spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Postasilor le-a ajuns cutitul la os

- Advertisement -

Protest al postasilor vasluieni

MITING Primele proteste sindicale din epoca USL vor avea loc luni, 13 august, la Vaslui. Motivul este cã actualii guvernanti nu numai cã nu se tin de promisiunile fãcute atunci când au câstigat puterea executivã, ba, mai mult, în numele unei asa-numite rentabilizãri a Companiei Nationale Posta Românã, se va trece, de la 1 septembrie, la înjumãtãtirea salariilor si disponibilizãri masive în rândul salariatilor postali. La acest miting, celor peste 200 de postasi din tot judetul Vaslui care si-au anuntat prezenta, este posibil sã li se alãture si cetãteni nemultumiti de actuala situatie din tarã.

Acum mai putin de trei luni, odatã cu instalarea guvernului condus de Victor Ponta, în urma unei întâlniri a ministrului Comunicatiilor, Dan Nica, cu cei din conducerea companiei, si a sindicatului postasilor, s-au fãcut unele promisiuni, printre care eliminarea neplãtii a douã zile lucrãtoare lunar si a faptului cã preconizatele disponibilizãri de personal se vor face cu prioritate dintre functiile de conducere, mare parte directori sau sefi numiti politic. În loc de aceasta, în aceste zile au fost anuntate mãsurile luate pentru redresarea financiarã a Companiei Nationale Posta Românã. Surprizã: în loc de eliminarea reducerii de salariu a angajatilor companiei cu 12%, reducere aferentã celor douã zile lucrãtoare lunar care erau considerate fãrã platã, de la 1 septembrie a acestui an, salariile personalului din mediul rural vor fi reduse cu 50%, prin reducerea normei de muncã la patru ore/zi! Tot de la 1 septembrie, salariile a 2000 de salariati din mediul urban ai Postei Române vor fi reduse la jumãtate, si va desfiintat Oficiul de Postã Ruralã Mecanizatã Husi, 35 angajati fiind astfel disponibilizati. Se preconizeazã, conform mãsurilor anuntate, ca, pânã la sfârsitul anului viitor, sã fie dati afarã, la nivel national, 6300 de lucrãtori postali, dintre care în judetul Vaslui, circa 160 de oameni, urmând a fi închise, în numele rentabilizãrii postei, oficii si agentii, în special din mediul rural. „În mod sigur, vor fi afectati de aceste disponibilizãri doar angajatii din oficii, inclusiv factorii postali, nu si personalul de conducere, de la functia de inspector în sus. Toate mãsurile luate începând din 2009 au fost luate pentru a falimenta Posta Românã, nicidecum pentru a aduce compania sã aibã profit. Totul s-a fãcut cu rea intentie, doar pentru binele celor de la conducerea companiei. Nu doar cã se continuã retinerea salariilor pe cele douã zile lucrãtoare considerate neplãtite, zile în care oficiile postale au functionat doar pentru a se pãstra ghiseele deschise si a nu fi afectati clientii, dar se doreste înjumãtãtirea salariilor lucrãtorilor din postã. Se vorbeste de faptul cã se va lucra cu jumãtate de normã, dar volumul de muncã este acelasi. Sã vã dau un exemplu: la Hârsova, factorul postal trebuie sã facã de 4 ori pe zi schimb de expeditie, strãbãtând, de tot atâtea ori, drumul dus-întors de 8 km pânã la Laza, si trebuie sã împartã trimiterile postale în trei sate. O va putea face în doar patru ore?”, a declarat Geta Turbatu, liderul sindicatului lucrãtorilor postali vasluieni.

În loc de salarii decente, reduceri si disponibilizãri

Pânã sã se treacã la înjumãtãtirea salariului si disponibilizãri, un prim set de initiative ale conducerii companiei Posta Românã, stabilite împreunã cu conducerea ministerului comunicatiilor, afecteazã deja veniturile si drepturile lucrãtorilor postali. Astfel, se eliminã sporul de fidelitate, se reduce cu 50% prima de vacantã, primã care oricum nu s-a acordat anul trecut pentru simplul motiv cã nu s-au acordat, pânã acum, concediile de odihnã aferente anului 2011, dar si înjumãtãtirea numãrului de tichete de masã. În plus, s-a refuzat posibilitatea trecerii angajatilor postei la o clasã superioarã de salarizare, în urma testelor sustinute anul trecut, aplicându-se normarea personalului dupã niste criterii cel putin ciudate, normare care nu este valabilã în cazul functiilor de conducere. „Sindicatul Lucrãtorilor Postali din România, filiala Vaslui, nu poate rãmâne nepãsãtor în fata politicii de restrângeri salariale si a politicii de disponibilizare dusã de actuala conducere a companiei. Dorim sã atragem atentia conducerii CN Posta Românã, Ministrului Comunicatiilor, Guvernului, dar si partidului care si-a adjudecat Posta Românã cã salariatii refuzã categoric sã accepte continuarea actualei politici de <<eficientizare>> a companiei. Am trimis o scrisoare deschisã parlamentarilor vasluieni, dar nu am avut nicio reactie din partea acestora, nici mãcar a celor care acum sunt la putere, aceiasi care, în aceastã primãvarã, ne asigurau de tot sprijinul lor pentru rezolvarea problemelor salariale si de altã naturã cu care se confruntã lucrãtorii postali. Astfel, la nivelul Sindicatului Lucrãtorilor Postali din România, filiala Vaslui, s-a luat decizia convocãrii unui miting de protest, luni, 13 august, de la orele 14, în Piata Civicã din Vaslui, la care vor participa cel putin 200 de membri de sindicat. Chiar dacã nu doresc ca aceastã actiune sã fie politizatã, sper ca la acest miting sã participe si alti cetãteni, chiar si simpatizanti PDL-isti, nemultumiti de ceea ce se întâmplã în aceste zile în România”, a mai declarat Geta Turbatu, lidera sindicatului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.