Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a anunţat ieri că desfăşoară operaţiuni de căutare în cazul a patru suceveni dispăruţi în diferite împrejurări. Este vorba de o minoră de 15 ani, un tânăr de 23 de ani şi doi bărbaţi, unul de 48 de ani şi unul de 62 de ani, primul cioban, al doilea văcar.
Florin Văcăraşu, în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, strada Amurgului, era plecat în Franţa, iar de la începutul anului 2017 familia nu mai ştie nimic despre el.
De asemenea, Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorei Alina Florentina Lăcătuş, în vârstă de 15 ani, din Gura Humorului, care pe data de 6 iunie a.c. a plecat de la domiciliul de pe strada George Enescu fără a mai da vreun semn de viaţă. La data plecării, fata era îmbrăcată cu o bluză de culoare neagră, o vestă din fâş, de culoare maro, cu glugă, o pereche de pantaloni mulaţi, de culoare bleumarin, şi era încălţată cu o pereche de balerini de culoare neagră, lăcuiţi.Aceasta avea asupra ei un ghiozdan de culoare maro, din fâş, în care avea cărţi şi caiete.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-06-10/Politia-cauta-doi-tineri-un-cioban-si-un-vacar-despre-care-nu-se-mai-stie-nimic#ixzz4jgVeV8q5
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook