spot_img
spot_img
8.8 C
Vaslui
01-ian.-2025

Poveștile medicilor care și-au petrecut Crăciunul tratând oameni. „De multe ori nu avem timp nici măcar să bem o gură de apă”

- Advertisement -

Deși sărbătorile sunt văzute ca un moment de relaxare pentru mulți, în sectorul de urgență lucrurile nu stau la fel.

În perioada Crăciunului, cadrele medicale din unitățile specializate au fost nevoite să facă față unui aflux semnificativ de pacienți. 285 de persoane s-au prezentat la urgență cu traumatisme, din cauza consumului excesiv de alcool și alimente, accidente cu petarde sau chiar violență.

Crăciunul la serviciu, Revelionul acasă

Realitatea din spatele sărbătorilor este adesea trăită intens de personalul medical de la urgențe, care, fiind în prima linie, intră în contact cu toate aspectele dramatice ale acestei perioade. Aceștia sunt martorii unor scene dureroase: oameni bătuți, victime ale consumului excesiv de alcool, copii care se întorc acasă de sărbători și își găsesc părinții grav bolnavi sau persoane singure care, în fața izolării, ajung să recurgă la tentative de suicid. Irina Ciumanghel, medic primar de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, este unul dintre cei care și-au petrecut Crăciunul la muncă anul acesta, pe care îl consideră, însă, ca fiind a doua sa familie. Având o experiență de 14 ani în urgențe, Irina a început ca medic rezident și a ajuns să își dedice întreaga carieră acestei specialități. Aceasta are gemene de opt ani și jumătate, iar ea și soțul ei, medic anestezist, încearcă să echilibreze cât mai bine timpul dedicat muncii și familiei în perioada sărbătorilor. De obicei, încearcă să petreacă fie Crăciunul, fie Revelionul împreună…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/povestile-medicilor-care-si-au-petrecut-craciunul-tratand-oameni-de-multe-ori-nu-avem-timp-nici-macar-sa-bem-o-gura-de-apa–1709712.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.