LECTIA DE ISTORIE CRESTINÃ… Întrucât viata voievodului Neagoe Basarab si a Mânãstirii Cozia din Tara Româneascã s-au împletit si au rãmas legate de cea a Sfântului Nifon, vã facem cunoscute câteva date si despre acest mare sfânt care, mai ales dupã moarte, a creat o adevãratã punte de legãturã între Radu cel Mare si Neagoe Basarab. La 16 august 1517, a doua zi dupã sfintirea mãnãstirii lui Neagoe Basarab din Curtea de Arges, fiind de fatã si patriarhul ecumenic Teolipt I, a avut loc canonizarea Sfântului Nifon, adicã trecerea sa în rândul sfintilor, „prima canonizare care stim cã s-a fãcut la noi în tarã.” Tot atunci s-a hotãrât ca pomenirea lui sã se facã în ziua mortii sale, adicã pe 11 august.
Viata Sfântului Nifon ne este cunoscutã din Viata si traiul sfintiei sale Pãrintelui nostru Nifon Patriarhul Tarigradului care au strãlucit între multe patemi si ispite în Tarigrad si în Tara Munteneascã, scrisã de Chir Gavriil Protul, adicã mai marele Sfetagorei, ce constituie prima lucrare istorico-hagiograficã scrisã în Tara Româneascã.
Sfântul Nifon a fost patriarh al Constantinopolelui, dar cum viata Patriarhiei ecumenice ajunsese sã fie la cheremul dispozitiilor de moment ale sultanilor, dupã doi ani, Sfântul Nifon a fost îndepãrtat de cãtre sultanul Baiazid II si s-a retras la o mãnãstire de pe malul Mãrii Negre, de unde a fost rechemat pe scaunul patriarhal în 1496 si din nou îndepãrtat, dupã numai doi ani. A fost exilat la Adrianopol unde a rãmas pânã în primãvara anului 1503 când, Radu Voievod, mergând la Constantinopol, pentru a-si plãti birul anual, l-a cãutat, l-a cercetat si, gãsindu-l un „bãrbat desãvârsit si la chip si în cuvinte si în fapte”, a intervenit la sultan ca sã-i dea voie sã-l ia în tara sa. Astfel, Patriarhul Nifon este „primul dintre numerosii patriarhi rãsãriteni care vor veni apoi secole de-a rândul prin tãrile noastre.” Dupã ce voievodul obtinu încuviintarea, „trimise degrabã de aduse sfântul în tara sa si-i deate toate pre mânã, zicându-i: „eu unul sã domnesc întru cele din afarã, iar prea sfintia ta sã aibã toatã grija bisericii întru cele dinãuntru”.
„Turma” din Tara Româneascã era cam neascultãtoare! În frunte cu familia domnitoare!
Venind în tarã, Sfântul Nifon aflã „turma neplecatã si neascultãtoare si Biserica rãzvrãtitã si cu obiceiuri rele si nesocotite”. Chemã pe toti egumenii de la toate mãnãstirile Tãrii Ungro-Vlahiei si tot clerul Bisericii si fãcu sobor mare împreunã cu domnul si cu toti boierii, cu preoti si cu mireni. Sfântul Nifon a încercat sã punã ordine în viata Bisericii Ungrovlahiei de atunci, fãrã a da înapoi sau a închide ochii în fata unor greseli „domnesti”. Cãci, odatã rânduite eparhiile, Radu s-ar fi asteptat ca Sfântul Nifon, ori sã-si vadã de cele ale orânduirilor bisericesti, ori sã plece, numai cã mitropolitul nu întelegea sã închidã ochii la anumite abateri de la legea crestineascã, cu atât mai mult cã acestea aveau loc în familia domnitoare. Cãci sora lui Radu cel Mare, domnita Caplea, rãmasã vãduvã, luase pe un boier moldovean, Bogdan, ce-si lãsase sotia si copiii acasã si venise aici, fapt care contravenea moralei crestine. Drept care Sfântul Nifon, asemenea Sfântului Ioan Botezãtorul odinioarã, l-a mustrat pe domnitorul muntean care îngãduia asa ceva. Numai cã, între datoria crestineascã si slãbiciunea de frate, între mitropolit si sorã, voievodul alese pe aceasta din urmã, drept care i-a cerut sã treacã cu vederea dezmãtul din familia domnitoare . „Pãrinte, iartã-ne, sfintia ta, si ai sfintia ta iertãciune pentru noi, sã-ti dãm avutie câtã-ti va trebui, si sã nu ai pãrere rea nici pre mine, nici pre boieri, iar pentru însurarea lui Bogdan însã nu te amesteca, cãci el a luat blagoslovenie de la alti arhierei; iar tu mergi cu pace oriunde vei vrea si roagã pe Dumnezeu pentru mine, si unde vei locui, eu tot voi purta grijã pentru hrana ta, si ce-ti va trebui îti voi trimite”.
Sf. Nifon l-a blestemat pe domnitor! A fost gonit, neputând fi corupt!
Dar Sfântul Nifon nu s-a lãsat ademenit de ispita unui trai decent ce i-ar fi fost oferit în schimbul tãcerii, ci l-a mustrat pe domnitor. Despãrtirea nu a fost blândã, traditia mãrturisind cã si-ar fi scuturat si încãltãmintea din picioare pentru a nu lua cu sine niciun fir de praf din pãmântul în care o asemenea nelegiuire era trecutã cu vederea: „neîngãduind Nifon patriiarhul, fu gonit den tarã. El încã, iesînd den Târgoviste, si-au scuturat papucii dã prah, si l-au afurisit pe domnu (cum s-au si aflat dupã moarte) carele, cãzând în boalã groaznicã, au murit…”
Astfel s-a nãscut traditia despre blestemul pe care Sfântul Nifon l-a aruncat asupra lui Radu cel Mare: „Vãz zice pogorându-se pre voi si pre tara voastrã, pentru netocmirea bisericii si pentru multimea fãrdelegilor voastre mâniia lui Dumnezeu.”. Credinta în blestemul respectiv a fost întãritã si de faptul cã în ultimii sapte ani de viatã Radu cel Mare a fost chinuit de o boalã groaznicã, astfel cã era nevoie sã fie purtat în rãdvan, cãci nu mai putea merge ca înainte.
Neagoe Basarab l-a aprobat si sustinut pe Sf. Nifon
Dar nu toti fuseserã de partea stãpânitorului, biografia sfântului Nifon mãrturisind cã a existat un tânãr boier, pe nume Neagoe, care l-a aprobat si sustinut pe mitropolit. Cãci dupã cum Dumnezeu trimisese corbul ca sã-l hrãneascã pe Ilie proorocul, sau pe Daniil proorocul, tot în acest chip „l-a pãzit si pe sfântul Nifon, cã îi veni în ajutor un cocon de boieri, pe care-l chema Neagoe, si care era mai mare peste vânãtori. Asa fãcu Dumnezeu din cele amare dulci si din cele pizmase cu prietesug, cã aducea bucate pentru hrana sfântului, si aievea si într-ascuns, cu îndemnarea lui Dumnezeu. Iar fericitul Nifon îl întãrea cu învãtãturile sale, ca sã creascã si sã se înalte în toate faptele cele bune si sã se ridice în noroc bun si sã fie plãcut înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.”
Dupã moartea sa, moastele Sf. Nifon au fost aduse în Tara Româneascã
Plecând din Tara Româneascã, Sfântul Nifon se duse în Macedonia, iar de aici în Muntele Athos, la mãnãstirea Dionisiou, unde a murit la 11 august 1508, datã la care este si cinstit în slujbele noastre ortodoxe. Se spune cã din mormântul domnitorului Radu ieseau viermi si cã mirosea urât, iar o altã traditie spune cã mormântul sãu a fost trãsnit, din trupul sãu nemairãmând decât capul. O datã cu venirea pe tronul tãrii Românesti a domnitorului Neagoe Basarab a fost posibilã si îndreptarea rãului. Lui Neagoe i-a venit un gând bun dumnezeiesc si a trimis dintre boierii sãi credinciosi cu cãrti la Sfântul Munte al Atonului sã aducã moastele Sfintiei Sale Nifon Patriarhul, ca sã curãteascã si sã tãmãduiascã greseala lui Radu Vodã si a altora, care îi fãcuserã rãu sfintiei sale. În 1515, dreptcredinciosul voievod a trimis vorbã cãlugãrilor de la muntele Athos ca sã-i fie date moastele Sfântului Nifon. Dupã oarecare ezitãri, ele au fost trimise, iar la apropierea de Târgoviste, Neagoe Basarab, însotit de popor mult, le-a întâmpinat si le-a sãrutat. Sicriul cu moastele Sf. Nifon a ajuns la Mãnãstirea Dealul, unde este hramul sfântului si fãcãtorului de minuni ierarh Nicolae, fiind pus deasupra mormântului lui Radu-Vodã. Toatã noaptea crestinii, împreunã cu Neagoe Vodã, s-au rugat pentru iertarea pãcatului lui Radu Vodã, care fãrã dreptate au lepãdat pre sfântul de la sine si l-au gonit din tara sa. Astfel a înteles Neagoe Basarab cã predecesorul sãu a fost curãtat de blestemul aruncat asupra sa si s-a linistit. A dat înapoi cãlugãrilor de la Athos sfintele moaste, îmbrãcate într-o frumoasã raclã de argint aurit. La 16 august 1517, a doua zi dupã sfintirea mãnãstirii lui Neagoe Basarab din Curtea de Arges, fiind de fatã si patriarhul ecumenic Teolipt I, a avut loc canonizarea Sfântului Nifon, adicã trecerea sa în rândul sfintilor, „prima canonizare care stim cã s-a fãcut la noi în tarã.” Tot atunci, s-a hotãrât ca pomenirea lui sã se facã în ziua mortii sale, adicã pe 11 august. Iar la Mânãstirea din Curtea de Arges, ridicatã de Neagoe Basarab, cãlugãrii de la Muntele Atos au trimis capul si mâna dreaptã ale Sf. Nifon, unde se odihnesc si astãzi!
