spot_img
spot_img
10.8 C
Vaslui
29-mart.-2025

Polițiștii corupți de la Huși contestă modul în care au fost obținute probele din dosar, adică supravegherea tehnică a acestora

- Advertisement -
Cei 10 polițiști de la Huși, trimiși în judecată pentru fapte de corupție, au prins curaj laTribunalul Vaslui

CONTESTAȚIE… Deciziile judecătorilor de a-i lăsa în libertate pe cei 10 polițiști corupți de la Huși le-a dat acestora aripi. Acum, încercând să scape măcar de o parte din acuzații, aceștia contestă legalitatea activităților de supraveghere tehnică și au cerut magistraților implicarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Polițiștii hușeni, cei mai mulți abia intrați în profesie, au ajuns în fața anchetatorilor după ce au fost acuzați de fapte inimaginabile pentru un om al legii: luare de mită, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat. Aceștia opreau în trafic șoferi pe ruta Huși-Albița și le cereau mită pentru după ce îi obligau să încalce prevederile legislației rutiere. Au fost demascați de un șofer nemulțumit. Chemați la audieri, unii dintre ei au reușit să ușureze munca anchetatorilor după ce, la percheziții, a fost descoperit un carnețel în care erau notate sumele primite drept mită, data la care a fost primită și numele celui care a oferit-o.

După o perioadă în care au stat în arest preventiv sau la domiciliu, rând pe rând, lotul polițiștilor hușeni acuzați de fapte de corupție a ajuns să fie judecat în stare de libertate. Restricțiile impuse de măsuri restrictive de libertate mai trebuiesc respectate acum doar de trei inculpați, Florin Roman, Dumitru Huțuțui și Andrei Kuniak. Încurajați, din câte se pare, de aceste decizii ale magistraților, polițiștii hușeni acuzați de fapte de corupție au mers și mai departe. La ultima înfățișare în fața judecătorilor aceștia au cerut sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la legalitatea modului în care au fost desfășurate activitățile de supraveghere tehnică. După ce au analizat cererea formulată, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis să o respingă. În schimb, au dat posibilitatea inculpaților să se familiarizeze cu conținutul ultimelor probe, pe suport tehnic, depuse de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. În noiembrie anul trecut, toată suflarea Hușului afla, cu stupoare, de descinderile procurorilor DGA, la sediul poliției orașului dintre vii. La acea dată, 8 polițiști au fost ridicați și duși la audieri, dar unul dintre ei a decis să colaboreze cu anchetatorii astfel că, în arest preventiv, au ajuns doar 7 subofițeri de poliție, unii dintre ai abia angajați. Polițiștii au dat deoparte menirea lor și au ales să găsească în trafic șoferi care să le ofere mită pentru a scăpa de amenzi. Grupul acesta se închegase bine, iar membrii săi nici nu bănuiau că ar putea să le dea cineva de urma acțiunilor, de vreme ce ei credeau că dacă vizau mai mult șoferi străini, aceștia vor ieși din țară, păstrând secretul. Prinseseră atâta îndrăzneală, încât chiar și atunci când erau în timpul liber, îmbrăcau haina Poliției, luau autospecialele și ieșeau la drumul mare, la „prădat” șoferii. Complicii cu mașinile lor circulau ostentativ pe drumul dintre Huși și vama Albița, punând în mod provocator la încercare răbdarea conducătorilor auto, care, mulți dintre ei au niște timp de respectat în activitatea lor. Cum încercau depășirea vehiculelor puse drept capcană în trafic, cum erau opriți, dar nu pentru a se aplica prevederile Codului Rutier, ci pentru a se începe negocierea apringă a mitei, făcută sub amenințarea permisului confiscat pe loc. Chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor, munca anchetatorilor a fost ușurată după ce, la perchizițiile domiciliare, pe lângă sume de bani, a fost descoperit și un carnețel în care erau notate, conștiincios, mitele primite de la șoferi, data la care acestea au fost primite și cine erau șoferii darnici. De asemenea, în același carnețel erau notați și șoferii care nu plăteau întreaga sumă cerută drept mită și cât mai avea de dat. Mai mult, într-unul din cazuri, polițiștii au așteptat ca vicitima sa să meargă la bancomat pentru a scoate banii, pe motiv că nu avea atâția bani în portofel

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

  1. Mesaj pentru toti … Labagiilor … voi ce ati facut in viata asta ? ati lucrat pe unde ati apucat si condamnati niste oameni . . asa e la tara . sa va fut doamnele in pozitii diferite

  2. Trebuia sa cada cei cu vechime de la circulatie,verificati-i sa vedeti ce vile au.Pacat ca au cazut in plasa doar cei tineri fara experienta , iar cainii batrani stau la panda si isi asteapta pensia dupa ce s-au facut oameni.

  3. Sa pui om sa mearga incet si sa iei permise sau spaga de la soferi pentur acest lucru, pai ma baieti sa stati mult si bine la puscarie scursurilor ! Sau luati si va angajati la basarabeni ca si aia fac la fel !

  4. Woi Kuniak, mai execuți poruncile lui Roman Florina – ochi de p … la??? Ii mai cauți pe jandarmii care cară lemne cu mașina să le dai pv-uri??? La mulți ani, în situația în care va aflați, gunoaielor……
    Auzi tupeu jegos la ei, să conteste modul în care au fost filmați au luat mita?? Păi nu vreți sa spuneți ca voi ați dat bani șoferilor???

    • Tu trebuie să fii jegosul de jandarm Hristea Ștefan, cel care cară zilnic câte 3 mașini de lemne cu un singur aviz. Care face evaziune fiscală la greu și fură din păduri în cârdășie cu padurarii. Știi tu ca ne au înregistrat legal? Tu, care nu știai să completezi un proces verbal de sancțiune după atâția ani de muncă? Rușine!!!

      • Anonimule…. deci esti unul dintre șpăgari, asa i? Mai ai și tupeu jegos nesimțitule! Hai….toarnă cate un pic și tu,ca de asta sunteți buni lingailor! La multi ani cu executare jegurilor!

        • Te râgâie Ștefane!!!
          Vezi ca babele blesteama ca le dai țeapă!!! Le pui câte 1,2 MC în loc de2
          Ușor..ușor te trage pământul…..

          • Cât de curând vine și rândul tău Ștefane, ca să nu mai râzi de alții. Nici nu știi cât de repede. Tic – tac, tic – tac… foarte curând.

  5. Cu ce se ocupa în prezent domnii despre care se vorbește în articol? Tot oameni legii se numesc? Adică uniforma, arma și salariu, corect? Iar prostii care aplică legea cum trebuie și care muncesc pe brânci le sunt colegi.

    • Lui Liss – ai dreptate. Dacă tot le permite sistemul sa lucreze pana la condamnare, măcar săi ducă în alta unitate, unde nui vede nimeni.
      Cum îi pui tu, tot în funcții vizibile????
      Sa fie puși la reparat mașini, la cărat arhivele, la curățat spatiile politiilor și posturilor, dacă tot vor sa lucreze…..

  6. BĂI VRN, iar îl faceți vedeta pe rapănul ăsta de Roman Florin????? Un jegos care urmarea numai interesul personal, adică sa stea degeaba, sa ia mita și să urmărească femeile la volan. Un libidinos, un căcat cu ochi…..
    Cine te mai cheamă acum la serviciu peștișor???? Tare îmbâcsit mai erai!! Îți meriți soarta…..

  7. Se cheamă tupeu jegos! Cat de tupeist ori nesimțit sa fii ca după ce colegul cu care ” ai tâlhărit ” atâția oameni a spus adevărul și ai fost filmat și supravegheat video, tu…un ” politist” șpăgar sa ai tupeul de a contesta probele …auzi…modul în care au fost obținute probele? Cât de jegos sa fii? Pai cum vrei sa fie obținute daca colegul tău a spus adevărul și ai și fost înregistrat? Ce este nelegal? Voiati jegurilor sa vi se ceara voie, vouă ori avocaților voștri ca sa fiți înregistrați ori filmați? Noaptea mintii, tupeu de jeguri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.