spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ponta: Pierdem bani europeni din cauza unor nereguli în 2010-2011. Programul POSDRU ar putea fi suspendat

- Advertisement -

Premierul Victor Ponta a declarat luni dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul POSDRU ar putea fi suspendat, ceea ce ar duce la suspendarea a 100 milioane euro până la finalul anului şi, în 2013, încă 1,1 miliarde euro.

Declaraţiile premierului vin în urma rapoartelor auditului privind fondurile europene care arată că în 2010 şi în 2011 au existat „grave probleme de sistem privind evaluarea proiectelor, modul de control al acestora, procentajele de risc adoptate şi sistemul informatic”.

Astfel, România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an şi 1,1 miliarde euro anul viitor prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU).

Pierderea fondurilor europene ar rezulta din suspendarea tuturor plăţilor aferente acestui program.

Victor Ponta a arătat că Guvernul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea fondurilor europene şi că, dacă acest program nu va putea fi aplicat până la sfârşitul anului, va dispune o măsură „radicală” de restructurare totală a Autorităţii de Management a POSDRU, incusiv cu riscul reacreditării.

Premierul a arătat totodată că persoanele vinovate trebuie să răspundă civil şi penal pentru acest „jaf”.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.