Deși autoritățile au anunțat dotări pe toate planurile pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, Poșta Română, printre primele instituții care se aprovizionase cu măști de protecție, nu le-a mai distribuit angajaților.
„Știu că s-a făcut achiziția dar la noi nu au mai ajuns pentru că între timp s-a aflat că oricum virusul nu supraviețuiește decât un număr limitat de ore, iar coletele din China ajung la noi mult mai târziu”, ne-a declarat Sorin Șova, coordonator al oficiilor poștale rurale din Poșta Bacău. Așadar, deși au fost achiziționate, măștile de protecție nu au mai ajuns la angajați, chiar dacă în oficiile poștale intră zilnic sute de persoane, iar pe lângă Coronavirus, suntem în sezon de viroze și gripă.
Explicația de la nivel central este că măștile vor fi distribuite „doar acolo unde își desfășoară activitatea salariații care intră primii în contact cu trimiterile internaționale”. În rest, angajații s-au ales cu instruiri. „Toți angajații companiei au fost instruiți în ceea ce privește măsurile pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu noul coronavirus”, a declarat directorul Horia Grigorescu, la solicitarea zdbc.ro.
În total, Poșta Română a cheltuit peste 50.000 de lei cu TVA pentru a achiziționa 10.000 de măști de protecție și 42.000 de mănuși, dar și 60 de litri de dezinfectant și dozatoarele necesare. În județul Bacău sunt circa 640 de angajați în cele 32 de oficii poștale.