Dorul de copii e cea mai mare suferință pentru românii plecați, mai dureros decât senzația de provizorat pe care le-o dă viața de muncitor migrant în Europa. S-au obișnuit să stea la comun, în cazările din fermele germane, să se trezească la patru dimineața, să lucreze 12 ore pe zi, să fie vulnerabili într-o țară în care nu știu limba și în care unii dintre ei nu s-ar fi descurcat dacă nu i-ar fi adus un unchi, o vecină sau o cunoștință. Acestea sunt portretele unor părinți care lucrează la o fermă din Nürnberg; fragmente din viețile unor români care lucrează și trăiesc departe de copiii lor și ale căror povești nu sunt cuprinse în nicio statistică.
Plănuiam să facem o serie de reportaje despre condițiile de muncă în agricultură în Germania, dar am cunoscut zeci de cupluri tinere care sufereau de dorul copiilor, măcinate de sentimente de vinovăție. Oficial, 77.978 de copii au fost lăsați anul trecut în grija rudelor, potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). Organizația Salvați Copiii estimează că, în realitate, sunt peste 100.000. Raluca și Mădălin lucrează în sera de castraveți de la ferma Höfler Gemüse din Nürnberg, unde toamna trecută am petrecut o săptămână alături de muncitorii sezonieri români. „O să fie afectați copiii, o să rămână cu teama asta în cap, că au crescut fără părinți”
Raluca și Mădălin s-au cunoscut în Puglia, Italia, cu opt ani în urmă. Raluca avea 13 ani când părinții ei au plecat în Italia împreună cu sora ei mai mare, iar ea și un frate mai mic au rămas acasă, în satul Caraula din județul Dolj, în grija bunicii. „Mi-a fost greu să cresc fără ei”, spune Raluca. „De-aia știu sentimentul ce-l are fata mea, pentru că și eu am trecut prin asta.” Când avea 15 ani, părinții au luat-o și pe ea în Italia, iar fata a abandonat școala în clasa a VIII-a. Mădălin lucra în Italia ca muncitor sezonier la piersici, struguri și roșii atunci când a cunoscut-o pe Raluca. Au hotărât să se stabilească în Drobeta-Turnu Severin, unde au început să-și construiască o casă cu două etaje – „Un castel”, glumesc colegii lor din sera de castraveți. Ca să aibă bani s-o ridice, au plecat la muncă în Germania, iar pe Antonia, fetița lor care are acum patru ani, au lăsat-o în grija bunicii, mama lui Mădălin. Toată familia lor e împrăștiată prin lume: fratele, cumnata și părinții Ralucăi sunt în Franța și lucrează la un depozit de cartofi, iar sora mai mare și bărbatul ei au rămas în Italia, la o fermă de ardei, în timp ce copiii lor cresc în România, cu bunicii. „O să fie afectați copiii, o să rămână cu teama asta în cap, că au crescut fără părinți”, spune Raluca.
Citeşte întreaga ştire: Portrete de muncitori sezonieri în Germania: „Bani se fac, dar te omoară distanța de copil” (I)
