spot_img
spot_img
-1.4 C
Vaslui
05-ian.-2025

Popa pleacă cu stil din spitalul Huși: s-a înscris la Rezidențiat în Medicină Legală, să vadă dacă morții vorbesc

- Advertisement -

MORȚII CU MOȚII, VII CU VII… Începutul de an prinde spitalul Huși într-o situație disperată! Medicii care trebuie să țină în prezent pe umeri lor întreaga instituție, dezvăluie faptul că, de la începutul lui 2025, unitatea medicală se află într-o situație extrem de gravă. Nu există gardă la ATI, acolo unde ar trebui să se acționeze in extremis pentru salvarea vieții pacienților, iar Secția de Interne este și ea fără medic, întrucât una dintre cele două doctorițe este în concediu prenatal, iar celălaltă doamnă doctor are o perioadă de concediu de odihnă. Nici măcar în Secția de Pneumologie nu este medic, se plâng cadrele din spital, deși sezonul rece este în plină desfășurare, iar îmbolnăvirile sunt în creștere. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, vine și informația- bombă a momentului, care arată că mult contestatul manager Bogdan Popa, cel căruia i se datorează dezastrul din spitalul Huși, și-ar fi luat tălpășița de pe 1 ianuarie 2025, întrucât ar fi obținut, se pare, un post de rezident în specialitatea… Medicină Legală. Vestea ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, întrucât, practic, prin această inedită reconfigurare profesională, chirurgul Popa aceptă că are toate calitățile necesare pentru a autopsia cadavre, decât în salva vieți. Din păcate, dacă în acest fel se va încheia manageriatul lui Bogdan Popa la spitalul Huși, atunci contextul a venit destul de târziu, întrucât „a fost nevoie să moară oameni”, după cum spunea un contemporan celebru, și, de asemenea, a fost nevoie de distrugerea activității și a colectivului unei întregi unități medicale, pentru ca acesta să își dea seama că treaba sa nu este aici, unde oamenii caută să trăiască, ci acolo unde morți le vorbesc legiștilor.

După dezvăluirea faptului că pierderile spitalului Huși sunt, la finele lui 2024, în valoare de 7 milioane de lei, iar instituția este într-un colaps fără precedent, iată că vine și vestea că managerul Bogdan Popa și-ar fi luat tălpășița și, tiptil, ar fi plecat de la Huși. Cadre medicale din spital spun că managerul Popa și-a făcut rost de un post de rezident în specialitatea Medicină Legală, cu începere de la 1 ianuarie 2025. Unii au râs cu subînțeles când au auzit spre ce se îndreaptă acum „salvatorul de vieți”, care până ieri mânuia bisturiul în sala de operație a spitalului Huși, tăind în carne vie, însă alții l-au felicitat. „Bravo, fie și al doisprezecelea ceas, Bogdan Popa a înțeles că oamenii vii nu sunt și nu vor fi niciodată treaba lui. Cu cadavrele însă este altă poveste”, spune, glumind amar, unul din medicii din spitalul Huși.

„Nu este gardă ATI la Huși. Nu este acum medic la Interne, nu este medic la pneumologie, în plin sezon rece. Managerul Popa a fugit din spital ca de pe Titanic, să facă operații la morgă”

Dacă își va alege drumul de rezident în Medicină Legală de la 1 ianuarie 2025, Bogdan Popa are, conform legii, 30 de zile la dispoziție, pentru a-și înainta demisia. Ar fi oricum, foarte târziu, pentru soarta spitalului, mai ales că situația în unitatea medicală este la sapă de lemn, iar în aprilie oricum i s-ar termina mandatul lui Popa în funcția de manager. Cadrele medicale din spital susțin că situația este dificilă, iar activitatea cu atâtea posturi-cheie descoperite este „un atac asupra dreptului la asistență medicală al celor 50.000 de oameni din zona arondată Hușului”. „Nu exagerăm, ci spunem lucrurilor pe nume. În această situație am ajuns. Nu este gardă ATI la Huși. Nu este acum medic la Interne, nu este medic la pneumologie, în plin sezon rece. A mai plecat și distinsul manager, când a văzut că unitatea se scufundă. Dacă își prezintă demisia, oare va fi tras la răspundere pentru tot ceea ce a făcut aici? Nu, tot noi, tot oamenii simpli, pacienți ai spitalului vom deconta totul”, spun cadrele medicale.

„Cineva nu muncește în spitalul Huși, nu trage”! Dar oare cine?!

ADEVĂR… Între timp, la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Huși, deși consilierul Radu Bobârnat a readus în atenție problemele de la spital și pierderile ajunse la uriașa sumă de 7 milioane de lei, executivul local, la fel și câțiva consilieri PSD, nu păreau deloc îngrijorați. Consiliera Georgiana Ivanovici, medic și membru al Consiliului de Administrație la spitalul Huși a intrvenit, afirmând retoric faptul că… cineva nu muncește la spitalul Huși. Dar oare cine?! „Toate spitalele sunt cumva în această situație, numai că la Huși e un pic mai mult. Dar și la Vaslui, și la Bârlad, și peste tot există un deficit de număr de pacienți. Iar deficitul acesta nu știu de unde vine. Colegele mele, prietenele mele din spitalul Huși, muncesc mult, chiar peste număr… Asta înseamnă că cineva nu muncește, cineva nu trage!”, a afirmat Georgiana Ivanovici. A intervenit și primarul Ioan Ciupilan, care le-a găsit pricină tot medicilor din secții. „Adevărul este că sunt secții care nu își realizeză indicatorii… Secția x nu realizează, că are 50 de paturi și are ocupate în permanență 7, 8 sau 20 de paturi. Cele 30 de paturi ar putea fi destinate altor activtăți, oftalmo, diabeto, etc. Deci, asta este. Sunt secții care merg foarte bine primăvara, iarna nu. Sau iarna merg bine, iar primăvara, când se poate ieși la muncă, acele secții se prăbușesc, mă refer ca activitate. Sunt și celelalte secții unde lupta dintre medici – ca s-o spunem și pe asta…”, a spus primarul Ciupilan, dar a fost întrerupt de consiliera Ivanovici. „Dar, la Interne, de exemplu, nu mai are cijne cu cine să se lupte, că rămâne doamna doctor Moraru singură. Că trebuie să nască doamna doctor Andrei și din ianuarie nu mai este”, a spus aceasta. Se pare că, între timp, și celălalt medic și-a luat un firesc concedei de odihnă și iată că o secție esențială din spitalul Huși, secția de Interne, stă fără medic.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri