Victor Ponta a afirmat cã l-a sfãtuit pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu sã facã mai putine declaratii în aceastã perioadã si sã îl lase pe el sã explice, pentru cã explicã mai clar.
“Referitor la CFR Marfã, privatizarea sa a fost asumatã de Guvernul României condus de Emil Boc, apoi de Mihai-Rãzvan Ungureanu, dupã care tot Guvernul României, condus de mine, desi nu am fost foarte fericit, am zis, bun, e angajamentul nostru, mergem mai departe. CSAT, la solicitarea presedintelui Bãsescu, a dat un aviz negativ, cã era campanie electoralã si e bine în campanie electoralã sã fii popular, sã nu vinzi CFR, dupã care, dupã alegeri, tot CSAT a dat aviz si am declansat procedura. Sigur cã FMI spune ‘pe noi nu ne intereseazã cã e Boc sau e Ungureanu sau e Ponta, e Guvernul României, când v-ati luat un angajament’ – cã l-a luat Boc, chiar dacã acum a uitat, cã stã prost cu memoria – ‘duceti-l pânã la sfârsit, cã altfel nu mai avem încredere’. Asta a vrut sã spunã domnul Fenechiu. Eu i-am spus ieri domnului Fenechiu cã în perioada asta e vânat de presã si sã facã mai putine declaratii, sã mã lase pe mine sã explic, pentru cã explic clar”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului dupã ce a participat la Conferinta anualã anticoruptie.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spune cã nu este persona non grata, asa cum sustine presedintele Traian Bãsescu. El i-a transmis sefului statului cã nu stie care din cei doi are mai multe dosare penale si “probleme tinute sub capac”.
“Eu consider cã atât timp cât ambasadele din Europa vin la ministrul Transporturilor pentru consultãri si discutii pe diverse teme, atât timp cât particip la întâlniri cu ministri din tãrile membre si pe teme complicate, nu sunt chiar asa persona non grata, cum încearcã domnul Traian Bãsescu sã acrediteze”, a spus Relu Fenechiu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.