spot_img
spot_img
3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Politicienii s-au bucurat de soarele de ieri pentru a încălzi electoratul

- Advertisement -

Candidatul de import al PP-DD Nicodim Bulzesc şi-a lipit faţa de copacii din Panciu. Din Vrancea Puternică a USL a rămas, mototolită în frunze, doar caracteristica acestei campanii electorale: “pute”. Săpunaru e fidel lucrurilor vechi: face campanie în pelerina PNL din 2008. USL şi PP-DD stau cu gura pe cei de la ARD pe care-i acuză că şi-au dezvoltat abilităţile de “rupători” de afişe
Candidaţii vranceni şi de import trag tare pe ultima sută de metri pentru a convinge electoratul că e musai ca într-o zi de duminică, în loc să se odihnească, să se ducă la vot şi să-I ştampileze. Ieri, la Panciu, echipele USL şi ale lui Victor Roman umblau la intrare în oraş cu materiale promoţionale. Punga lui Roman conţinea pliante, un calendar, o icoană şi un fular din fibre sintetice, roşu, obligatoriu. Un bătran ne-a arătat conţinutul sacoşei USL, părand cam nemulţumit de ce găsise, probabil nostalgic după vremurile cand la poartă se descărcau adevărate pomeni electorale. Totuşi, acesta a completat că “o să mă duc la vot, ce să fac…”.
Tot în Panciu, la orele pranzului îşi începeau campania de promovare cei de la ARD, primarul de la Ţifeşti Gabriel Postolache umbland după notorietate pentru duminică. La randul lor, echipele de lipitori de afişe de la PP-DD, “ornau” gardurile din oraş, dar şi pomii din zona Pieţii Panciu, după cum era lipit europarlamentarul PP-DD de import, Nicodim Bulzesc. Cu siguranţă această practică de promovare direct pe scoarţa de copac nu este una europeană.

Nini, în pelerina veche a PNL

În cealaltă parte de judeţ, pe Valea Ramnicului, echipa de campanie a lui Nini Săpunaru mergea cu materiale promoţionale prin Dragosloveni, avand ca înaintare goarna din dotare. “O zi perfectă de campanie”, a exclamat Săpunaru, energizat probabil de soarele cald de toamnă, nicidecum de luna decembrie, traversand strada dintr-o parte în alta, în căutare de oameni cu care să stea de vorbă. Şi liberalii erau dotaţi tot cu sacoşe de campanie pline cu pliante şi, încantarea bătranilor de la sate, chibrituri extra large. Curios sau nu, Săpunaru era cu geaca de campanie galbenă din 2008, inscripţionată cu PNL. Ori liberalul se simte bine în lucruri vechi, ori gecile cu USL nu-l (cu)prind. “Asfalt avem, ar fi bine să ne aducă racord cu gaze naturale”, ne-a spus un bătran din Dragosloveni, rămas în urma echipei de la PNL şi inspectand conţinutul sacoşei.

ARD-iştii, acuzaţi că-s “rupători” de afişe

În acelaşi Colegiu, la Dumbrăveni, făcea campanie PP-DD şi Mirela Baznă. Pe o stradă, un domn care ne-a rugat să nu-l fotografiem pentru că nu s-a ferchezuit, spune că poate, de data aceasta, “o să încerc şi cu o femeie”, după cum a glumit la poartă, analizand pliantul electoral.
Caracterista generală a campaniei de ieri a fost apariţia “rupătorilor” de afişe, fiecare tabără plangandu-se că nu şi-a mai găsit posterele lipite pe garduri, completand că “vandalii” acţionează imediat în urma echipelor candidaţilor, acuzaţii-le curgand în special către cei de la ARD. De altfel, afişe rupte şi mototolite ornau aleile de la intrare în Panciu, dar şi şanţurile de la Dumbrăveni. Este de aşteptat ca în aceste ultime zile acţiunile de sabotaj să se intensifice, atat timp cat vremea va mai permite simpatizanţilor USL, ARD sau PP-DD să mai străbată judeţul pentru amăgirea electoratului. Campania electorală se va încheia sambătă dimineaţa, la ora 7.00. Şi apoi, timp de patru ani, nu vom mai vedea picior de parlamentar pe nicăieri, doar, din cand în cand, la televizor.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.