
Pentru a nu-i priva pe cititorii cotidianului Vremea Nouă de informațiile mai puțin importante furnizate de Prefectură, în rândurile următoare vom reda comunicatul transmis de instituție la începutul acestei săptămâni, după ce controalele au fost finalizate. “În perioada 10-14 iulie 2023, în județul Vaslui, au avut loc controale în centrele sociale prin intermediul Comisiilor Mixte constituite prin ordinul prefectului Daniel Onofrei. Aceste comisii, formate din reprezentanți ai mai multor instituții, inclusiv DSP, ITM, CJPC, DSVSA, AJPIS, ISU și IPJ, au verificat și monitorizat un total de 54 de centre rezidențiale din județ. Din acestea, 47 sunt deținute de instituții publice, iar 7 sunt deținute de entități private. Controalele au vizat centrele sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, copiilor din sistemul de protecție social și persoanelor vârstnice. Scopul principal al acestor controale a fost asigurarea respectării tuturor normelor și reglementărilor în vigoare în aceste instituții, pentru a se asigura un mediu sigur și adecvat pentru toți rezidenții.
Reprezentanții instituțiilor au examinat aspecte legate de igienă, sănătate, securitate, alimentație și respectarea drepturilor rezidenților. Comisiile mixte au analizat condițiile de cazare, serviciile medicale și sociale oferite, respectarea protocoalelor și procedurilor de lucru, precum și conformitatea cu normele de siguranță și protecția muncii. Rezultatele verificărilor efectuate în centrele sociale au fost centralizate și integrate de către Instituția Prefectului Județului Vaslui. În urma finalizării controalelor celor 54 de centre din județul Vaslui, au fost impuse 729 de sancțiuni contravenționale, constând în avertismente și amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate pe întreaga perioadă de control a fost de 190,6 mii lei. În plus, s-au impus și alte măsuri care revin centrelor rezidențiale, stabilindu-se termene pentru realizarea acestora. Ulterior, vor fi efectuate noi verificări pentru a evalua îndeplinirea acestor măsuri și pentru a remedia eventualele deficiențe identificate. Astfel, se asigură monitorizarea continuă și îmbunătățirea condițiilor și serviciilor oferite rezidenților din centrele sociale.
În urma realizarii acestor controale s-au constatat urmatoarele deficiențe: funcționează fără autorizație de securitate la incendiu (ISU); angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare salariat care prestează activitate în acel loc (ITM); nu au fost prezentate documentele în domeniul securitate și sănătate în muncă: fișe de aptitudini pentru tot personalul, verificare instalații electrice, verificare centrale termice, verificare gase naturale (ITM); lipsa instruirii personalului cu modul de utilizare a substantelor biocide (DSP); programul de igienizare este incomplet (DSP); mobilierul și agregatele frigorifice sunt uzate (DSP); meniurile zilnice nu sunt avizate de un medic nutriționist sau asistent dietetician (DSP); gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din actvitatea medicală; nerespectarea condițiilor de păstrare a alimentelor sau depozitarea necorespunzătoare a acestora (DSVSA)”, se arată în comunicatul Prefecturii Vaslui.
Să ma piș pe ghiorghieș flaviu.. boschetarule cauti pula si ai sa gasesti cum au gasit si colegii tai …
mutra de tamp !
Hai să-l punem sef pe timonticiuc de la cei…că vă mănîncă toată mâncarea.. nu vedeți că abia merge pe strada…blestemele l-ai ajuns!!
Ce așteptări vreți să aveți de la un astfel de prefect, care negociază pe la spate cu PSD să mai rămână în funcție și după alegerile de la anul
Doar SLUJBA ,LEAFA ,ȘPĂGILE și binele lor îi interesează pă ăștia in rest se pișă pe tot partide ,votanți , țară ….atăt timp căt rumănii or vota borfași ,ticăloși așa o vor duce .
Alo …. baza …. baza… …trimiteți puțin pe….. nenea perfectul asta…..oleacă acasă….. ….. ca o sa depășim Germania la PIB….. cu oameni perfecți ca ăștia…… și perfecționiști……și multilateral calificați și profesioniști….. ca ăștia…… nu de alta…… da o sa ne dusmaneasca toți……. ca i-am depășit pe toți…..din Europa….. la creșterea economica….. intr-un an….. cit alții…… în 150 de ani-lumina.
Azilele sunt centre de exterminare ale mosnegilor, mai rau ca in gulagul sovietic😠😠😠
Acolo se umileste rasa umana la maximum, esti considerat un gunoi, nu un om. Acolo se fura banii
Profesionisti de top-Nicu Varlan, Ciomaga,Sandu Balan si o armata de sinecuristi. Halal!
Oficial se spune ca ne merge….. mai bine ca americanilor…… aici în județul Vaslui…..cu savanții ăștia de renume local… .cu studii ….făcute ….. la sorbona varianta seral….. sau prin absente motivate….. . ..cu elita forjei proletare…. la conducerea județului o sa ajungem ….. praf sipulbere fina…… ca vasluiu cam totu e o ruina….. se trăia mai bine…. în 1475 ..bă baeti…. bă… cind unu parca …. Ștefan cel Mare…. …..era la conducere….. asa ca trăiască conducerea proletar calificată și totodată multilateral dezvoltata și înaintată…..și puțin aplecată . a județului asta care va ajunge silicon maki .
Tu zici de Buză și Solomonica?
La Vaslui totul funcționează „f.bine”este unul Buzatu care numește politic totul. Nu cumva votanți lui sunt complicitate?