Lucian Croitoru, politistul de frontierã care a fost prins bãut la volan de douã ori într-o singurã zi, si-a dat demisia ieri dimineatã. I-a scutit pe sefii lui sã-l scoatã din politie pe usa din dos. Problemele sale însã, nu se încheie aici. Este cercetat penal pentru “escapada” bahicã de acum câteva zile si riscã puscãria.
Anuntul a fost fãcut de conducerea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontierã Vaslui. “Agentul angajat la Sectorul de Politie de Frontierã Fãlciu, care a fost prins bãut la volan de colegii de la Rutierã în urmã cu câteva zile, si-a înaintat demisia în aceastã dimineatã inspectorului – sef al IJPF Vaslui. Si în privinta celorlalti trei colegi cu care era în masinã, dintre care doi erau în stare de ebrietate, s-a declansat procedura de cercetare prealabilã. În functie de rezultale anchetei disciplinare, se vor lua mãsuri si în cazul lor”, a declarat Irina Miricã-Gheuca, purtãtorul de cuvând al IJPF Vaslui. În ziua respectivã, Sorin Lucian Croitoru, un politist de frontierã de 44 de ani se îndrepta spre casã, dupã ce-si terminase programul la volanul masinii personale. La câteva ore dupã ce politia i-a ridicat permisul acesta a fost, din nou, depistat în trafic, tot la volan, dar de data aceasta cu o alcoolemie mai mare, respectiv 0,85 mg/l. Acum, omul a rãmas fãrã serviciu, dar e cercetat penal în continuare pentru cã a condus bãut pe drumurile publice, iar a doua oarã a refuzat recoltarea de probe biologice.