SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ… Polițiștii vasluieni au început să facă controale în localurile din zona unităților de învățământ, pentru a-i descoperi pe elevii care chiulesc de la ore. O astfel de acțiune a avut loc, zilele trecute, în județ. „Au fost identificați zece elevi ai claselor de liceu, care absentau de la orele de curs și se aflau în afara unităților de învățământ, și, ulterior, au fost îndrumați să se prezinte la orele de curs”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. De asemenea, potrivit instituției, datele acestora au fost transmise școlilor la care aceștia sunt înscriși pentru a se lua măsurile ce se impun în astfel de situațiie.
Acțiunea face parte dintr-un proiect al Inspectoratului de Poliție Județean, menit să prevină și să combată absenteismul școlar. În cadrul acestui proiect, polițiștii au mers și în școli pentru a sta de vorbă cu elevi și a le explica consecințele comprtamentelor antisociale, dar și ale consumului de droguri. „În ziua de 28 septembrie 2023, cei 12 polițiști și 6 jandarmi au desfășurat activități la Liceul Tehnologic “Alexandru Ioan Cuza” Bârlad și Liceul Tehnologic “Petru Rareș” Bârlad, pentru informarea și conștientizarea elevilor din ciclul liceal, în special cei din clasa a IX-a, cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și combaterea absenteismului școlar. În incinta unităților școlare, activitățile s-au axat pe transmiterea de informații generale, relevante situațiilor problematice, în special modificările comportamentale semnificative, cu care se confruntă elevii la vârsta adolescenței. Au fost instruiți un număr de 443 elevi și 23 cadre didactice”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui.
Sa ne băgăm pula în Chelaru si familia lui,
Cea mai grea pedeapsă… să se întoarcă la ore!
🤣 Bă dar cum de nu a iesit chiar șefa Butnaru cu un pulan 😂 ciocanitoarea sa trimita copiii la școală ? Bă copii mergeti la școală ! Nu i de gluma cu tanti cioc… 😂 Toti stim ca lor le place cel mai mult sa faca poze oriunde merg 😂 si sa apara în ziare cu faptul că au făcut poze .
Vai vai ce descoperire seculara !!!!!!!!! dar pe copii rromi de virsta scolara care toata ziulica sint la cersit ,, bineinteles cu o supraveghetoare nu i vedeti ?
Este prevazut in lege ca toti copii de virsta scolara sa fie cuprinsi in sistemul de invatamat. Daca vreti o sa apara si filmulete .
Toti liderii romilor /tiganilor, cu 8 sau 10 clase sint ingrijorati de sistemul de invatamant… taman cei care nu stiu cu ce si cum se ocupa educatia . Sergiu sava 8 clase Prisan 10 clase etc, Ca de fapt sint interesati de ciordelile din invatamant,,,, sa creada prostii ca pe locurile speciale de rromi in licee si facultati nu sint inscrisi si nerromi. in proiectele pentru rromi sint cuprinsi numai rromi ? prostii !!! de ce nu se afiseaza macar numeric elevii inscrisi pe locuri de rromi? hotii hotii peste tot.