Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a anunţat marţi revizuirea legii ce reglementează divorţurile prin modificări ce vor îngreuna acest proces, mai ales în cazul soţilor care au copii minori.
În declaraţii acordate unui săptămânal polonez, ministrul a declarat că această reformă în ceea ce priveşte divorţurile are drept scop ajutarea familiilor cu copii şi protejarea copiilor, precum şi prevenirea litigiilor care adesea durează ani la rând pentru stabilirea ajutorului economic la care este obligat un părinte după divorţ.
Conform propunerii guvernului polonez, înaintea aprobării unei cereri de divorţ înaintate de un cuplu cu copii minori, judecătorul le va propune celor doi soţi reuniuni de mediere timp de câteva luni pentru a vedea dacă pot totuşi să renunţe la divorţ şi, dacă consideră întemeiat, le poate respinge cererea de divorţ.
Viceministrul polonez al justiţiei Marcin Romanowski a declarat marţi la postul de radio public polonez că aproximativ 10% dintre cuplurile care cer divorţul renunţă la acest demers în timpul desfăşurării procesului, ”procent care sperăm că va creşte la 50% cu ajutorul reuniunilor de mediere”…https://www.romaniatv.net/polonia-vrea-cu-disperare-sa-impiedice-divorturile-guvernul-a-anuntat-schimbarea-legii-astfel-incat-cuplurile-sa-se-desparta-cat-mai-greu_6158173.html