spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

PREFECTUL AFACERIST

- Advertisement -

Prefectul Vasluiului, între lobby si trafic de influentã!

AFACERI. Prefectul Levente Csaba Szekely nu s-a lãsat niciodatã de afaceri. O demonstreazã una dintre ultimele adrese oficiale trimisã de cãtre acesta tuturor primãriilor si serviciilor deconcentrate din judet. În respectivul document, prefectul maghiar nu face altceva decât sã sprijine dezvoltarea unei afaceri private pe banii contribuabililor vasluieni. Despre ce este vorba? O hârtie purtând parafa Prefecturii Vaslui si semnãtura lui Csaba Szekely îi îndeamnã pe primari si sefi de deconcentrate sã intre într-un program al companiei multinationale “Steifel”, pentru achizitionarea a nu mai putin de 500 de hãrti de perete cu judetul Vaslui. Din informatiile pe care le avem, o singurã astfel de hartã ar costa 1.380 de lei cu TVA inclus. O adresã subtil imperativã, câteva telefoane, unele”sfaturi” bine plasate la câte o sedintã si iatã cum se naste o afacere de aproape 6 miliarde de lei vechi! Prefectul se apãrã spunând cã mai sunt alti 27 de prefecti în tarã care au fãcut adrese pentru proiectul respectiv. Acest fapt este si mai grav, din moment ce o firmã privatã a reusit sã convingã atât de multi prefecti ca sã foloseascã infrastructura Ministerului Administratiei si Internelor pentru a face reclamã proiectului!

Nici functia publicã oneroasã obtinutã în judetul Vaslui nu îl multumeste îndeajuns pe prefectul maghiar încât sã se lase de învârteli financiare. Înainte de Pasti, prefectul Csaba Szekely a trimis o adresã tuturor primarilor vasluieni prin care …”sprijinim realizarea acestui proiect unic atât prin noutate, cât si prin complexitate si calitate”, se specificã în respectivul document. În fapt, este vorba despre un demers pe care trebuie sã-l facã primarii cãtre o companie multinationalã cu sediul în Germania, pentru achizitionarea unei simple hãrti de perete fãcutã dupã “standarde europene”. Standardele costã scump totusi: nu mai putin de 1.380 de lei fiecare hartã, în pret fiind inclus si TVA. Într-adevãr, despre aceste hãrti nu putem încã vorbi, dar o asemenea actiune a Prefecturii Vaslui în sprijinul unei afaceri private este cu adevãrat o noutate absolutã pentru judetul nostru. Pentru “cunoscãtori”, primari si oameni din administratia publicã, este evident cã, în limbaj neoficial, acest “sprijinim” din adresa formulatã se poate traduce cu totul altfel. Este, practic, insinuarea subtilã a obligatiei edililor care vor sã aibã o relatie bunã cu Prefectura, institutie care face numeroase controale în unitãtile administrativ-teritoriale.

Comision la Prefectura Vaslui sau purã naivitate functionãreascã?

Nu intra în discutie calitatea acestor hãrti sau utilitatea lor pentru institutii. Compania “Steifel”, cu filialã la Oradea, este una dintre cele mai prestigioase din Europa când vine vorba de cartografiere si realizarea de hãrti. Dar nu stim ce a fost în capul prefectului când a formulat aceastã adresã… Fiind cunoscutã regula potrivit cãreia firmele mari “mângâie” intermediarii prin virarea unor comisioane pe mãsurã, am putea sã ne întrebãm dacã prefectul a fãcut acest demers doar cu… inima? S-au mai vãzut cazuri în care înalti functionari au “încasat” prin interpusi comisioane grase pentru “înlesnirile” fãcute în afaceri. Adresa oficialã despre care vorbim nu este o simplã notã informativã prin care prefectul îi atentioneazã pe primari de existenta acestor hãrti atât de utile pentru ei. Un asemenea demers ar fi fost unul normal. Dar, asa cum se exprimã prefectul însusi, sub conducerea sa, Prefectura Vaslui sprijinã o afacere privatã. Este putin probabil cã primarii vasluieni, cãrora le tremurã buzele cã n-au bani de salarii, sã vrea sã cumpere o astfel de hartã. Poate doar sã se punã bine cu prefectul. La fel si sefii serviciilor deconcentrate. Presedintele Vasile Mihalachi nu rateazã nicio ocazie ca, atunci când este întrebat despre ce se mai întâmplã în primãriile din judet, sã aducã vorba de bani pentru salarii si de faptul cã “se va pune lacãt pe usile primãriilor”. Deci judetul este în colaps, iar prefectul “recomandã” ca primarii sã dea banii pe o bucatã de hârtie care va spânzura, în cel mai fericit caz, pe holul unei primãrii de tarã. Vasluienii se pot holba la ea doar ca sã vadã care sunt rutele de iesire din judetul sãrãciei.

Prefectul Szekely nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!

Întrebat despre actiunea initiatã, prefectul Vasluiului a declarat cã, în niciun caz, nu este vorba despre afaceri si cã a actionat dupã un “model” prins de la alti prefecti din tarã care au îndemnat si ei primarii sã se înscrie în programul “Steifel”. “Nu stiu unde vedeti voi stil imperativ în adresa aceasta. Nu e vorba despre asa ceva. Mi s-a pãrut o idee bunã si atâta tot. Nu am discutat cu primarii despre oportunitatea acestor hãrti. Alte 27 de prefecturi din tarã au fãcut o adresã asemãnãtoare cu a noastrã”, a precizat prefectul Csaba Szekely. Este si mai grav, dacã alti 27 de prefecti din tarã au fost convinsi sã facã reclamã unei firme private, sã foloseascã infrastructura Ministerului Administratiei si Internelor pentru a “sprijini” un proiect care poate fi important, dar nici atât încât sã fie dezvoltat prin prefecturile din România, la scarã nationalã. Reprezentantii “Steifel” se puteau urca în masini si veni la Vaslui pentru a-si face public proiectul, la primãriile de aici. Ori sã trimitã mailuri. Nu stim cât de oportune sunt hãrtile respective pentru locuitorii judetului, dar implicarea Prefecturii Vaslui în proiect pare a dezvãlui o oportunitate de afaceri destul de serioasã. Mentionãm cã, anul trecut, “Vremea Nouã” a relatat pe larg despre o afacere cu hãrti de perete dezvoltatã chiar de oameni apropiati prefectului Csaba Szekely, precum Ioan Vârlan, purtãtorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui. Se pare cã realizarea hãrtilor a devenit o modã în aceastã institutie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.