Preafericitul Daniel, Patriarhul României, a sfinţit sâmbătă, 7 noiembrie, Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi, în prezenţa a peste 1.500 de credincioşi. Chiar dacă vremea a fost foarte rece, credincioşii au venit în număr mare la acest eveniment. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii s-au pus la rând pentru a se închina moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, a căror raclă a fost adusă joi de la Reședința Patriarhală, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar-Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Alături de moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost așezate spre închinare și moaștele Sfântului Mitropolit Mucenic Teodosie de la Brazi și ale Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți.
Sfânta Liturghie în curtea aşezământului monahal
Slujba de sfinţire a mănăstirii a fost oficiată de Preafericitul Daniel, Patriarhul României, împreună cu un sobor de ierarhi (Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord; Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor), preoţi şi diaconi. După ce a fost târnosită (sfinţită) mănăstirea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de înaltele feţe bisericeşti pe o scenă special amenajată în curtea aşezământului monahal.