SÃRBÃTOARE…Una dintre cele mai titrate si bine vãzute institutii ale judetului Vaslui, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt”, a ajuns, anul acesta, la 170 de ani de existentã. De-a lungul istoriei, pompierii vasluieni s-au remarcat prin modul în care au reusit sã facã fatã dificultãtii misiunilor la care au participat atunci când a fost vorba de stingerea unor incendii de proportii, dar si când a fost vorba de misiuni pentru salvarea de vieti. Astãzi, vasluienii aflati în pericol apeleazã tot la pompieri pentru savarea de bunuri sau vieti. Alãturi de celelalte structuri, pompierii vasluieni au reusit, pânã acum, sã facã fatã cu brio tuturor provocãrilor.
Institutia pompierilor s-a nãscut din necesitatea obiectivã de a proteja omul în fata efectelor distructive ale focului. În baza unui mai vechi proiect, la 3 ianuarie 1835, a luat fiintã la Iasi, prima companie de pompieri militari. Dupã modelul companiei din Iasi s-au înfiintat în anii urmãtori, în diferite orase din Moldova „comenzi de foc” care, desi civile, aveau organizare asemãnãtoare cu structurile militare. Judetul Vaslui se bucurã de o adevaratã traditie a armei pompierilor, astfel cã la Bârlad ia fiintã comanda pojãrniceascã în anul 1841, la Husi în anul 1850, iar la Vaslui în anul 1852. În anul 1968, odatã cu noua reîmpãrtire administrativã a teritoriului tãrii si aparitia judetului Vaslui, la data de 1 octombrie, s-a stabilit si noua organizare a pompierilor militari. În urma acestei organizãri, a luat fiintã si Grupul Judetean de Pompieri Vaslui, având în subordine directã companiile de pompieri Vaslui, Bârlad si Husi. La data înfiintãrii, comandamentul Grupului de Pompieri Vaslui si Compania de Pompieri Vaslui aveau sediul într-un local situat pe str. Stefan cel Mare nr. 115. Începand din anul 1975 s-au demarat lucrãrile de constructie a unui nou sediu pentru comandamentul grupului si Compania de Pompieri Vaslui, pe str. Castanilor nr. 9, lucrãri care aveau sã fie definitivate la finele anului 1977. Un moment important al istoriei pompierilor militari vasluieni l-a constituit anul 1997, atunci când a primit denumirea de Grupul de Pompieri „Podul Înalt” al Judetului Vaslui. Prin Decretul Presedintelui României nr. 244 din 19 iunie 1997, a fost acordat Drapelul de Luptã Grupului de Pompieri „Podul Înalt” al judetului Vaslui. În anul 1998, odatã cu intrarea în vigoare a noului stat de organizare al unitãtii, subunitãtile au primit urmãtoarele denumiri: Detasamentul de Pompieri Vaslui, Sectia de Pompieri Bârlad si Statia de Pompieri „Tip I” Husi. La 21 iulie 2004 a avut loc unul dintre cele mai semnificative si emotionante momente din istoria unei unitãti militare: decorarea Drapelului de Luptã al unitãtii cu Ordinul „Virtutea Militarã” în grad de cavaler. Decretul prezidential a fost citit de Comandantul Corpului Pompierilor Militari, general maior Vladimir Secarã, iar Drapelul de Luptã a fost decorat de chestorul Nicolae Berechet, secretar de stat în MAI. Începând cu data de 15 decembrie 2004, prin unificarea Grupului de Pompieri „Podul Înalt” Vaslui cu Inspectoratul de Protectie Civilã Vaslui, a luat fiintã Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã (ISU) „Podul Înalt” al judetului Vaslui, constituit ca serviciu public deconcentrat în subordinea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentã, înfiintat în scopul managementului situatiilor de urgentã pe tipurile de risc din zona de competentã.
Istorie si fapte memorabile ale pompierilor vasluieni
Istoria pompierilor vasluieni a consemnat fapte memorabile si interventii dificile, pe parcursul cãrora au fost salvate vietile a sute de oameni, puse în pericol de furia naturii dezlantuite, de incendii sau cutremure, putem spune cã istoria vasluianã este o nãframã de virtute peste timp. În Compania P.C.I. Bârlad la acea orã, toate cadrele erau prezente în unitate pentru desfãsurarea unei probe în cadrul concursurilor profesionale, când au abservat o coloanã puternicã de fum în directia Sanepidului. Semnalul de alarmã în subunitate s-a dat la ora 18.00. Comandantul a hotãrât deplasarea la incendiu cu toate fortele (patru A.P.C. si un A.P.I.). La sosirea pompierilor incendiul cuprinsese în întregime magaziile si garajul, amenintînd cresa de copii si locuintele vecine. Doi pompieri, locotenetul Martac Ioan si caporalul Ivascu Victor, au fost surprinsi de un stâlp si respectiv de firele de curent electric si au fost electrocutati. În ciuda eforturilor si a îngrijirilor medicale, cei doi au decedat la scurt timp dupã accident. În urma cercetãrilor s-a stabilit cã incendiul a izbucnit de la o tigarã aprinsã aruncatã de copilul paznicului, în vârstã de 16 ani. Pentru cinstirea memoriei si ca semn de înaltã pretuire a faptelor lor eroice au fost avansati post mortem: ofiterul la gradul de locotenent major, iar caporalul la gradul de sergent major. Prin ordinele nr. 5712 și 5713 din 08.08.1963 semnate de ministrul Afacerilor Interne, generalul Cornel Alexandru Drãghici, locotenentul major post mortem Martac T. loan si sergent major post mortem Ivascu P. Victor au fost declarati eroi ai trupelor M.A.I., iar Compania P.C.I. Bârlad din Grupul Regional P.C.I. Iasi a primit denumirea de „Compania Erou Locotenent major post mortem Martac T. loan”. Despre pompierii vasluieni, Virgil Alexandru Dragalina scria urmãtoarele în cartea sa – Viata tatãlui meu, generalul Ioan Dragalina: „În primãvara anului 1901, o groazã de evrei – toti sãracii din Vaslui – au pornit cu cãrutele spre America. Zeci si zeci de cãrute, în fiecare câte o întreagã familie, cu merinde si boarfe, s-au adunat mai întâi la temple, ca sã înalte rugãciuni si sã implore pe Iehova sã-i cãlãuzeascã în drum si sã le dea mai mult noroc. Probabil cã Iehova s-a îndurat, asa cã astãzi acesti emigranti si urmasii lor sunt cetãteni de vazã în Statele Unite. Pompierii în Vaslui erau o organizatie extrem de interesantã. În mijlocul orasului se înãlta foisorul de foc, o clãdire cilindricã din zidãrie si lemn, înaltã de vreo 12 metri, adicã mai înaltã decât toate casele. Sus era un fel de balcon circular acoperit, în care se învârtea tot timpul un pompier de veghe, dar fãrã binoclu. De cum zãrea flãcãri prin oras, fie chiar dacã ardea un cos, pompierul de veghe trãgea de sfoarã un clopot de alarmã. Imediat un alt pompier încãleca pe un cal tinut gata înseuat si, dupã ce primea indicatii asupra locatiei incendiului, cãlãretul pleca în goanã sã vadã exact unde e incendiul si ce anume arde. Între timp, ceilalti pompieri scoteau din remize vehicolele, înhãmau caii si când erau gata, numai bine sosea si cãlãretul cu stirea precisã. Atunci echipa pompierilor se punea în mars, în capul coloanei alergând cãlãretul-ghid; urmând trãsura cu pompa (de mânã) si furtunuri, în urma cãreia sacalele (o saca pentru un cos aprins, trei-patru sacale pentru incendiul unei case). Pe scãrile primei trãsuri stãteau în picioare pompierii, având pe scara din dreapta un gornist care suna cât îl tineau rãsuflarea si fãlcile, iar pe aripa stângã, cãpitanul de pompieri … si la noi s-a aprins odatã un cos, când au sosit pompierii val-vârtej cu coifuri strãlucitoare si caii de la vehicule grasi si bine întretinuti. Numai cã pânã sã soseascã, cosul se stinsese. Totusi, cãpitanul de pompieri, cu coiful pe cap fixat cu subãrbia de sub care iesea o mustatã groasã, cu vârfurile ascutite cu cosmetic, a intrat în casã mândru ca dupã o bãtãlie. Tata l-a poftit sã ia loc, i-a oferit vin si mezelicuri, iar la plecare i-a dat cinci lei, taxa de deplasare pentru un cos aprins. Cel care a plãtit taxa de cinci lei era maiorul Ioan Dragalina, viitorul general ucis în bãtãlia pentru apãrarea gurilor Jiului în anul 1916 (în anul 1901, maiorul Ioan Dragalina se afla în garnizoana din Vaslui si era sub comanda proaspãtului colonel Constantin Prezan, numit comandant al Regimentului 7 „Racova”, nr. 25, dislocat în municipiul Vaslui prin Înaltul Decret nr. 3.556 din 14 noiembrie 1901).