NOROCOS, DAR TRIST…O postare de pe Facebook i-a pus pe jar pe cei care îl cunosc si îl pretuiesc pe poetul Daniel Grosu. Marti seara, în jurul orei 21.00, sotia lui l-a descoperit pe acesta în baie, în timp ce fãcea o crizã hipoglicemicã. Avea glicemia sub 30, ceea ce înseamnã cã era pe moarte.”Era inconstient si avea convulsii. L-am luat în brate, l-am asezat jos, rezemat cu capul de cadã si am sunat la 112. Am asteptat sã soseascã ambulanta, care a venit foarte repede. Noi am mai chemat-o si altãdatã, dar acum a venit parcã si mai repede decât altãdatã. A ajuns echipajul SMURD, un doctor si trei asistenti. Ei au fost salvarea noastrã”, declarã Marcela Grosu, sotia lui Daniel. Acesta si-a revenit. Trebuie sã trãiascã pentru a-si continua truda literarã. Hergheliile de cai sãbatici pe care îi hrãneste cu jãratecul metaforelor sale de-o viatã, îl asteaptã sã le fie tovarãs în cãlãtoria lor spre tãrâmul tineretii fãrã bãtrânete si a vietii fãrã de moarte, pe care Daniel îl meritã cu prisosintã. Multumit cã trãieste, el acum are o singurã dorintã, sã le multumeascã celor care l-au salvat: „Le multumesc tuturor membrilor echipajului de la SMURD, în frunte cu doctorul Andrei Constantin, asistenta Andreea Miron si ceilalti doi asistenti care m-au salvat de la moarte. Desi nu sunt prea sigur dacã si meritam”, spune poetul.
Unii oameni mor, altii trãiesc. Nu am venit astãzi sã vã sperii cu glume triste. Vreau doar sã sãrbãtorim împreunã viata si ziua aceasta ce este cel mai de pret dar pe care îl avem cu totii. Sunt oameni care ieri erau pe cale de a-si lua rãmas bun de la ea. Mereu sunt accidente si întâmplãri, pe care, atunci când le depãsim, ajungem sã ne oprim din toate si sã vorbim cu Cel ce ne iubeste cel mai mult, rugându-l sã ne mai lase clipe, zile, ani de viatã. Asa s-a întâmplat ieri, cu Daniel Grosu, poetul si jurnalistul „iesit la pensie”, cred, din prea multã metaforã trãitã, ce l-a aruncat în prãpastia unei boli cronice si i-a transformat visurile în amintiri. Aflat la vârsta la care poetii deja mor, (Ion Iancu Lefter la 49 ani, Ion Enache la 40, Dan Barbu tot pe acolo…) Daniel tocmai a supravietuit unei noi crize de diabet. Nu este prima datã când trece prin astfel de evenimente. A fost o vreme în care nimic nu îl oprea pe poet sã experimenteze si sã îsi îndulceascã viata cu tot ce era mai frumos. Blond, înalt, aparent firav si planturos ca un adevãrat slujitor al condeiului, Daniel Grosu a fost mereu în linia întâi a revolutiei culturale vasluiene. Asta înseamnã cã a fãcut parte din tot ceea ce a însemnat miscare culturalã din anul 1988, pânã încoace, când diabetul accentuat l-a trimis în linia a doua a frontului. A lucrat ca ziarist la publicatiile „Oferta”,”Monitorul de Vaslui”, „Est Expres”, „România Liberã”, „ProSport”, etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2008, Daniel a publicat sapte romane, o carte de eseuri, una de poezii si douã de prozã.
„De un sfert de secol, fac insulinã. De patru ori pe zi”
Boala a venit la Daniel Grosu tiptil, fãrã ca el sã fie pregãtit de o astfel de întâlnire: „Îmi amintesc, în ziua în care am descoperit cã am diabet trebuia sã merg cu colegii de la ziar la Oprisita, la un grãtar, iar Cãtãlina Vieru (n.r. corespondent PRO TV, astãzi), care îmi era colegã, s-a crucit si mi-a spus cã o sã fiu jalnic din multe puncte de vedere. Culmea, nu s-au adeverit proorocirile ei imediat”. A durat o vreme în care Daniel a fost cât se poate de normal. Abia acum am probleme grave: „Totul a pornit din anul 2000, când prima mea sotie mi-a furat fetita si a zbughit-o în S.U.A. M-am consumat, de dorul amândurora. Am slãbit cumplit si am avut noroc cã m-am întâlnit cu Marius Nimirceag, doctorul nostru de la Monitorul. El mi-a luat o glicemie si s-a crucit: aveam 372! De atunci, de un sfert de secol, fac insulinã. De patru ori pe zi. Uneori intru în hipoglicemie si fac crize. Îmi pierd cunostinta, nu mai stiu ce-i cu mine. Pentru cã îmi fac insulina si uneori uit sã mânânc. Uneori cad. Care mã vede, probabil considerã cã oi fi beat. Desi nu sunt”, mãrturiseste Daniel.
Mãrturia sotiei care a simțit cã-si pierde jumãtatea: „A fost cumplit!”
Poetul face mereu crize, dar Marcela, sotia sa, îl salveazã folosind un spray care se pulverizeazã în nas si care are efecte rapide. Situatia este foarte gravã pentru cã Daniel are un diabet complicat. Uneori glicemia lui creste pânã la 450- 500. Pânã acum, el a iesit cu bine din toate aceste încercãri. În seara de marti, 29 octombrie, Daniel si-a fãcut injectia si în scurt timp a apãrut aceastã crizã hipoglicemicã care i-a pus atât de mult viata în pericol: „Glicemia sotului meu era sub 30, el era aproape mort, atunci când a venit SMURD-ul. Dupã ce doi asistentii l-au ridicat din baie si l-au asezat pe pat, doctorul i-a fãcut EKG-ul, iar asistenta i-a pus o perfuzie cu glucozã. În timp ce actiona pentru a-l salva, domnul doctor mi-a spus cã Daniel este în stare foarte gravã, dar cã va rãmâne lângã el pânã îsi va reveni”, povesteste Marcela, sotia lui Daniel, care a trãit marti seara clipe de groazã lângã el. „Când l-am vãzut palid, inconstient si cã nu mai reactioneazã, m-am speriat. Am fost foarte impresionatã de modul în care au actionat cei de la SMURD, când nu aveam nicio sperantã. Lor le stãtea în putere sã-mi redea speranta cã Daniel va continua sã trãiascã. Si au fãcut-o. Si pe lângã asta, l-au readus la viatã. Nu avem cuvinte sã le multumim acestor oameni dedicati meseriei lor, care salveazã vieti. Le sunt datoare pentru totdeauna”, încheie Marcela Grosu.
Poveste de iubire, materializatã mai târziu. E bine cã cele douã jumãtãti s-au regãsit, chiar dacã mai târziu decât trebuia
POVESTE DE IUBIRE…Marcela si Daniel se cunosc din copilãrie. Daniel era prieten si coleg de clasã la liceu cu Iulian Aprodu, unchiul Marcelei. Lui Daniel i-a plãcut mereu de fetita mai micã cu nouã ani decât el, dar nu a stiut niciodatã cã ea îi va deveni, într-o bunã zi, sotie. S-au întâlnit de nenumãrate ori de-a lungului timpului, dar au amânat mereu marea întâlnire care le-a fost sortitã de Dumnezeu. De zece ani, ei sunt sot si sotie. Marcela a fost si este acum, pentru Daniel, mâna care îi alinã durerile si îi mângãie inima, cu iubirea-i adevãratã si sincerã. Redactia Vremea Nouã le doresc viatã îndelungatã împreunã, în lumea himerelor pe care poetul cu ochi albastri si alurã de cavaler al Vasluiului, tot încearcã sã le dea viatã, de când a venit pe lume, în poezia lui.
