Poveste de iubire

MINUNE…Trãiesc si am trãit frumos o bucatã bunã din viatã datoritã Celei cãreia îi dedic rândurile ce urmeazã, Maica Domnului de la Giurgeni. Nu pot sã spun cã Maica Domnului de la Giurgeni este o icoanã, pentru cã nu este. „Icoana de la Giurgeni este vie si nu întârzie sã rãspundã cerintelor oamenilor. Cerintele noastre sunt foarte multe. E ca si cum ar merge un factor cu geanta plinã de scrisori sã i le ducã, însã Maica Domnului nu a rãmas niciodatã cu corespondenta necititã. Întotdeauna citeste la timp, rãspunde la timp. O rugãciune se face astãzi, dar se asteaptã, asa cum atunci când semãnãm , trebuie sã asteptãm sã culegem recolta dupã câteva luni. Semãnãm primãvara, dar ne bucurãm de roade toamna, însã aici, la Maica Domnului, dupã ce am semãnat sI culegem roade. Ea rãspunde prompt”. Sunt cuvintele Pãrintelui Antonie Jeflea, ctitorul, staretul si, mai mult decât orice, Mesterul Manole al Mãnãstirii de la Giurgeni, dar si Ana lui. Douã inimi, într-una singurã. El a fost jertfa vie ce s-a lãsat ziditã si zdrobitã pentru ca ceea ce a ctitorit la Giurgeni, sã dãinuie.

Maica Domnului de la Giurgeni a ajuns prima datã la Vaslui în anul 2010. Iatã, dupã o absentã îndelungatã, Maica Domnului binecuvânteazã din nou Vasluiul. Ce am trãit în anii aceia, de demult, a reînviat acum în mine, însã doar pentru o clipã. Am învãtat de curând cã trecutul e undeva si noi altundeva. Spun asta pentru ca sã trãiesc în prezent, cu toate cã pãrintele Antonie nu poate fi decât nemuritor si pentru mine si pentru toti cei pentru care si-a destrãmat inima, ca sã ne fie bine. Asta e soarta martirilor si de asta sunt sfinti. De aceea, când spui Mãnãstirea Maicii Domnului de la Giurgeni, lângã chipul Maicii Domnului se alipeste automat chipul pãrintelui Antonie. Vã invit sã-l privim si sã-i multumim pentru tot ce a fãcut pentru Vaslui, pentru vasluieni.

 Jurnalul fericirii

2024 – 7 august. Icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutãtoare de la Giurgeni a ajuns la Biserica Sfintei Parascheva din Vaslui. E miercuri, însã fiecare clipã a zilei a fost ocupatã. De abia seara târziu, asa, de pe drumuri, reusesc sã trec pragul bisericii din Piata Traian. Aici s-a împãmântenit de 14 ani traditia ca în postul Adormirii Maicii Domnului sã fie adusã câte o icoanã Fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului. Asa cã usile Bisericii „Sfânta Parascheva” sunt iar larg deschise în noapte. Gãsesc oameni care se închinã. Ajung si eu usor înaintea Maicii Domnului. Apoi fug acasã. Sunt derutatã, nu stiu unde-i locul meu acum, dar, în jumãtate de orã mã reîntorc. În bisericã, oameni rãmân la rând, ca sã ajungã în fata Maicii Domnului. Mi-a fost dor de biserica aceasta ce seamãnã mult cu Sfânta Parascheva, asa caldã si primitoare, deschisã nouã, tuturor, într-o elegantã tãcutã, calmã, modestã si nobilã în acelasi timp. Aici am trãit de-a lungul anilor, momente speciale în preajma celor mai importante icoane fãcãtoare de minuni ce au venit si au stat alãturi de noi, vasluienii. Este aproape 11.00 noaptea. În depãrtare, la câtiva metri de terasa bisericii, pãrinti cu copii mici, unii chiar în cãrucioare…Merg peste tot, ca într-un pelerinaj, apoi pãsesc pe aleile din curtea bisericii. N-am mai ajuns de mult pe aici. Aflu grozãvia cã pãrintele Nicolae Bãdãrãu a iesit la pensie. Mã întorc pe terasa mare si luminatã, intru din nou în bisericã. Au mai rãmas un om, doi, pânã la urmã, niciunul…Mã apropii de icoanã, sunt doar eu si sufletul meu, alãturi de Ea. Defect profesional, sau inspiratie, deschid telefonul si filmez în timp ce îi spun Maicii Domnului ce simt. Nu mã aude nimeni, murmur cuvintele cu voce tare, dar usor, ca atunci când îi mãrturisesti cuiva dragostea ta. Mã duc aproape, fata Maicii Domnului e luminoasã deodatã, e frumoasã si sfâsietor de vie si de protectoare. Fac câtiva pasi în spate, îndepãrtez telefonul de icoanã, îl misc spre stânga, si dintr-o datã tresar. Niste ochi frumosi si vii mã privesc din partea stângã, la doi pasi de mine. Rãspund si eu cu un zâmbet, uimitã. De fapt, râd si împart cu el bucuria ce o trãiesc. Preasfintitul Ignatie este chiar lângã mine. A auzit ce spuneam si, zâmbetul sãu îmi dã de înteles cã îmi aprobã întâmplarea. E mare bucuria de a fi în lumea Maicii Domnului, lângã Preasfintitul Ignatie. Telefonul meu a apucat sã filmeze câteva secunde prezenta lui. Nu stiu cum sã reactionez ca sã nu-i ating bucuria de a fi cu Maica Domnului. Dau telefonul într-o parte. Preasfintitul se închinã…Eu nu stiu ce fac, ce trebuie sã fac. Trãiesc niste clipe pe care nu stiu cum sã le gestionez corect. Sã-i dau intimitatea, sau sã fiu reporter? Aleg prima variantã, mã retrag în spate, ies afarã din bisericã. Îl las sã se ducã în depãrtare, la icoane si apoi, la Maica Domnului… Nu stiu dacã e corect ce fac, nu stiu dacã imaginile cu dânsul n-ar fi adus bucurie…Zarurile au fost aruncate. Stau cuminte. În câteva minute, Preasfintitul iese din bisericã si vine spre marginea terasei, în dreptul scãrilor. Din întuneric, înainteazã spre el o fetitã. Se apropie uimitã, îl analizeazã si spune: „Parcã esti Mos Crãciun!”. Preasfintitul Ignatie râde. „E adevãratã barba ta?”, continuã fetita si se apropie din ce în ce mai tare de el. „Da”, îi rãspunde el, bucuros. „Pot sã pun mâna?”, întreabã fetita. Preasfintitul, cu cel mai frumos zâmbet pe chip, ce poate exista încuviinteazã atingerea. Fetita pune mâna pe barbã, chiar în dreptul gurii. „E pufoasã, ca de mãtase”, spune si îl mângâie. Tablou de basm. O fetitã îl mângãie pe cel pe care oamenii nu îl prea mângãie cu mâinile în viata asta. Poate cã l-a mângâiat în acele clipe chiar Maica Domnului pe arhiereul nostru, prin mâna acestui copil. Asa gândesc deodatã, acum când scriu. Toti avem nevoie de mângâiere, iar Maica Domnului, este cea mai mare mângâiere.

Vreti sau nu vreti, sunteti prieteni cu noi

„Cum te cheamã?”, se aude întrebarea Preasfintitului. Fetita spune: „Sofia”. „Vreau sã fiu prietenul lui Iisus, continuã ea.”Tu?”, o întreabã el, uimit. „Ce frumos. Bravo!”, îi rãspunde si coboarã apoi scãrile îndepãrtându-se spre întunericul noptii. Dar nu pleacã. Preasfintitul are acum în mânã un teanc de iconite. Se duce spre oamenii care se aflã în fata masinii lui, cam la cinci metri distantã, alãturi de copiii lor. Se vede cã locuiesc în blocurile din zonã. Le împarte la toti icoane si binecuvântãri. Oamenii prin curaj si se apropie de el. Fericirea clipei acesteia din noaptea târzie ce îi prinde pe toti cei prezenti în brate, nu poate fi asemãnatã cu nimic. Este o surprizã si, pânã si definitia surprizei pãleste în fata acestei întâmplãri. Preasfintitul Ignatie este surprinzãtor de tainic în actiunile sale si nu îmi rãmâne decât sã-i recunosc încã o datã sinceritatea si candoarea cu care trãieste fiecare clipã pe care Dumnezeu i-o dãruieste, oriunde s-ar afla. Preasfintitul pleacã, Sofia revine pe terasã. Are lacrimi când vede cã toti cei prezenti au primit daruri, iar ea nu a fost prezentã. Fetita asta nãstrusnicã, ce poartã ochelari roz, este cireasa tot atât de roz de pe tortul întâlnirii preafrumoase cu Maica Domnului. E aproape miezul noptii, dar lacrimile Sofiei mã duc împreunã cu ea, iarãsi la icoanã. Intrãm în biserica ce parcã ne asteaptã pe noi. Doar noi douã si Maica Domnului de la Giurgeni. Sofia îsi pune trei dorinte. Si eu. A treia e comunã. O începe Sofia, o termin eu: sã fim bune si noi, si voi, toti oamenii. Si sã fim cu totii prieteni. Dorintele pe care ti le pui la Maica Domnului de la Giurgeni, se împlinesc. Iat-o pe Sofia, si pe mine. Vreti sau nu vreti, acm sunteti prieteni cu noi! Întindeti mâna, sã batem palma! Gata. Suntem.

În lumea Maicii Domnului

Joi, 8 august

Iatã-mã si astãzi, tot aproape de miezul noptii, în zona Pietei Traian. De la garduri, din afarã, din preajma bisericii, miroase a Maica Domnului: a mir, a tãmâie, a flori. Curios. Nu stiu ce sã cred. Au fost slujbe întreaga zi aici, în Biserica Sfintei Parascheva. Si Sfântul Maslu. Întreb oamenii prezenti despre asta. „A fost multã lume”, mi se rãspunde. Maica Domnului stie neputintele mele de acum, asa cã mã apropii si astãzi curajoasã de Ea, desi e iarãsi târziu. Este tot ora 11.00. noaptea. Acelasi numãr de oameni în fata icoanei, ca si în seara trecutã. Iarãsi multi copii în preajmã. Si multe flori. Maica Domnului este înconjuratã de flori, asezate în vase generoase. Crinii albi rãspândesc mirosul de rai, cu putere, în jur. Acelasi miros ca afarã. Imortalizez din nou chipul Maicii Domnului si alãturi, imaginea mea, fericitã. As vrea sã iau cu mine clipa ce o trãiesc, sau sã mã înfãsor în ea, si sã rãmân acolo. Si eu si Maica Domnului. Dar pentru cã nu se poate, le spun copiilor ce stau la rând, în spatele meu, ce stiu despre Maica Domnului cea Grabnic Ajutãtoare de la Giurgeni, cum îndeplineste dorintele, ce trebuie sã faci pentru asta. Eu sunt înaintea lor, ajung în fatã, fac si spun ce simt. Totdeauna, trebuie sã faci doar ce simti. Descopãr fericitã cã cei trei copii de lângã mine, fac aceleasi lucruri ca mine. Mã copie. Fetita a îngenuncheat exact unde am îngenunchiat eu si este rãmasã în aceeasi pozitie. Acum stã nemiscatã. Nemiscat e si sufletul meu ce întelege cã acesti copii au întâlnit-o cu adevãrat pe Maica Domnului. Si nu mai pot de fericire.

Ultima zi

Prezenta Maicii Domnului la Vaslui în acest post al Adormirii Maicii Domnului, este un mare semn de iubire din partea Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, pentru noi, cei ce trãim în aceste locuri. Cei îndurerati au avut cui se plânge, cei tristi, au avut de la cine sã cearã putinã mângâiere, cei bolnavi, au avut cui cere vindecare, cei neputinciosi, au putut cere nãdejde si putere de a merge înainte, pe drumul vietii. Întâlnirea cu Maica Domnului a fost un mare dar. Poate cã strigãtul nostru si lacrimile celor care au chemat-o în ajutor l-au convins pe Dumnezeu sã ne-o aducã din nou aproape. Noi, oameni din ce în ce mai ocupati, amânãm mereu drumurile cele mai importante pe care le avem de fãcut. Însã, mai cred cã Dumnezeu, pentru cã ne stie gândurile si planurile, se îndurã si ne dã o mânã de ajutor. Uneori, face El, ceea ce nu facem noi. Adicã…primul pas. Am vãzut în aceste douã nopti, multe mame însãrcinate la rugãciune, multe mâini omenesti ce si-au lipit mâinile de icoana argintatã. Nimeni nu le-a oprit sã stea cât au vrut astfel, acolo, lângã Ea. Este mare lucru, ca sute de vasluieni sã strige si sã fie auziti de Cea care, prin mila Cerului, este cea mai mare mângãiere pentru noi. Eu însãmi, mã gândeam mereu, de ceva vreme, cã trebuie sã ajung la Giurgeni. Pentru cã fiecare drum fãcut aici, a însemnat o rezolvare adevãratã. Multe din cele mai fascinante lucruri sunt invizibile. Iatã, chiar acum când am iarãsi nevoie acutã de ajutor, trãiesc bucuria de a fi în fata Maicii Domnului de la Giurgeni. Dar, din pãcate, sunt ultimele minute în care Icoana aceasta atât de vie va mai rãmâne cu noi. Biserica se umple încet, încet, de oameni. Asezati unul lângã altul, din fata icoanei, pânã afarã, la usã, pe terasã si pe stradã, aproape toti au în mâini lumãnãri aprinse. Zeci de lumãnãri. Luminite de iubire, de pretuire si de multumire pentru Împãrãteasa ce a venit sã ne bucure. Cei doi preoti ai bisericii, Ionel si Stefan Darie, oficiazã slujba de bun rãmas. Un lant de rugãciune îi uneste cald pe cei prezenti. Mã contopesc si eu cu ei în marea si binefãcãtoarea lor trãire. Este acesta un tainic mod de viatã, de care nu poti vorbi decât rareori, atunci când câte o minune ne uneste pe noi, oamenii, laolaltã. Asadar, sã vorbim. Fii duhovnicesti ai Bisericii Sfânta Parascheva, vasluieni devotati lui Dumnezeu si Maicii Sfinte, îmi apar înaintea ochilor, precum vin în fata ta actorii, într-un film care ti-e drag. Zãresc în bisericã si pe drumul ce duce spre masina ce o va duce pe Maica Domnului, acasã, la Giurgeni, oameni pe care nu i-am vãzut de mult timp si de care mi-a fost dor. Bucuria de a fi alãturi de ei, îmi încãlzeste inima ce începe deja sã simtã durerea despãrtirii. Nici cu iubirea pentru Maica Domnului nu-i de glumit, asa cum nu-i de glumit în general, cu nimic. Si iubirea adevãratã pentru Maica Domnului functioneazã, asa cum functioneazã fenomenul iubirii. Esti bogat când o ai, esti sãrac, atunci când rãmâi fãrã ea. Maica Domnului va pleca acasã. Icoana este scoasã din rama ce a sustinut-o. Pãrintele vasluian Efrem, cãlugãr astãzi la Giurgeni, ce a avut misiunea de a o aduce pe Maica Domnului la noi, iatã, o conduce acum, printre oameni, spre masina pe care o va duce acasã, alãturi de preotul Ionel Darie. Aud cuvinte de rãmas bun, de multumire si de iubire. Vãd chipuri vesele, altele triste. Fiecare om prezent, ar vrea sã atingã icoana si sã-i spunã un cuvând de rãmas bun Maicii Domnului. Dar icoana a ajuns deja la masinã.

 Maica Domnului ne asteaptã la Giurgeni

DAR…Si mã întreb, ce comori de iubire, ce daruri ascunse de privirile omenesti au putut inunda inimile noastre a celor care ne-am aplecat capul pe mâna Ei bunã în aceste zile? Îngerii, sfintii, personalitãtile ceresti pe care le cunoastem mai mult sau mai putin, vin în ajutorul nostru, atunci când le chemãm. Prezenta Maicii Domnului a fost alinarea multora. Ca într-un scenariu plãnuit, o femeie spune: „Credeam cã n-am sã o mai vãd niciodatã pe Maica Domnului de la Giurgeni. Am fost de trei ori la dânsa si m-a ajutat. Zilele astea, chiar mã gândeam cã mi-e dor de Ea. Ce dar mai mare puteam sã primesc azi, de ziua mea, decât sã o vãd?”. Femeia de lângã mine râde sI plânge totodatã. Nu stiu ce sã fac, sã fiu reporter, sã o întreb cum o cheamã, sau sã fiu om si sã reusesc sã o mai ating încã o datã pe Maica Domnului, înainte de plecare. Cum vã cheamã, strig. „Maria Pelin, azi am împlinit 76 de ani”, rãspunde. O fotografiez si fug spre portiera masinii care se deschide. Cea care m-a dus în urmã cu multi ani, prima datã la Giurgeni, Mariana Agavriloaei, o înconjoarã pe Maica Domnului cu florile pe care le-a primit la Vaslui. Cei ce „mor” de iubire pentru Maica Domnului, o vor conduce acum acasã, într-un alai al iubirii. Eu rãmân sã îmi îndeplinesc misiunea de soldat ce o am, aici, acasã. Dar Maica Domnului ne asteaptã la Giurgeni. A venit sã ne aminteascã celor care am uitat. Ne-am amintit. Asteaptã-ne, Mãicutã, vom veni. Multumim pentru binecuvântãri si pentru daruri!