Printre cei 28 de copii români care au fost salvaţi, ieri, de poliţia din Londra s-a aflat şi o fetiţă de numai 12 ani, însărcinată. Copiii erau victime ale traficului de persoane. Ei au fost trimişi în Marea Britanie pentru a fura şi pentru a cerşi.
Poliţia din Londra a realizat ieri 16 raiduri la mai multe case în care se aflau copii romi. Opt adulţi, membri ai unui grup infracţional specializat în traficul de copii, au fost arestaţi.
Copiii au fost trimişi de părinţii din România, în Marea Britanie, prin intermediul acestei reţele.
Printre cei 28 de copii care au fost găsiţi se află şi o fetiţă de numai 12 ani, însărcinată în câteva săptămâni, anunţă Daily Mail. Autorităţile britanice au declarat că fetiţa nu se afla însoţită de părinţi şi nu se ştie dacă aceştia se află în România sau în Marea Britanie. Un alt copil, de numai trei ani, a fost transportat la spital. El avea răni şi vânătăi pe faţă şi pe corp. Cei care au realizat această operaţiune au declarat că sunt foarte îngrijoraţi de situaţie.
Copii trimişi la furat şi la cerşit
Poliţia londoneză a stabilit că părinţii din România şi-au trimis copiii în Marea Britanie pentru a fura şi pentru a cerşi. Minorii erau duşi prin intermediul unei reţele specializată, iar părinţii primeau o sumă de bani în schimbul copiilor.
O vecină a declarat pentru Daily Mail că vedea frecvent grupuri de copii. Aceştia nu erau îngrijiţi, erau murdari şi cu vânătăi pe corp. Ea locuia lângă o casă în care s-au găsit zece copii.
În raidul care s-a organizat ieri au fost percheziţionate 16 case. În total s-au găsit 28 de copii, iar opt adulţi, bărbaţi şi femei, au fost arestaţi. Operaţiunea s-a realizat în colaborare cu autorităţile române. Evenimentul de ieri, din Londra, s-a legat de un caz anchetat de justiţia din România, luna trecută, în care 24 de persoane au fost trimise în judecată pentru implicare într-o reţea care trafica minori şi care a dus în Marea Britanie peste 200 de minori. Copiii au fost obligaţi să fure şi să cerşească.
Ambasadorul britanic: „o infracţiune şocantă”
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a scris azi pe blogul său că salvarea celor 28 de copii este parte a unei operaţiuni comune, denumită „Operaţiunea Golf”, realizată de poliţiştii români şi britanici şi desfăşurată inclusiv în Ţăndărei.
„Este o infracţiune şocantă”, scrie diplomatul britanic, care observă că şefii grupărilor infracţionale „au luat în sclavie familii întregi de copii romi şi i-au forţat să cerşească sau să fure pe străzile Londrei, ceea ce le-a adus profituri uriaşe”.
Nu ştiu de ce investigaţia a fost botezată „Operaţiunea Golf”, dar România şi Marea Britanie au găsit crosa potrivită pentru a combate traficul de copii din Europa, scrie Martin Harris.
evz.ro