A RECIDIVAT… Când greșești o dată și îți zboară glonțul pe la ureche, te liniștești și faci tot ce poți să nu mai calci pe bec. Așa ar gândi orice om normal la cap, nu și Valentin Ursanu, care odată ce s-a văzut intrat la jandarmi a început să se comporte precum un interlop. Desigur, în timpul său liber, însă asta nu-i scuză conduita. Până să ajungă să facă scandal prin cluburile din Vaslui, acesta s-a mai aflat în atenția procurorilor militari după ce a fost prins conducând băut la volan. În 2018, a urcat la volan băut și a derapat. S-a ales cu dosar penal, dar a semnat un acord de recunoaștere a faptei, pentru a scăpa cu o sancțiune mai mică, reușind să rămână în sistem. Acum nu va mai scăpa așa ușor, având în vedere că este recidivist!
Pentru unii dintre noi, este greu de înțeles cum ajung unii să se angajeze în Jandarmerie și Poliție. Vorbim despre acei “unii”, care păreau a fi certați cu cartea și cu bunul simț încă de pe vremea când frecventau școala gimnazială. Ne amintim cu toții de colegul acela din spatele clasei, care nu era niciodată atent la explicațiile profesorilor, ba din când în când mai și ațipea în bancă. Ei bine, acel coleg s-a făcut mare, însă a rămas la fel de slab mobilat intelectual. Cu toate astea, nu se știe prin ce metode, a reușit să treacă examenele și testele psihologice și să intre într-un sistem care îi conferă prea multă putere pentru cât poate el duce. În ciuda instruirii și a pregătirii de care a avut parte în școlile militare, el continuă să se comporte ca un gherțoi, făcând de râs uniforma pe care statul i-a dat-o să o poarte. Jandarmul de la Solești, implicat zilele trecute în bătaia din centrul Vasluiului, e dovada clară că atunci când capul nu te ajută, fundul ajunge să sufere. Incidentul în care acesta a fost implicat a ajuns pe masa procurorilor militari, iar șansele ca acesta să fie aspru sancționat sunt foarte mari, deoarece nu se află la prima abatere. Până să ajungă să facă scandal prin cluburile din Vaslui, acesta s-a mai aflat în atenția procurorilor militari după ce a fost prins conducând băut la volan. Se întâmpla în 2018, chiar în anul Centenarului, când Vali a plecat din Solești spre Bacău. Pe drum, din cauza alcoolului, acesta a derapat și a ieșit în afara carosabilului. Polițiștii ajunși la locul accidentului l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând faptul că jandarmul consumase alcool înainte de a se urca în mașină. I s-a întocmit dosar penal, iar cazul său a ajuns la Parchetul Militar, unde Ursanu a semnat acord de recunoaștere a faptei, pentru a scăpa cu o sancțiune mai mică. Grație acelui acord, acesta a reușit să rămână în sistem, fără a învăța însă mare lucru din acel incident. Spunem asta pentru că de mai mulți ani, Valentin Ursanu lucrează la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, considerată una de elită. Practic, acea grupare este solicitată să intervină la cazurile cele mai dificile, având posibilitatea să se deplaseze în toate județele din regiunea Moldovei. Obișnuit, probabil, cu intervențiile în forță, jandarmul de la Solești a recidivat din nou, luni seara, chiar în prima zi de Crăciun, când a fost implicat într-o bătaie generală în fața unui club din Vaslui. Ajunși la locul altercației, jandarmii vasluieni și-au pus mâinile în cap când și-au văzut colegul de uniformă printre agresori. Știau despre el ce poamă e, însă nu se așteptau ca ei să-l pună culcat pe burtă și să îl încătușeze cu ajutorul polițiștilor. Degeaba a încercat Ursanu să le explice că și el e jandarm, că e de la Gruparea Mobilă, forțele de ordine vasluiene și-au făcut datoria și l-au condus la secție, unde a fost legitimat. Dosarul penal deschis în urma bătăii de luni va ajunge pe masa procurorilor militari, care din nou îl vor lua la întrebări pe bravul jandarm din Solești. Cu siguranță, aceștia vor aplica acum o altă unitate de măsură în efectuarea cercetărilor, având în vedere faptul că Ursanu e recidivist.
Cand oile se revolta de foame, cainilor li se dubleaza portia!
Dapoi la prostovanii din miliție și ciobanii din jandarmeria le place sa fie de ras..uitati-in presa…nu este zi în care un milițian sa nu faca vreo cascadorie: ori s-a sinucis, ori a omorât, ori a băut la volan…ori si-a batut familia….ori a fut-o pe mă-sa….inpreuna cu noi…din societate…
Progenitura lui cujbă și Tănău… 😀
Sa isi faca datoria parchetul si sa il trimita inapoi la taicasu casa la vaci si la oi
Vina este a conducerii jandarmeriei, că nu taie in carne vie. Ai făcut de râs instituția, afara cu jegosul, nu trebuie milă cu infractorii ăștia. La fel și în poliție,nu știi să te comporți in societate, nu ai ce căuta în poliție, sa faci instituția de ras.
in vaslui is 4 jandarmi pe cap de locuitor ….ce fac astia ?
Face instituția de ras!
Sa ne pisam ( urinam) tot Vasluiul pe un cacat ca individul din imagine….