spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Polițiști „repetenți”: au vrut să rețină permisul unui șofer pentru consum de alcool, deși acesta avea alcoolemia certificată zero (FOTO)

- Advertisement -
ANOMALIE… Șoferul a fost testat și aparatul a indicat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, deși acesta nu consumase alcool. Rezultatele la sânge au demonstrat că șoferul nu băuse, dar tot i s-a ridicat permisul.

RIDICOL… Prins sub influența băuturilor alcoolice în timp ce conducea, un vasluian s-a luptat, pe timpul și banii lui, să demonstreze că aparatul alcooltest a dat eroare în cazul său. Culmea, după ce a reușit acest lucru, polițistul care l-a testat l-a somat să predea permisul de conducere, invocând procedura. Cazul, mai mult decât ridicol, a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, când Marius S. a fost tras pe dreapta de polițiști în zona ICIL și pus să sufle în etilotest. Aparatul a indicat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, agentul constatator aproximând-o cu consumul unei beri la 0,33 l. Degeaba a încercat șoferul să-i explice că în ziua respectivă nu a pus gura pe alcool, polițistul a aplicat legea în spiritul și mai ales în litera ei, suspendându-i acestuia dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Convins că are dreptatea de partea lui, bărbatul l-a rugat pe polițist să-l ducă la spital, pentru a-i fi recoltate probele biologice. La unitatea sanitară, șoferului i s-a luat sânge de două ori, la interval de o oră, ambele probe confirmând că, într-adevăr, Marius nu pusese gura pe alcool în ziua respectivă. Chiar și cu acest rezultat, polițistul a ținut-o tot pe a lui și i-a cerut conducătorului auto să predea permisul, invocând procedura. Vasluianul se judecă acum cu Inspectoratul General al Poliției Române, în speranța că va contribui la modificarea acestei proceduri pe cât de antice pe atât de absurde.

Proces verbal

Anual, sute de vasluieni sunt trași pe dreapta și puși să sufle în aparatele alcooltest, în multe cazuri confirmându-se consumul de alcool, chiar dacă valorile sunt mici. Oficial, aceste dispozitive nu au marjă de eroare, neoficial însă, nimeni nu știe cât de exacte sunt. În urma acestor rezultate, conducătorii auto rămân fără dreptul de a conduce pentru cel puțin 90 de zile, printre ei aflându-se și șoferi profesioniști, care din asta își câștigă pâinea de zi cu zi. Lăsați fără permis și amendați, aceștia rămân și fără serviciu. Puțini îndrăznesc să pună la îndoială acuratețea acelor etiloteste, așa cum a făcut un tânăr din Vaslui, prins, de asemenea, sub influența băuturilor alcoolice la volan.

“Ceasul rău, pisica neagră”

Pe 28 septembrie, Marius S. se pregătea să se mute în casa nouă. După ce toată ziua a turnat betoane, bărbatul s-a apucat, spre seară, să mute mai multe obiecte de mobilier în locuința nouă, cu ajutorul unei mașini. Era în jur de ora 23:30 când un echipaj al Poliției Rutiere l-a tras pe dreapta, în zona ICIL din municipiul Vaslui. Iată ce a declarat bărbatul cu privire la acțiunea din acea seară a polițiștilor: “Toată ziua respectivă am muncit prin curte, la turnat betoane, iar seara am zis să duc la casă placajul de la un dulap. Am ajuns în zona ICIL, unde un polițist de la Rutieră m-a tras pe dreapta. După ce s-a prezentat, m-a pus să suflu în fiolă. M-am conformat fără niciun fel de comentariu. După ce se uită la rezultat, îmi spune că îi pare rău, dar că mi-a ieșit o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. <<Ce să facem dom’le, ceasul rău, pisica neagră>>, mi-a zis. I-am răspuns să-mi dea pace cu prostiile astea că eu nu cred în așa ceva, nici în zile norocoase, nici în superstiții, nici în ghicitori. M-au luat că poate totuși am băut ceva, dar am uitat. Nu-mi venea să cred ce aud. Le-am spus că șofatul e pâinea mea, am 24 de ani de când sunt șofer profesionist și știu cât de important e să nu te urci băut la volan. Nu-mi permit luxul de a rămâne fără loc de muncă. Singura mea greșeală a fost că în ziua respectivă, fiind un talmeș-balmeș acasă, am uitat să-mi iau permisul și cartea de identitate la mine. M-au verificat prin stație, adresă, tot, și s-au lămurit că datele pe care le-am dat sunt reale. Cu aceeași părere de rău, le-am cerut și eu să mergem să mi se recolteze probe biologice, știind că în ziua respectivă nu pusesem gura pe alcool. În speranța, probabil, că voi renunța să merg la spital, polițiștii mi-au spus că recoltarea de probe se va face pe cheltuiala mea. N-am renunțat și, în continuare, am cerut să mergem la spital . M-am urcat în mașina lor și, cu girofarurile pornite, am mers la spital. Trebuie să spun că în momentul acela, în mașină mai era și copilul meu, minor. Era ora 23:30, iar eu nu am avut cum să-l iau cu mine pentru că domnii de la Rutieră mi-au spus că așa e procedura. L-am lăsat singur acolo. Pe drum, domnii polițiști au sunat la Medicină Legală, iar cei de acolo le-au spus să mă ducă la spital. Ajunși la Județean, mi-au luat de două ori probe de sânge. După prima probă recoltată m-au dus la Poliție unde mi-au întocmit procesul verbal. La interval de o oră ne-am întors la spital, unde mi s-a recoltat și a doua probă de sânge. După ce am dat și a doua probă, am urcat tot în mașina poliției și am mers împreună la Medicina Legală, unde sub ochii mei au predat probele celor de acolo. Am vrut să plătesc atunci, pe loc, dar nu s-a putut cu cardul. M-am întors înapoi la mașina mea în jurul orei 1:30- 2.00 dimineața. Vă dați seama că se putea întâmpla orice cu copilul meu în acest interval de timp, dar cui să-i pese de un minor când trebuia îndeplinită procedura?”

“Ați tras lozul câștigător”

În doar trei zile, vasluianul a trecut de la “ceasul rău” la “lozul câștigător” pentru că rezultatul probelor confirmase ceea ce el a susținut de la bun început. Și anume că în ziua testării nu consumase băuturi alcoolice. Acum, Marius se judecă și cu IPJ Vaslui și cu Inspectoratul General al Poliției Române din cauza unui dispozitiv care a dat eroare. “A doua zi m-am întors cu banii, să plătesc prelevarea acelor probe. Mi s-a spus că rezultatul îl vor trimite direct la poliție. Nu mi s-a părut tocmai în regulă, având în vedere că eu am plătit pentru ele, dar știindu-mă curat, n-am avut o problemă nici cu asta. A treia zi, ducându-mă la poliție cu altă treabă, am zis să trec să văd ce s-a mai întâmplat cu rezultatele. Un domn de acolo, care am înțeles că e un șef de-al lor, mi-a spus că am tras lozul câștigător, că rezultatul e zero. Iar le-am spus să mă lase cu de astea, cu lozuri, cu pisici negre, că nu cred în așa ceva. Eu am știut de la bun început care e rezultatul, n-a fost nicio surpriză pentru mine. Poate doar pentru ei. Surpriza mea cea mai mare a fost că și cu acel rezultat în față, care practic confirma că eu nu am consumat alcool, ei tot mi-au cerut să predau permisul de conducere. Au invocat aceeași veche procedură, motivând faptul că procesul verbal pe care mi l-au întocmit în seara respectivă poate fi anulat doar în instanță. Eu cu agentul constatator nu am nimic de împărțit, el a făcut totul așa cum spune procedura. Problema mea este cu această procedură, mi se pare atât de idioată. Din punct de vedere al acestei proceduri, am rămas pe vremea când mergeam cu căruțele pe drumuri de țară, cu opinci în picioare. A patra zi am venit cu avocatul, am plătit taxa de timbru la primărie să pot scoate certificatul de grefă, iar acum mă judec cu IPJ să anulez procesul verbal. Voi da în judecată și IGPR-ul pentru că nu Vasluiul a achiziționat acele etiloteste noi. Aparatul cu care am fost testat nu a fost un alcooltest vechi, ci un dispozitiv mic, de dimensiunea unui telefon mobil. În seara respectivă am fost asigurat că aceste aparate sunt verificate metrologic, corespund din toate punctele de vedere, dar iată, că în cazul meu a dat eroare”, a mai declarat vasluianul.

Cine îi pedepsește pe cei care pedepsesc?

Am solicitat opinia unui expert specializat pe astfel de cazuri, pentru a vedea dacă și agenții de poliție pot fi trași la răspundere atunci când greșesc. Iată ce ne-a declarat acesta. “De ani de zile, Poliția Română folosește sute de aparate care măsoară concentrația de alcool în aerul expirat pe post de fiolă alcooltest. Ca și în cazul pe care dumneavoastră vreți să-l prezentați opiniei publice, oamenii legii folosesc modele mai vechi, Drager, care nu sunt omologate și nici verificate metrologic. Majoritatea dintre aceste aparate nu au pe ele marcajul respectiv, de aparat supus controlului metrologic de stat. Astfel se încalcă prevederile articolului 88 în care se specifică faptul că testarea trebuie făcută doar cu un aparat cu omologare și verificare metrologică. Pentru a vorbi despre crearea unui prejudiciu material, conducătorul auto trebuie să dovească faptul că a fost testat cu un astfel de aparat vechi, neomologat și neverificat metrologic, ceea ce este foarte greu. În același timp însă, Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public, la art. 13 arată că funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici. Totodată, art. 297, alin. 1 din Codul Penal spune clar că fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

15 COMENTARII

  1. Aroganță maximă din partea polițiștilor de la rutieră și nu numai. În plus de asta NU AI VOIE să lași un minor nesupravegheat!!! Rusineeee!

    • Este un comentariu la ora 6:58 de comentariul asta spui?Chiar ma mir ca nu mi-au sters si mie comentariile.Cand m-am luat de barbosi, de popi…au lăsat câteva ore mesajele apoi le au șters, semn că si ei sunt de acord cu criticile la adresa pomilor hapsani dupa bani.Lumea se scaldă în sărăcie și popa își cumpără mașini, case, vacante etc.Toata lumea este scarbita de popi…calugari.Era o ” calugarita” pe strada si vroia sa dea icoane la lume…din 5 oameni care au trecut pe lângă ea toti au refuzat-o semn că sunt scarbiti.Vor numai bani, la manastirea de la Cetatuia călugării vand zacusca la borcan.Maine poimâine ii vezi ca o sa vândă chiloți și prezervative.Daca tot nădăjduiesc în Dumnezeu, de ce se tin de bisnita? Ceva este putred.Lumanarea pe la Mitropolia din Iași a ajuns 1.5 lei de câteva luni bune.Hai ca-i prea de tot cum s-a ajuns.Daca vine un război poate mai cuminteste lumea, ca a devenit prea obraznică si lacomă dupa adunat bani si alte nimicuri pământești.

  2. Politia trebui sa cumpere adică sa se doteze cu etiloteste marca BMW. Claudiu – Werner poate pune o vorba la Schmidt în Bavaria.
    Etiloteste cu 8+1 viteze, evident.

  3. Lucrurile sunt simple! Ai sărutat paharul sau sticla, nu ai ce căuta la volan. Aparatele nu dau eroare. Faptul că îți iese zero la sânge este cunoscut și pe acest principiu mulți care servesc un 50 sau un 0,33, cer recoltare de probe fiindcă repet, se știe că la calcul retroactiv o sa vina rezultatul zero.
    Este rușinos titlu:,, polițiști repetenți „. Nu au nicio vină. Sunt legile puse la îndemână lor de guvernanți. Asta au asta aplică.

    • Eu am impresia, ca. Tu ești de-al lor….daca omu știe ca nu a pus gura pe alcool…si chiar asa aparatul trebuie sa fie unu destul de mare, după cum spune omu ala poate era cumpărat din lidl… 🙈 🤣Tata avea unu asasi ii dădea cu eroare…si va stofocati și strigați în gura mare ca vreți o tara ca afra…. Poi afara politia gândește locic, nu ca majoritatea retarzilor de la noi… Avem și noi oameni buni,nu zic ca nu dar sunt rari, și mai durează pana se duce sistemul asta corupt din politie,ala vechi gen vine unu nou și îl preia unu mai vechi *”lasa ca te învăț ei cum sta treaba „* ca peste tot , și în primarii consilii, ȘAMD. va pup o zii bună și bafta șoferului, în lupta cu un sistem de tot kktu

    • O bere 0,33 sau un 50 intră destul de repede în sânge, mai ales berea. Ce spui tu ar fi trebuit făcut instant, adică să bei acel 50 sau berea la 0,33 de față cu ei și imediat la sânge, ori ei au mai prelevat o probă de sânge după o oră. Și pentru cultura ta generală, când bei într-adevăr, valoarea ieșită la etilotest, în sânge iese dublu. Ori ești de-al lor și dezinformezi, ori nu știi cum te cheamă

  4. In astfel de situații, polițistul este obligat sa folosească și un alt aparat, mai precis, produs de o alta firma. Dacă nu a facut-o, el este cel vinovat, nu șoferul. Ori Ministerul de Interne, care da licitații pe ochi (a se citi „bani”) frumoși unor firme care importa alcooltestere de precizie redusa din China, la kilogram, și le vând la prețul greutății lor în aur. Iar responsabilii din Minister si din partidele de guvernamant care au aranjat licitatia își freacă mâinile și își umflă buzunarele 😉

      • Multumesc de comentariu….chiar as vrea sa vad cat mai multe reacții….poate si cei de la vremea noua împreună cu politia rutieră clarifică situația.Ca sa stie omul.Se intampla ca sa petreci si tu ca omul câteodată…bei si tu un pahar, două,..seara…si poate iti iese ceva dimineață….Aici nu ar trebui să fie legea atat de idioata.Una este sa ai nu stiu ce valori…( care sa fie un pericol pentru circulatie- cred ca 1.00 / mie )asta depinde si de constituția ta fizică, alimentația, starea de oboseala…si alta este sa iti iasa 0.10 / la mie) Chiar mie mi s-a întâmplat să beau: o bere la 0.33, un pahar de vin, si 0.70 de coniac…mai văzusem un pahar de vin de tara înainte si a doua zi ma durea putin capul si am suflat în alcooltest si a iesit 0.10 ) aici nu a fost nicio intenție.aveam alcool de seara de la ora 20:00

  5. Este pe youtube un clip în care un motocicleta este oprit de politia rutieră și este pus sa sufle în utilitară si ii iese o valoare de sub : 0.10…mg/l în aerul expirat…si politia il lasa in pace…o sa postez link ul sa va convingeri.Tot politia spune ca pana in aceasta valoare nu ii face nimeni nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.