Povestea monumentului manifest de la Movila lui Burcel

MONUMENT MANIFEST… În partea stângã a soselei Bârlad-Iasi este locul cunoscut de lume sub numele de Movila lui Burcel, cu o frumoasã istorie din vremea lui Stefan cel Mare. În acest loc, nu departe de comuna Miclesti, a fost ridicatã Mãnãstirea „Sfintii Împãrati Constantin si Elena”, ctitoritã de preotul Stefan Gusã, un bun cunoscãtor al istoriei locurilor si un admirator al artelor. Datoritã dorintei lui, un important monument, cel intitulat „Pro Patria”, operã a sculptorului Gheorghe Alupoaei, a fost plantat chiar pe Movilã. Alãturi de monument este un obelisc format din trei cruci imense, înalte, albe, cam de zece metri, care se profileazã net pe cer, de la mare distantã, stârnind curiozitatea cãlãtorilor pe soseaua spre Iasi. Practic, oricine conduce o masinã în acea zonã, îsi pune întrebarea ce este acolo. Rãspunsul vi-l dau eu. Locul unde se aflã obeliscul, este, mai degrabã, un spatiu de expozitie cu totul special pentru lucrarea sculptorului Gheorghe Alupoaei. O lume destinatã sã anime sentimente patriotice s-a nãscut pe câmp, în mijlocul naturii si este la îndemâna noastrã. Monumentul reprezintã o tânãrã moldoveancã ridicându-se din pozitia în genunchi, având mâinile ridicate deasupra capului si afisând cãtre Est un document. Figura ei dezvãluie starea de revoltã. Documentul este pactul Ribbentrop – Molotov, care prin continut ne-a rãpit Basarabia în 1936, spatiu atasat de sovietici în „marea uniune”….

Dupã revolutia din 1989, prefectul judetului Vaslui, Nicolae Pascu, a dorit sã se ridice un monument comemorativ în cinstea eroilor cãzuti în al Doilea Rãzboi Mondial. Monumentul trebuia sã aminteascã românilor de dincoace si de dincolo de Prut adevãrul istoric. Prefectul a considerat cã sculptorul Gheorghe Alupoaei ar putea sã compunã o formã plasticã care sã simbolizeze acele evenimente din 1936, când rusii ne-au rãpit o bunã parte din teritoriul tãrii, alipindu-l Uniunii Sovietice. De ce nu a ajuns monumentul lui Gheorghe Alupoaei pe platoul de lângã Rânzesti, cu privirea spre Tiganca, asa cum a fost intentia lui Nicolae Pascu, în interviul care urmeazã.

Reporter: Cum s-a nãscut proiectul si opera dumneavoastrã de la Movila lui Burcel?

Gheorghe Alupoaei: În primii patru- cinci ani de dupã 1989, an de rãscruce în istoria recentã a patriei noastre, la nivelul forului superior al judetului Vaslui, se frãmânta ideea marcãrii printr-un monument sculptural a faptelor reprobabile provocate de „fratii nostri vitregi si nedoriti” de la Rãsãrit si, anume anexarea Basarabiei în marele conglomerat sovietic din 1936. M-am întâlnit întâmplãtor cu prefectul Nicolae Pascu prin oras, care mi-a sugerat sã realizez un proiect de monument sugestiv pentru aceste evenimente nefericite. Pentru cã judetul nostru este vecin cu zona de dincolo de Prut rãpitã samavolnic si distrusã de asa numita armatã eliberatoare din Est, el îsi dorea sã atentioneze pe toti românii nostri cã în acest areal numit Basarabia trãiesc români cãrora trebuie sã li se facã dreptate.

Reporter: V-a sugerat o anumitã reprezentare sculpturalã?

Gheorghe Alupoaei: Ideea simbolizãrii momentului si a actiunii printr-un personaj feminin, îmi apartine. Prefectul mi-a sugerat doar sã gândesc o formã plasticã care sã emotioneze publicul prin îndrãzneala de a se da o replicã vehementã împotriva marilor nedreptãti, culminând cu detrunchierea patriei, imixtiunea dusmanilor în treburile noastre interne si mãcelãrirea soldatilor care au luptat pentru eliberarea teritoriului rãpit.

Reporter: Care au fost primii pasi pe care i-ati fãcut?

Gheorghe Alupoaei: M-am gândit sã realizez un personaj feminin ridicându-se din pozitia în genunchi si tinând în ambele mâini ridicate deasupra capului un document arãtat spre Est. Este Pactul Ribbentrop – Molotov. Am fãcut cât mai multe schite grafice cu personajul în mai multe atitudini.

Reporter: Ati avut un model anume?

Gheorghe Alupoaei: Am folosit-o pe Raluca, fiica mea, care mi-a pozat, conform dorintei mele, fãcând astfel mai multe crochiuri de miscare. Ea era pe atunci în clasa a VI-a. M-am oprit la desenul care prezenta personajul în genunchi si cu mâinile ridicate. Am realizat mai întâi o schitã – proiect de mici dimensiuni, care sã corespundã imaginatiei mele. Acest proiect sculptural al meu de circa 80 cm a fost expus într-o salã a muzeului unde a fost vizionat de prefect si de mai multi politicieni ai vremii, care l-au apreciat. Neavând încã atelier, am lucrat proiectul la demisolul muzeului „Stefan cel Mare”, acolo unde îsi avea locul de muncã fostul meu elev de la Liceul Pedagogic Bârlad, unde am fost profesor la începutul carierei. Acesta si-a dorit sã mã ajute la realizarea monumentului. La un moment dat, conducerea judetului mi-a oferit o halã rãmasã fãrã utilitate s-o folosesc drept loc de atelier, dar am preferat un spatiu din afarã. Am evitat interiorul halei. Tavanul m-ar fi încurcat. Lucrarea trebuia sã aibã o înãltime de 3,25 metri.

Reporter: Care au fost etapele de modelare a lucrãrii monumentale? Ce si cum ati fãcut?

Gheorghe Alupoaei: Realizarea armãturii s-a fãcut din bare de fier si unele plãci metalice. Mi-a fost repartizatã o echipã de mai multi muncitori, care împreunã cu Pântea au fãcut acea armãturã destul de complicatã, sudura fiind lucrul de bazã. A început apoi munca de încãrcare a armãturii cu lutul de sculpturã pus la dispozitie de cãtre fabrica de cãrãmidã, aflatã în zona industrialã a orasului. Lutul era dublu malaxat, deci foarte compact si pretabil pentru modelat. Cristian Pântea mi-a fost un real folos în realizarea schelei pe douã sau chiar trei etaje în jurul armãturii. Am lucrat mult timp. Era prin anii 1991- 1993. Tone de lut bine întretinut în niste „tãvi” de tablã imense si cu umiditate constantã au fost ridicate cu scripeti si cu cãldãri sacrificate pentru asa ceva. Pântea a fost pus sã clãdeascã lutul pe armãturã, el fiind pe schelã. Eu stãteam jos si mã plimbam în jurul monumentului care, cu timpul, începea sã aibã consistentã, îi dictam lui Pântea unde sã încarce sau sã taie din volum. Trebuia sã am permanent forma de ansamblu sub privire. La un moment dat îmi venea si mie rândul sã urc pe schelã si sã încep sã modelez forma pe suprafete relativ limitate. Apoi coboram iar jos, sã privesc de la distantã ceea ce am modelat. Deseori era necesar sã reiau modelarea, acolo unde nu reuseam de la prima mânã. Undeva, pe alãturi, se afla sculptura – schitã ( pe care nu o pot recupera de la familia Pântea). Mã foloseam de imaginile acelei lucrãri, dar constatam cã marele monument se profila tot mai frumos, depãsind estetic schita de alãturi.

Reporter: Ce momente inedite vã amintiti din vremea când modelati monumentul?

Gheorghe Alupoaei: Îmi amintesc faptul cã, fiind primãvara târziu, undeva, pe alãturi, erau mai multe femei care prãseau. S-au descãltat si au pus pantofii la marginea tarlalei. Am luat un pantof, (cu învoirea lor), l-am pus alãturi de monument si l-am privit ca model, atunci când am modelat încãtãmintea lucrãrii mele sculpturale.

Reporter: Dar de momente dramatice ati avut parte?

Gheorghe Alupoaei: Da, atunci când a trebuit sã modelez fata personajului. Nu aveam loc sã stau în fata monumentului, dar aveam loc comod în spatele lui. De acolo, din spate, i-am modelat fata, întinzându-mã peste capul si pe lângã gâtul ei. Lucram orbeste. A trebuit sã cobor foarte des, sã vãd de la distantã ce am fãcut, apoi sã urc la loc si sã corectez, reluând modelarea. Dificultãti de acelasi gen am întâmpinat si la modelarea degetelor.

Reporter: Ce simtiti acum când, povestind, retrãiti clipele de atunci?

Gheorghe Alupoaei: Acum, rememorând modelarea monumentului, îmi dau seama cã acum n-as mai avea îndrãzneala pe care atunci am avut-o. Fãrã de ea, n-as fi dus la bun sfârsit actiunea. Îmi amintesc cã mãretia actului de fãurire a unui asemenea monument a stârnit curiozitatea multor colegi din învãtãmânt si a multora dintre rude. Veneau si se asezau pe iarbã, alãturi de lucrare, si se minunau ore în sir. Turnarea în ghips a acestui colos ne-a stors de puteri, dar am avut satisfactia cã lucrarea a fost finalizatã în conditii foarte bune. Apoi a urmat turnarea în fontã la Mecanica Vaslui. Pe acea vreme orasul nostru avea industrie…Pentru aceastã turnare în metal, lucrarea de ghips a fost împãrtitã în douã jumãtãti, exact pe talie. Turnarea s-a fãcut pe rând, mai întâi jumãtatea superioarã, apoi cealaltã jumãtate, cu bazinul si picioarele. Am vizitat turnãtoria de la fabricã deseori, pânã am vãzut lucrarea sudatã si terminatã. Monumentul a stat multã vreme în fabricã. El trebuia sã fie montat acolo unde îsi dorea prefectul Nicolae Pascu sã fie dus. Am fost deseori alãturi de el acolo, pe acea terasã de dincolo de Murgeni. Lucrarea mea trebuia sã priveascã peste Prut, la Tiganca, localitate rasã de pe fata pãmântului de mitralierele celor fãrã Dumnezeu. Nu a mai fost pusã acolo pentru cã sovieticii considerau cã ticãlosia lor, dacã va fi dezvãluitã de noi, va fi o provocare. Si cine stie ce fãceau împotriva noastrã! Poate porneau rãzboi pentru cã am dezvãluit cât sunt de nemernici!                                   

Elementul central al monumentului, o femeie din bronz care simbolizeazã Dacia Traianã

ARTÃ… Personajul feminin plantat pe Movila Lui Burcel simbolizeazã Dacia Traianã care rupe tratatul Ribbentrop Molotov, în timp ce priveste spre harta Moldovei cu cetãtile lui Stefan de pe malul Nistrului. În fata monumentului descris este un basorelief având conturul României Mari. Maresalul Antonescu se adreseazã unor ofiteri, dându-le ordinul de luptã. În spatele lui apare grosul armatei si soldati camuflati. Restul spatiului românesc rãpit apare hasurat…