CAPRELE PE PRĂJINI… Cine nu a auzit de caprele de la Todirești? Înalte de 6,5 metri, zvelte și frumos colorate, aceste măști rivalizează cu urșii de la Comănești. Dansul moșnegilor este unic. Mascații vin aplecați în jurul caprei și pășesc ușor ca niște motani. Nu degeaba, caprele de la Todirești au ajuns să fie invitate acasă la urșii de la Comănești, în județul Bacău, la Festivalul de Datini și Obiceiuri. Se pare că acest ritual al caprelor înalte este originar în sudul Poloniei. Capra pe prăjină, sau “capra mută”, așa cum îi spun localnicii, a poposit la Valea Popii din comuna Todirești, cu sute de ani în urmă și aici a rămas mult timp, fără ca obiceiul să se extindă. La început era mai mică (patru metri) dar mai “grasă” ca apoi, în ultimii 50 de ani, capra, bine hrănită, să evolueze și să ajungă astăzi o capră zveltă, înaltă de aproximativ 6 metri și jumătate și obiceiul acum e răspândit în toată comuna, chiar și la Rafaila. Păstorul caprelor este Gheorghe Onofrei, dar îl are ca baci pe primarul comunei, Petrică Simiuc, cel care păstrează, “cu sfințenie și dragoste”, tradițiile descoperite aici în 2007, atunci când decide să se mute, din comuna Dumești, la Todirești. Profesorul Gheorghe Onofrei are grijă de păstrarea tradiției de mai bine de 35 de ani. A ajuns director de Cămin Cultural dintr-o greșeală, dar astăzi când vorbește de munca sa îl podesc lacrimile: “La cămin am venit printr-o conjunctură, forțat de un cumătru al meu. Mă gândeam că el știe de toate și că am să stau și eu pe un scaun, la Căminul Cultural și am să îmi iau salariul. Nu voiam să fac mulți purici pe aici, ci să stau măcar vreo șase luni, așa era planul meu. Din păcate, la scurt timp, cumătrul meu a murit și a trebuit să-i iau locul”, spune profesorul Onofrei. Și nu doar atât. Profesorul Onofrei are în grijă un ansamblu de peste 70 de membri și, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, fiecare își are rolul lui. Așa, găsim în ansamblu urători, “moșnegi”, “urși”, “mascați”. În schimb, cel mai mândru de caprele sale este primarul Petrică Simiuc. Toată lumea știe că, fără implicarea sa directă, activitatea acestui ansamblu nu ar fi atât de elaborată. Primarul a avut grijă să doteze cu cele necesare ansamblul și iată că acesta evoluează acum pe scenele României, la Festivalurile de Datini și Obicieiuri, cum ar fi, de exemplu, cele de la Neamț, Bacău, Suceava, Buzău etc. “La noi există o disciplină de fier. De asemenea, țin ca portul costumului să fie întrebuințat corect. Nimeni nu are voie să improvizeze. Toată lumea are opinci sau bocanci negri, ițari albi, astfel încât să dea o notă uniformă. Nu acceptăm compromisuri sub nicio formă”, a spus mândru primarul Simiuc.
“Culeasă”, din câte se pare, din Sudul Poloniei, capra pe prăjină și-a găsit sălaș tocmai la Todirești. A rămas aici și a devenit unică în țară, înaltă de peste 6 metri și purtată, cu eforturi considerabile, de tinerii din comună. Prezenți și anul acesta la Fetivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Vaslui, cei 70 de membri ai ansamblurilor din Todiresti au reușit, cu succes, să încânte, încă o dată, publicul adunat în Centrul Civic al municipiului Vaslui. Pe lângă dansatori, urători, mascați sau fanfară, todireștenii au venit și cu obiceiurile ce se pot regăsi doar în această parte a județului Vaslui: jocul ursarului și al urșilor și capra pe prăjină, sau “capra mută”, așa cum mai este ea cunoscută. Cel care coordonează întreaga activitate, profesorul Gheorghe Onofrei ne povestește despre evoluția urșilor, de la costume confecționate din stuf sau blană de oaie, până la pieile naturale de urși, achiziționate de primarul Simiuc cu mii de euro. Dar, principala lui dragoste rămâne capra pe prăjină și, când ne vorbește despre evoluția acesteia, de-a lungul timpului, îl năpădesc lacrimile. Poveștile îi răscolesc amintiri vechi de peste 35 de ani, momente când, forțat de cumătrul lui, ajunge în ansamblul “Todireșteanca” și, după decesul celui care l-a adus în ansamblu, a trebuit să preia frâiele, să continuie și să perfecționeze tradiția. A găsit capra pe prăjină în comuna sa natală, la Todirești, în satul Valea Popii, numai că era o capră mai puțin înaltă. “ Acum, caprele mele au avut mâncarea bună și au mai crescut. Ele vin de la Valea Popii, un sat din comuna Todirești. La acea vreme nu aveau aceeași înălțime, ci doar 4 metri, dar erau mai largi. Între timp au crescut și au ajuns la 6,5 metri înălțime. Se numește capra pe prăjini la noi sau “Capra mută” pentru că se manevrează cu două mâini și nu poți să îi miști mandibula”, spune profesorul Onofrei.
Luni de muncă în spatele caprei pe prăjină, înainte ca aceasta să evolueze pe scenă
Profesorul Onofrei ne povestește câtă muncă este în spatele unei astfel de tradiții. Pregătirile încep încă din luna septembrie, cu aproape 4 luni înainte ca aceasta să poată evolua pe scenă. “Chiar dacă nu am îmbrăcat niciodată capra pe scenă, eu sunt acela care o așează, o asamblează și o pregătește pentru spectacole. Adusă pe scenă, capra are un mare impact asupra publicului, indiferent că vorbim de copii sau de adulți și pot spune că, la Iași, am fost primiți cel mai bine. Plus că, la caprele acestea lucrurile stau diferit față de alte capre. Culorile se pun într-o anumită ordine pentru că sunt 10 culori pe un set. Dar sunt și situații când acestea sunt amestecate pentru că nu mai ai de unde pune. De cusut, le coasem manual, pe o pânză lungă de 5 metri, mai largă la poală, în jur de 2 m și mai sus se îngustează pentru a putea lega de capul caprei. Muzica este una veche, culeasă de aici, de la noi. Se cântă doina din fluier la urători. După care urmează sârba și hora îmbrăcaților, jocul turcului, jocul harapului, cel al mascaților care începe cu hușerul, se cântă moșnegeasca și, la final, din nou hușerul (melodie de dans veche – n.r.). După mascați intră caprele, împreună cu moșnegii. Este o țiitură la capră și apoi moșnegeasca. După jocul caprei, urmează jocul ursarilor și a urșilor jucați de copii, tineri sau adulți de la noi din sat. Înainte urșii erau din piei de oaie și din stuf. Pe urmă am reușit să achiziționăm piei originale de urși. Dansul caprei aduce puțin a Miorița, dar are un final fericit. Capra murea ca apoi să învie după o injecție făcută de un jidan. Asta era pe vremuri. Acum am modernizat puțin capra, mai ales ca ținută a dansatorilor pentru că mergeam pe scene și aveam nevoie și de o imagine”, mai spune Gheorghe Onofrei.
Petrică Simiuc, un primar implicat și mândru de tradițiile comunei pe care o păstorește
În 2007, Petrică Simiuc, “migrează”, din comuna învecinată, Dumești, la Todirești. S-a “măritat”, spun sătenii. Aici descoperă obiceiuri de iarnă unice: dansul ursarilor și urșilor și capra pe prăjină. Se îndrăgostește iremediabil de aceste obiceiuri și, după ce ajunge în fruntea obștii, decide să sprijine cât mai mult păstrarea acestor obiceiuri. Vorbește cu mândrie despre implicarea autorităților locale în toată această frumoasă poveste și spune că este de datoria lui, dar și de datoria fiecăruia dintre noi să ne păstrăm tradițiile și să le ducem mai departe. “Caprele pe prăjină așa le-am găsit când am venit în comună, dar sunt vechi. Bătrânii spun că au peste 50 de ani vechime, în Todirești. La Valea Popii cine știe de când! Am găsit tradiția caprelor pe prăjină și am păstrat-o cu sfințenie. Acum am ajuns să fim invitați pe scenele datinilor și obiceiurilor de iarnă la Bacău, Vaslui, Neamț. La acest moment avem 4 capre pe prăjină folosite în spectacole dar, sunt și alte 4, de rezervă. Nu e ușor deloc să manevrezi asemenea capre, mai ales că au peste 25 de kg. Dacă vremea nu este prielnică, atunci lucrurile devin și mai dificile. Îmbibate de apă sau zăpadă, caprele pot depăși 35 de kg. La Todirești am avut noroc cu profesorul Gheorghe Onofrei, care activează la noi de peste 35 de ani și care pune suflet în ceea ce face. Datoria noastră, ca autorități locale, este aceea de a face tot ceea ce ne stă în putere să sprijinim păstrarea tradițiilor noastre, mai ales că au cam început să se piardă prin unele locuri”, spune edilul Petrică Simiuc.
