spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Poliţiştii se tem de examen. Boala salvează postul?

- Advertisement -

* „Un coleg poliţist e în concediu medical, ca să scape de examen”, susţine un agent de poliţie de la Serviciul de Înmatriculări * Nu ştim dacă angajaţii în concediu medical care nu se prezintă rămân sau nu pe post, declară reprezentanta Prefecturii *

Cruntă, vestea că eşti convocat la examen şi poţi rămâne fără loc de muncă, poate aduce disperare în familia oricărui angajat. Dispare un salariu, dispare stabilitatea.

Iată că, la Galaţi, unul dintre cei anunţaţi că postul său se restructurează se teme. Se teme de măsluirea concursului. Se teme că cei „cu spate” vor avea în continuare de câştigat. Se teme că vor rămâne pe drumuri doar cei care nu au pile. Omul ne-a scris, sub protecţia anonimatului, cerându-ne ajutorul.

Sesizare anonimă

„Sunt agent de poliţie în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, şi în luna iulie 2011 mi s-a adus la cunoştinţă faptul că toţi agenţii am fost puşi la dispoziţie, urmând a participa la un examen şi interviu în vederea numirii pe funcţie în data de 1.08.2011.

Înţeleg situaţia şi sunt de acord să particip la aceste teste, dar nu sunt de acord ca aceste testări să se aplice numai unora, iar alţii să nu participe, intrând în concediu medical fără temei, pentru a avea asigurat locul pe funcţie. Ce-ar fi dacă toţi am intra în concediu medical?”

„Este vorba despre agent de poliţie Grecu Ciprian, care se află în concediu medical de aproximativ 3 luni, fără a avea nicio afecţiune. Ştiu că este perfect sănătos întrucât colegi de-ai mei au stat de vorbă cu el şi l-au văzut conducând maşina în oraş în repetate rânduri”.

„Practici care nu fac cinste MAI şi Prefecturii”

Textul continuă: „Acesta a povestit că nu are nimeni ce să-i facă pentru că este în concediu medical, iar mama lui este contabilul şef al Prefecturii Galaţi. Vă rog, ca în calitate de reprezentant al mass-media, să faceţi cunoscute aceste practici care nu fac cinste Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, implicit, Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi”.

„Ciprian Grecu este singurul agent în concediu medical”

Contactat telefonic, Petrică Bejan, şeful Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, admite că ştie despre sesizarea anonimă.

„Eu sunt de acord să amân concursul până când sunt toţi agenţii în unitate. La concurs trebuie să participe 13 agenţi, din care vor rămâne 11. Două locuri vor fi restructurate”.

„Nu, nu mai este nimeni în situaţia lui Ciprian Grecu, el este singurul agent în concediu medical. Am făcut în scris – către Prefectură – propunerea de amânare a concursului. Acest lucru este posibil pentru că ei au primit punerea la dispoziţie pe un termen de 90 de zile”.

Goana după „punctul oficial de vedere”

După trei zile de insistenţe, Prefectura Galaţi a transmis, printr-un mail, răspunsurile sale la o parte dintre întrebările adresate de reporterul „Vieţii libere”.

Aflăm, aşadar, că „toţi agenţii Serviciului Înmatriculări au fost puşi la dispoziţie”.

Că „Ciprian Grecu a fost înştiinţat cu privire la organizarea examenului de departajare”.

Că „doamna Constanţa Grecu este şef al Biroului Financiar Contabilitate din Prefectură”, dânsa fiind momentan (18 iulie – 5 august) în concediu de odihnă.

De asemenea, instituţia precizează că doamna nu este membru în comisia de concurs şi nici în cea de contestaţii.

Aflăm şi că Ciprian Grecu este în concediu medical, începând cu 30 mai 2011, dar că diagnosticul său are caracter confidenţial.

Examenul „se ţine”, afirmă Prefectura

Se mai organizează concursul pe 1 august? „Da, examenul se ţine”, confirmă Victoria Enache, reprezentant al Prefecturii Galaţi.

Va rămâne Ciprian Grecu pe post, în cazul neprezentării la concursul organizat în timpul concediului medical? „Deocamdată nu pot să vă răspund la această întrebare.”

Cum organizează Prefectura Galaţi un concurs la care nu ştie criteriile după care cineva rămâne sau nu pe post? – aceasta este o altă întrebare la care nu ni s-a putut răspunde. Esenţialul este că data examenului rămâne stabilită: 1 august.

Telefonul sună, sună

Pentru o cât mai bună informare a cititorilor, am încercat în cursul zilei de ieri să îl contactăm telefonic pe domnul Ciprian Grecu. Nimeni nu a răspuns la telefonul comunicat de secretariatul instituţiei din care face parte.

Concediul medical – un cuţit cu două tăişuri

Avocaţi specializaţi în materie au încercat să ne lămurească asupra acestui aspect.

Poliţistul angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor are un statut în care se prevede şi o procedură legată de examinare. Poliţistul „pus la dispoziţie” trebuie să ştie că, legal vorbind, termenul nu înseamnă concediere. Concursul va face însă diferenţa; cine va fi sub linie va fi concediat.

Faptul că un poliţist îşi ia concediu medical şi nu se prezintă la examen are două faţete. În această perioadă, el nu poate fi concediat, dar faptul că este în spital şi nu s-a prezentat la concurs face să se ia act de neprezentare şi ulterior să-i înceteze raportul de muncă.

Sigur, el poate contesta dispoziţia, dar asta înseamnă procese. În aceste condiţii, avocaţii cred că e mult mai bine ca poliţiştii să se prezinte la examen.

Între mult şi prea mult

Panica nu îi ocoleşte nici pe poliţişti. Aşa cum „Viaţa liberă” a mai scris, la Galaţi au primit înştiinţări de prezentare la concurs 179 de oameni ai legii. Printre ei – poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri (toţi subordonaţi MAI), dar şi vameşi (subordonaţi Ministerului Finanţelor). Mulţi dintre ei sunt bolnavi, au credite cum avem toţi, au copii sau părinţi pe care îi întreţin.

Pentru toţi aceşti bugetari, dispariţia locului de muncă echivalează cu dezastrul. Iar dacă la mijloc îşi fac loc şi bănuielile că alţii sunt favorizaţi, lucrurile devin jignitoare.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.