INTERZIS… De câteva ședințe încoace, de când Partidul Social Democrat a preluat majoritatea în Consiliul Local Vaslui, prin “transferurile” lui Lucian Braniște și Liliana Florea, punctul Diverse în care se discutau despre micile probleme cu care se confruntă vasluienii, nu mai reprezintă un interes pentru aleșii locali. În ultimele trei ședințe, inclusiv în cea de ieri, consiliera USR Mihaela Bohotineanu a cerut ca acest punct să fie adăugat pe ordinea de zi, însă propunerea ei a fost respinsă categoric de consilierii PSD.
Din 2020 și până lunile trecute, aproape toate ședințele de Consiliu Local s-au încheiat cu punctul Diverse, prilej cu care atât o parte din consilierii locali, cât și cetățenii Vasluiului au adus în atenția Executivului mai multe situații neplăcute întâlnite în municipiu. Vorbim de acele mici probleme de cartier care ar putea fi rezolvate și fără a fi nevoie de proiecte de hotărâre, ci doar de mai multă implicare din partea Executivului. De câteva ședințe însă, după ce Lucian Braniște și Liliana Florea au trecut pârleazul, acest punct Diverse nu mai este acceptat pe ordinea de zi a ședințelor. Și asta din trei posibile motive: ori social-democraților le repugnă dialogul cu vasluienii mai independenți, care nu se aliniază în fața sediului de partid, ori aceștia se grăbesc să termine cât mai repede ședințele, ori primarul Pavăl nu mai are nici chef, nici timp de discuții în afara punctelor de pe ordinea de zi. Pentru că altfel nu se explică cum acest mic pilon al democrației, care este dezbaterea, nu-și mai face loc pe agenda aleșilor locali.
O nouă încercare, refuzată cu delicatețe
În ședința de joi a Consiliului Local, consiliera USR Mihaela Bohotineanu și-a încercat din nou norocul, la fel cum a procedat în ultimele ședințe. Aceasta a propus introducerea punctului Diverse pe ordinea de zi, însă nici de această dată cu șanse de reușită. Președintele de ședință, Sorin Popoiu, a supus votului propunerea colegei sale, însă doar nouă consilieri au votat “pentru” acest punct. Unii social-democrați s-au abținut de la vot, în timp ce alții au fost mai fermi și au votat “împotrivă”. Profitând de prezența primarului Pavăl la ședință, consiliera USR i-a cerut acestuia să spună care ar fi soluția, în viziunea lui, ca micile problemele de interes local să fie aduse totuși în atenția Executivului și Legislativului. “Aveți niște probleme de discutat cu primarul? Sunt la dispoziția dumneavoastră, discutăm problemele. Dacă considerați că sunt probleme de interes public care pot fi discutate cu primarul, discutăm, doamna consilier. Aici mă supun regulilor pe care le stabiliți dumneavoastră”, a dat asigurări primarul Vasile Pavăl. Numai că problemele pe care o parte din consilieri doreau să le ridice nu au mai fost discutate pentru că la finalul ședinței, președintele Popoiu s-a grăbit să declare ordinea de zi epuizată, ședința închisă, având totuși grijă să le ureze o zi frumoasă colegilor săi!
Mortul ala de Popopiu ce a fost profesor pe la Scoala 5….
Ala e un betiv ordinar!
Pana si vecinii stiu cat e de retardat!!!
Asta ati ales…..asta aveti!
Ce laturi au ales vasluienii🤕
VOTATI MEREU PSD O SA FIE RAIUL LA VASLUI ……!!!!!
He-hei, proștilor care sunteți, care ați ales pesedeul, mucles de acu , nu va mai fi nicio problemă, , ați crezut că craiul ăsta nou va fi altceva?
Neh, născut, nu făcut, pesedist…
Probleme ce probleme au Vasluieni? Dupa alegeri nu mai misca nimeni nimic se misca precum melcii,pe varianta nimic,la Moara Grecilor la Posta stau 4 Buldo pe dreapta de dupa alegeri,nu sint in stare sa asfalteze 2 strazi tot pietrisul si pamantul ies pe carosabil cind ploua.La Brodoc sa putut asfalta intreg SATUL pentru ca sint votanti si sau dat bani la alegatori,la REDIU scot toate mizeriile din curti si nu le zice nimeni nimic,la 2 saptamini trimite Primaria pe cei de la Goscom sai mature la cur pe alegatori,de ce trebiue ca noi contribuabilii sa platim pentru ei,ca ei nici gunoiul menajer nul platesc .Vai de noi cine stie ce ne mai asteapta din septembre???