Pentru ca abunda de sefi la societatea distribuitoare de apa, «Nova Apaserv» ar putea avea aceeasi soarta ca si Apa Grup, mai ales ca si salariile in aceasta societate merg impotriva curentului de criza. Cel putin aceasta este parerea unor primari din judet care s-au intalnit ieri in cadrul unei sedinte a Asociatiei de Dezvoltare Inter-comunitara «AQUA».
Printre primarii care sunt de parere ca societatea distribuitoare de apa ar trebui sa isi faca ordine in propria ograda in ce priveste sefimea, se afla si primarul comunei Vladeni, Voicu Murariu. Acesta sustine ca organigrama si statul de functii au batut la ochi inca de la inceputul anului, si au fost atunci voci care au atras atentia asupra acestui fapt, fara a starni vreo schimbare insa.
„Nu mai tin minte exact cifrele, dar stiu ca pe la inceputul anului, cand s-au aprobat statul de functii si organigrama, mi-a atras atentia, si nu numai mie, faptul ca din aproximativ 500 de angajati ai societatii, cam jumatate erau sefi. Eu cred ca este o situatie nefireasca si nu este numai parerea mea, ci si a altor primari. Nu cred ca se poate vorbi de eficienta in aceste conditii, cand la un compartiment cu trei oameni, unul este sef”, a declarat primarul comunei Vladeni.
Cand salariile tuturor scad, la Nova Apaserv cresc
Primarii care s-au intalnit ieri la sedinta Asociatiei de Dezvoltare Inter-comunitara „AQUA” au mai atras atentia ca societatea este trasa in jos si de salariile generoase ale angajatilor.
„Imi aduc aminte ca tot la o sedinta a Asociatiei, prin primavara, s-a discutat despre salariile din cadrul societatii. Nu mai tin minte acum cifrele, dar in cazul directorului Maricel Georgescu stiu ca salariul a avut o evolutie impotriva curentului de criza, de la vreo 50 si ceva de milioane de lei vechi a urcat la peste 60 de milioane de lei vechi. Eu m-am impotrivit si atunci. Stim foarte bine cum ni s-au «luxat» salariile in sistemul bugetar, dar la Nova Apaserv acestea au crescut”, a mai declarat primarul Voicu Murariu.
Primarii care au ridicat problema salariilor la societatea distribuitoare de apa spun ca nu ar fi nicio problema sa aiba oamenii salarii mari, dar ca la momentul actual, o astfel de linie in management ar putea sa duca tanara societate in faliment, la fel ca pe defuncta Apa Grup.
„Dupa cum se vede, cu sefi multi si salarii ca pe vreme de economie infloritoare, Nova Apaserv pare sa aiba aceeasi soarta ca si vechea societate”, a mai declarat primarul comunei Vladeni.
Nemultumirea primarilor vine si de la tarifele ridicate pe care le practica Nova Apaserv pentru realizarea bransamentelor, in conditiile in care pentru unele interventii, cand sunt solicitati la avarii, se vine cu scuza ca nu au piese.
„Este jenant, dupa ce iei atatia bani sa vii cu scuza ca nu ai un surub sau mai stiu eu ce piesa pentru a rezolva o avarie”, a punctat unul dintre primarii care au participat la sedinta de ieri, dupa ce astfel de probleme au fost sesizate de primaria Albesti.