Gheorghe Costea „aleargă” la curse de motociclete şi ia lecţii de zbor pe aerodromul de la Vădeni pentru a putea să-şi piloteze cu acte în regulă mototdeltaplanul pe care şi l-a făcut singur
„Mă numesc Costea Gheorghe, am 67 de ani şi sunt din comuna Corod, satul Blânzi!” Aşa începe discuţia noastră cu cel mai vârstnic elev care ia lecţii de zbor la Aerial Club de la Vădeni. Bărbatul că păr alb şi mâini muncite este o enciclopedie de experienţe şi de poveşti pe care le spune cu tâlc, toate desprinse din viaţa pe care a trăit-o deopotrivă pe uscat, pe apă şi, mai nou, în aer. În aproape şapte decenii în care a avut deopotrivă împliniri, dar şi frustrări, nea Costea şi-a descoperit dorinţa de a prinde aripi în anii plini de privaţiuni ai comunismului, când nici nu se gândea că va ajunge să poată învăţa liber să zboare, fără ca nimeni să îi îngrădească acest vis.
Operator de cinema, mecanic, navigator
Drumul lui nea Costea spre înălţimi a fost unul sinuos şi plin de piedici. Prima meserie i-a permis doar să vadă pe marele ecran avioanele la care visa de mic copil. Era operator la cinematograful din satul Blânzi.
„După cinematograf am făcut o şcoală de mecanici agricoli şi şcoala de şoferi, în anii 60. Am lucrat ca şofer, după care am mai făcut nişte cursuri şi mi-am deschis un atelier de reparaţii casetofoane şi televizoare, cu lămpi, cum erau înainte. Mi-a plăcut mult să fac şi fotografie, am învăţat să filmez. Ce am învăţat atunci mai fac şi acum, mă ma duc la nunţi, la cumetrii”, ne enumeră Gheorghe Costea câteva dintre preocupările sale de-a lungul vieţii.
Mare parte a carierei şi-a petrecut-o însă pe apă, ca navigator în cadrul Navrom, de unde a şi ieşit la pensie la numai 53 de ani, în 1994. Cu regretul că nu a putut munci mai mult pe nave, la bordul cărora a străbătut Dunărea, nea Costea a cultivat însă vechea dorinţă de a zbura, care îi răsărise în minte încă de copil, când a vrut să meargă la şcoala de aviaţie de la Tecuci.
„Am vrut să mă înscriu, dar nu am fost primit pentru că tata a venit din război fără un picior, fusese rănit la Ţiganca. Ei au zis că nu mă primesc pe motiv politic, pentru că tata ar fi luptat contra ruşilor. Mai târziu, când aveam vreo 30 de ani, m-au luat mişte prieteni de la aerobaza Iaşi şi atunci am zburat prima dată. Ajutat de ei, am pilotat, dar înainte de Revoluţie era greu, am fost luat la poliţie, credeau că vreau să fug din ţară cu avionul. Pe vremea aia locuiam la Bârlad şi lucram câte două săptămâni la vapor şi două eram liber. Atunci mă duceam să zbor”, povesteşte Gheorghe Costea.
Senzaţii tari la vârsta a treia
La o vârstă la care alţi pensionari îşi leagănă nepoţii, nea Costea trage tare să facă orice ştie că îi face plăcere. Are permis de motociclist de 40 de ani şi merge la curse ori de câte ori poate.
„Pe patru roţi şi babele merg. Eu am alergat anul trecut la un concurs cu 250 km/oră. Cu motocicleta am ieşit din ţară în 1975, am ajuns până la Berlin, am văzut Zidul. Am fost şi în Franţa, şi în Olanda”, ne şopteşte nea Costea, după care revine la marea sa pasiune, aviaţia, pentru care parcurge zilnic 100 de kilometri până la aerodromul de la Vădeni, ca să zboare.
„De trei ani fac cursuri şi voi primi un brevet de pilot de motodeltaplane. Abia aştept, că mi-am făcut acasă motodeltaplanul meu. Numai motorul şi aripa le-am cumpărat, în rest eu l-am construit. Nu se compară cu avioanele de linie. Ala sunt autobuze”.
Cu o asemenea poveste de viaţă, nu s-ar aştepta nimeni ca nea Costea să mai aibă şi regrete. Are unul singur şi e legat, fireşte, tot de aviaţie: îi pare rău că nu a făcut şcoala de piloţi mai demult, ca să poată şi el alerga cu parapanta în spate, aşa cum fac colegii lui mai tineri.
www.viata-libera.ro
